Cine îngroapă petroliștii mici și reduce numărul benzinăriilor

16 Iun. 2023, 10:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
16 Iun. 2023, 10:33 // Actual //  bani.md

Pe parcursul anului trecut, numărul benzinăriilor din Moldova a scăzut cu 20%. În același timp, unii participanți la piață vorbesc despre aproape jumătate din numărul total de benzinării închise. Ei atribuie acest lucru reglementării stricte a pieței și marjelor specifice extrem de inechitabile care nu acoperă costurile cu amănuntul. ANRE este la curent cu problema, dar crede în continuare că sunt prea multe benzinării în Moldova. Ministrul Energiei, Victor Parlicov recunoaște că reglementarea este dăunătoare pentru piață, dar schimbarea nu este încă posibilă. Experții îndeamnă chiar procuratura să afle a cui intenție este de a distruge micile afaceri cu combustibili, scrie businesspages.md.

Ce s-a întâmplat?

Piața carburanților din Moldova a suferit schimbări majore în ultimele șase luni, dar nu în favoarea micilor petroliști. Benzinăriile se închid, iar tot mai multe companii de combustibil suferă pierderi.

Potrivit Agenției Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), 60 de benzinării au fost închise în cursul anului, din martie 2022 până în martie 2023. La sfârșitul lunii martie, numărul lor era 645. Ulterior, la sfârșitul lunii mai, s-a aflat că benzinăriile Tirex Petrol au fost închise – vorbim de 80 de benzinării.

Unul dintre participanții la piață, care a insistat pe anonimat, chiar și companiile mari, printre care Rompetrol și Lukoil, se confruntă cu dificultăți, ca să nu mai vorbim de micii antreprenori care dețin 1-2 benzinării. Potrivit acestuia, aproximativ jumătate dintre benzinării nu funcționează în Moldova, iar majoritatea sunt situate în mediul rural, în localitățile rurale.

Totuși, judecând după datele oficiale, din 705 de benzinării care au fost anul trecut, 140 de benzinării, sau 20%, au fost închise.

Interlocutorul susține că următoarea rețea de benzinării care  se poate închide este Vento. Compania însăși nu a răspuns la solicitări pentru comenta situația.

Tirex Petrol, reamintim, la anunțarea închiderii benzinăriilor, a dat vina pe mecanismul de reglementare a prețului la carburanți, în care ANRE stabilește prețuri maxime la benzină și motorină, care nu acoperă costurile companiei pentru întreținerea benzinăriilor și plata salariilor angajaților.

Poziția ANRE

La rândul său, autoritatea de reglementare nu și-a ascuns niciodată poziția față de benzinării: ANRE consideră că sunt prea multe raportat la numărul de mașini, iar pentru a reduce costurile mari de întreținere a benzinăriilor, de care s-au plâns companiile de carburanți, este necesară reducerea numărului de benzinării.

În același timp, pierderile suportate de vânzătorii de produse petroliere îngrijorează ANRE, pentru că aceștia plătesc comisioane autorității de reglementare în funcție de veniturile lor.

Drept urmare, ANRE a decis modificarea Metodologiei de calcul și aplicarea prețurilor la produsele petroliere, și anume mecanismul de calcul al marjei specifice pentru comercianții cu amănuntul de carburanți (acum este de 2,91 lei pe litru). „Din cauza începerii războiului din Ucraina, unele piețe străine tradiționale au devenit inaccesibile pentru importatorii din Moldova și, cel mai important, au fost întrerupte lanțurile importante de aprovizionare cu produse petroliere. Acești doi factori principali au condus la o creștere semnificativă a costului de livrare a combustibilului în țara noastră și au redus semnificativ atractivitatea prețurilor pe unele piețe”, potrivit răspunsul ANRE.

Agenția a adăugat că, din aceleași motive, autoritatea de reglementare a exclus anterior coeficientul de 10 la sută pentru creșterea eficienței pieței petrolului, care a fost folosit în calcule.

