Lupta cu inflaţia nu este gata: Salariile din Regatul Unit cresc cu 10%. Temerile unui nou ciclu de înăsprire monetară

11 Mai 2023, 06:12
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
11 Mai 2023, 06:12 // Actual //  bani.md

Schimbarea locului de muncă a dat roade pentru milioane de britanici cu venituri medii în ultimul an, potrivit datelor analizate de Bloomberg.

Salariile au crescut cu 10% pentru cei ce şi-au găsit alt loc de muncă Anglia, arată datele publicate pe platforma Reed Recruitment.
Cifrele indică o piaţă a muncii care rămâne activă, ridicând suspiciuni cu privire la promisiunea prim-ministrului Rishi Sunak de a reduce inflaţia la jumătate în acest an. Totodată, întăreşte argumentele Băncii Angliei pentru o nouă majorare a dobânzii de referinţă, care este de aştepat să se producă joia aceasta.

Între timp angajaţii suficient de norocoşi pentru a beneficia de o creştere a salariului se bucură că îşi recapătă puterea de cumpărare.

„Costul angajărilor este în creştere şi realitatea este aceea că unele afaceri pot suporta mai bine asta decât altele”, spune James Reed, CEO-ul companiei cu acelaşi nume.

Acesta a subliniat că salariile încă se luptă să ţină pasul cu inflaţia. „Nu angajaţii sunt cauza problemei. Companiile ar trebui să aibă o viziune pe termen lung şi să-şi plătească oamenii cât pot pentru a-şi susţine forţa de muncă”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Oct. 2026, 16:25
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Oct. 2026, 16:25 // Actual //  Grîu Tatiana

Transferarea unui post diplomatic de la Ambasada Republicii Moldova din Moscova la cea din Tokyo va genera cheltuieli suplimentare de aproximativ 350 000 de lei anual. Modificarea, aprobată de Guvern în ședința din 15 octombrie, urmărește consolidarea relațiilor economice cu Japonia, promovarea produselor moldovenești și atragerea investițiilor.

Potrivit documentului, din schema ambasadei de la Moscova este eliminată o funcție de ministru-consilier, iar la Tokyo este instituit un post de consilier. Astfel, efectivul aprobat al misiunii din Rusia se reduce de la 21 la 20 de posturi, în timp ce ambasada din Japonia va avea cinci posturi, față de patru în prezent. Cifrele reprezintă funcțiile prevăzute în structura misiunilor, documentul neprecizând câte dintre acestea sunt ocupate.

Ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, a declarat că postul de la Tokyo va fi dedicat dosarului economic.

„Pentru a avea un mai mare randament și mai multe realizări în acest sens, dar și pentru promovarea produselor noastre, în special din sectorul agroalimentar, pentru atragerea investițiilor japoneze, creăm această unitate responsabilă de dosarul economic în misiunea noastră de la Tokyo”, a explicat ministrul.

Calculele MAE arată că cheltuielile anuale aferente postului eliminat de la Moscova sunt estimate la aproximativ 1,79 milioane de lei, iar cele pentru funcția de la Tokyo — la circa 2,14 milioane de lei. Sumele includ indemnizațiile angajatului, chiria locuinței, asigurarea medicală, deplasările și indemnizațiile pentru membrii familiei.

Pentru postul din Japonia, estimările prevăd 26 600 de dolari anual pentru chirie și 21 370 de dolari pentru asigurare medicală. În cazul funcției de la Moscova, aceleași categorii de cheltuieli sunt calculate la 18 000 de euro și, respectiv, 19 800 de euro.

Diferența de aproximativ 350 000 de lei va fi acoperită din alocațiile deja aprobate Ministerului Afacerilor Externe, fără solicitarea unor fonduri suplimentare din bugetul public național.

MAE a analizat și posibilitatea creării unui post suplimentar în Japonia fără reducerea celui din Rusia, însă a renunțat la această variantă deoarece ar fi presupus majorarea efectivului-limită al serviciului diplomatic și cheltuieli bugetare suplimentare.