Revoluția crypto! Ce spune BNM despre tranzacțiile cu monedele virtuale în Republica Moldova

13 Apr. 2023, 12:47
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Apr. 2023, 12:47 // Actual //  bani.md

Autoritățile vor să reglementeze tranzacțiile cu monedele virtuale, iar la sfârșitul lunii martie deputații au votat introducerea în legislație a termenului de monedă virtuală.

„Prin intermediul modificărilor operate la Legea nr. 308/2017 se stabilește interdicția de prestare a serviciilor privind activele virtuale pe teritoriul Republicii Moldova, cu precizarea tipurilor de activități care cad sub incidența serviciilor privind activele virtuale”, se arată într-un răspuns al BNM pentru BANI.MD.

Banca centrală spune că, persoanele rezidente vor putea realiza tranzacții cu prestatorii de servicii privind activele virtuale autorizați în alte state, însă doar cu respectarea unor cerințe legale stabilite în scopul diminuării riscurilor asociate acestor tipuri de tranzacții. Este vorba de posibilitatea de efectuare a tranzacțiilor doar prin intermediul conturilor speciale deschise în acest scop; interdicția de realizare a acestor tipuri de tranzacții în mod ocazional; obligația de aplicare a măsurilor de precauție sporită, precum și impunerea unei limite privind volumul lunar de tranzacționare care nu trebuie depășească cumulativ echivalentul sumei de 50 000 lei pe parcursul unei luni. Prestarea serviciilor privind activele virtuale contrar interdicției legale poate atrage, după caz, răspunderea contravențională sau penală, iar pentru nerespectarea obligațiilor noi privind tranzacțiile cu activele virtuale, entităților raportoare le pot fi aplicate sancțiuni potrivit Legii nr. 75/2020.

„Noile prevederi vor intra în vigoare la 1 iulie 2023. Până la data intrării în vigoare, se menține instrucțiunea BNM pentru entitățile raportoare de încetare a facilitării/ intermediarii plăților din/ în adresa prestatorilor de servicii privind activele virtuale”, mai spune BNM.

Potrivit experților de la 911 Metallurgist, în Republica Moldova, pentru minarea unui Bitcoin prețul este de circa 16.926 de dolari, cost care ne plasează pe locul 36 în lume. Profitul pentru minerii aflați pe teritoriul Moldovei, ar fi de aproximativ 2.829 de dolari la fiecare Bitcoin minat.

Extracția de Bitcoin este procesul prin care noi monede virtuale sunt pusei în circulație. Este, de asemenea, modalitatea prin care rețeaua confirmă noile tranzacții și reprezintă o componentă esențială pentru întreținerea și dezvoltarea registrului blockchain. „Mineritul” se realizează cu ajutorul unui hardware sofisticat care rezolvă o problemă matematică de calcul extrem de complexă. Primul computer care găsește soluția la această problemă primește următorul bloc de bitcoini și procesul începe din nou.

Atunci când cineva minează Bitcoin, ceea ce face de fapt este să adauge și să verifice o nouă înregistrare de tranzacție în blockchain – registrul bancar descentralizat în care se tranzacționează și se distribuie criptomonedele.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Sept. 2026, 16:25
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
28 Sept. 2026, 16:25 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Noul ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, intră în Guvern cu un portofoliu de investiții, două apartamente, un Mercedes și participații în mai multe companii din România. Cele mai importante active din declarația de avere depusă la numire sunt acțiunile deținute la Banca Transilvania, evaluate în document la peste 25,5 milioane de lei românești.

Declarația, completată la 25 septembrie și aferentă veniturilor și averii din 2025, arată că Năsui a încasat anul trecut o indemnizație de 234.832 de lei românești de la Camera Deputaților din România. Mult mai mari au fost însă veniturile sale din investiții: ministrul declară dividende de 1.187.266 de lei românești de la Banca Transilvania, de peste cinci ori mai mult decât indemnizația sa de parlamentar.

În plus, Năsui a obținut 6 206 euro din chiria unui apartament.

Cea mai valoroasă poziție din declarație este participația sa la Banca Transilvania. Documentul indică o valoare declarată de 25.521.447 de lei românești pentru acțiunile deținute. Năsui mai declară participații la societatea de servicii de investiții financiare Muntenia Global Invest, evaluate la 167 760 de lei românești, și la compania de administrare imobiliară Bio Carpatherra, în valoare de 800 de lei.

Ministrul mai deține trei plasamente în titluri emise de Ministerul Finanțelor din România. În declarație sunt înscrise poziții de 168, 200 și 350 de titluri, cu dobânzi indicate de 1,6%, 5% și, respectiv, 6,8%.

La capitolul imobile, Năsui declară două apartamente. Primul, cu o suprafață de 49 de metri pătrați, a fost dobândit în 2007 și apare în declarație cu o valoare de 400.000 de euro. Cel de-al doilea are 99 de metri pătrați, a fost dobândit în 2016 printr-un contract de schimb și este declarat la 177.650 de euro.

În proprietatea ministrului se mai află un teren de 10,6 metri pătrați, destinat construcțiilor și amenajărilor, dobândit în 2016 și declarat cu valoarea de un leu românesc.

Năsui conduce un Mercedes GLC fabricat în 2016, cumpărat în același an. În declarație, automobilul figurează cu o valoare de achiziție de 40 000 de euro și o valoare de piață de circa 20.000 de euro, diferența fiind explicată prin amortizarea în timp.

În contul curent de la Banca Transilvania, ministrul indică aproximativ 24.830 de lei românești. Totodată, în declarație nu sunt înscrise datorii care să depășească pragul legal de raportare.

La capitolul interese personale, Năsui declară calitatea de membru al Asociației CFA România și al Societății pentru Libertate Individuală. De asemenea, acesta figurează ca membru al Biroului Național al Uniunii Salvați România și vicepreședinte al filialei municipale București.

Veniturile din dividende sunt indicate la 1,18 milioane RON  și sunt de aproximativ cinci ori mai mari decât indemnizația sa de parlamentar, iar valoarea declarată a participației la Banca Transilvania depășește 25,5 milioane RON.