Acum au decis să ia în calcul inflația, dar nu toate 28,7% (nivel mediu anual), ci doar 10%. Autoritatea de reglementare a asigurat că „în niciun caz nu își asumă dreptul de a limita rata inflației, ci determină doar nivelul maxim de indexare anuală a marjei specifice de tranzacționare. ”Cu toate acestea, de ce indexarea a fost limitată la zece la sută și nu a ținut cont de rata reală a inflației, agenția nu a explicat. A ieșit aproape ca și cu indexarea pensiilor – inflația este de aproape 30%, iar indexarea este de 15%, pentru că nu există bani pentru una mare.

Totodată, agenția a adăugat că includerea inflației în marjă nu înseamnă creșterea acesteia de la 1 iulie (de obicei, marja este stabilită pentru șase luni): date referitoare la activitățile de import și angro și vânzările cu amănuntul de produse combustibile”.

ANRE i s-a solicitat să furnizeze calcule în ce constă marja comercială în cifre: cât este costul pe litru de combustibil pentru transportul și depozitarea combustibilului, marja instalației, costul asigurării, descărcarea și încărcarea combustibilului, costurile de vânzare cu amănuntul pe litru și profitul inclus în marjă.

În acest sens, ANRE a remarcat că la stabilirea marjei, cheltuielile sunt determinate exclusiv la nivel general de industrie, și nu pe un exemplu individual al fiecăruia dintre cei peste 80 de operatori operativi. Prin această abordare, consideră Agenția, ar fi incorect să se detalieze nivelul exact al fiecărei componente individuale a costurilor, deoarece, în funcție de modelul de afaceri utilizat, un jucător de pe piață poate avea o cheltuială neobișnuită pentru un alt operator. . „De regulă, costurile specifice diferă semnificativ între companii în sus sau în jos, ceea ce, odată cu abordarea generală a industriei de calculare a marjelor, face posibilă compensarea cheltuielilor între unul sau altul. De exemplu, în structura costurilor unei companii care nu deține propriile benzinării, o componentă semnificativă a costului de leasing operațional, care implică beneficiul locatorului. În timp ce în cazul unei firme care administrează propriile stații se scad costurile de amortizare ale activului”, a subliniat ANRE.

Poziția participanților pe piață

Participanții de pe piață nu sunt de acord cu această abordare. Au prezentat alte calcule. Potrivit unui interlocutor, costurile retailerului constau din trei componente: cumpărarea combustibilului în vrac, costurile de vânzare cu amănuntul și profitul. „Dacă luăm în considerare plățile către fabrica de producție, costul combustibilului importat înmulțit cu cursul, costul asigurării, transportul, manipularea, salariile angajaților benzinăriei și alte costuri aferente acestuia (închirierea, uzura echipamentelor, facturi de utilități, taxe locale), atunci marja minima fără profit este de 3,62 lei pe litru, si nu de 2,91 lei, cât este acum.

Anterior, Asociația Investitorilor Străini (FIA) a atras atenția asupra marjei scăzute de mai multe ori. La sfârșitul anului trecut, ea a apelat la autoritate de reglementare cu o scrisoare în care arăta care ar trebui să fie de fapt marja. „Dacă luăm în calcul o inflație de 33,9%, marja comercială ar trebui stabilită la 3,51 lei pe litru. În același timp, dorim să remarcăm că unele cheltuieli din acest sector au depășit semnificativ acest nivel al inflației…”, se arată în scrisoare. Asociația a mai arătat că la elaborarea actualei formule de preț marginal s-au luat în considerare costurile suportate în perioada 2016-2019, prin urmare, la calcularea marjei, componenta de cost inițială a fost subestimată. „Suntem conștienți de situația dificilă actuală de pe piața de energie și de impactul rezultat asupra consumatorilor, dar acest lucru va permite sectorului să își continue operațiunile fără întrerupere și să se asigure că piața este aprovizionată cu produsele petroliere necesare”, a declarat FIA a susținut.

Între timp, disponibilitatea combustibilului, potrivit interlocutorului BP, s-a înrăutățit de multe ori, mai ales în satele îndepărtate, unde nu veți găsi o singură benzinărie pe 40 de km, pentru că s-au închis benzinăriile mici. „Se pare că ANRE acționează în interesul marilor companii, obligându-le pe cele mici să închidă. Dar acest lucru nu este posibil: oamenii au cheltuit bani, și-au început propria lor afacere mică și o ucizi cu regulile tale nedrepte ”, s-a plâns el.

Poziția Ministerului Energiei

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, continuă să se opună reglementării stricte a pieței combustibililor. Potrivit acestuia, mecanismul de limitare a prețurilor, care a fost introdus atunci, este o decizie politică. „Aceasta este reacția politicienilor de a preveni rapid o creștere necontrolată a prețurilor cu un instrument administrativ”, a precizat Parlicov.

Ministrul a subliniat că problema fundamentală este că în cazul liberalizării pieței. Consiliul Concurenței și-ar putea îndeplini funcțiile de control în raport cu comportamentul companiilor, dar până acum acest lucru nu s-a făcut. Parlicov a spus că incapacitatea autorităților de a rezolva problema cu Consiliul Concurenței duce la faptul că menținem reglementări pe piața produselor petroliere, iar unele companii încep să aibă mari dificultăți financiare cu închiderea ulterioară.

Un alt motiv, în opinia sa, este marja, care pur și simplu nu poate fi stabilită corect: „Nu există marja corectă pe o piață concurențială. ANRE, cât poate, îl stabilește așa cum este. Dacă agenția îl stabilește prea sus, nu va avea niciun sens, iar dacă este prea scăzut, atunci unele companii pur și simplu nu se vor încadra în el și vor începe treptat să părăsească piața. Ce se întâmplă. Dar vorbim de concentrarea în retail, care va crește, concentrarea în piața angro nu este aceeași.”

El a mai confirmat că „densitatea” benzinăriilor din Moldova este mai mare decât în ​​regiune. Totuși, ministrul este sigur că aici trebuie să decidem – dacă vrem prețuri mici, atunci avem nevoie de concurență și de mai puține stații care vor vinde mai mult combustibil. Deci costurile unitare vor fi mai mici. Dar asta necesită o grămadă normală și calitatea drumurilor.

„Nu există catastrofă în Moldova. Dacă eliminați marja, va fi mai puțin rău. Pentru că oamenii de la sate sunt gata să plătească cu 1-2 lei mai mult pe litru, doar pentru a avea combustibil în apropiere. Nu cred că „a face un plafon pentru toți” este cea mai bună abordare”, a subliniat el.

Opinia expertului

Expertul economic Veaceslav Ioniță consideră că Procuratura ar trebui să se ocupe de dosar, întrucât există jucători rău intenționați în interesul marilor companii, în urma căreia nu 1-2 persoane dau faliment, ci cel puțin 20% din piață. „Dar în Moldova, cineva care a furat un morcov este băgat în închisoare, iar cel care delapidat oamenii nu este responsabil pentru nimic”, se arată indignat Ioniță. În opinia sa, actuala reglementare teribilă a prețurilor este un lobby de monopol ascuns. „Cel puțin 70 de bani pe litru de costuri de transport ar fi trebuit adăugate la costurile benzinăriilor regionale – acest lucru este valabil mai ales pentru regiunea de nord”, a dat un exemplu expertul.

Dar consumatorul?

Iar consumatorul încă plătește pentru combustibil și se bucură când devine mai ieftin. În același timp, calitatea lasă adesea mult de dorit – este diluat, umplut insuficient sau turnat standard în loc de premium. Așa au arătat inspecțiile la benzinăriile deținute de patru companii de carburanți.

Consumatorului nu îi pasă de suferința afacerii cu combustibili – majoritatea cred că aceasta este una dintre cele mai profitabile afaceri. Dar consumatorul ce va face atunci când sunt și mai puține benzinării și va fi nevoie de câteva zeci de kilometri pentru a ajunge la cea mai apropiată? Așa este – să ceară ordine de la ANRE, dar dacă va reuși să-l restabilească este o mare întrebare.

Ioniță crede că pe termen scurt, consumatorul beneficiază de o reglementarea strictă a prețurilor, însă pe termen monopoliștii își vor încasa profiturile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

18 Iul. 2026, 09:55
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Iul. 2026, 09:55 // Actual //  bani.md

Criza masculinității și extremismul, de la coasă la ChatGPT

În urmă cu patru ani, din Christchurch, Noua Zeelandă, țara mea de adopție, am scris primul text pe Substack despre experiența mea de antreprenor într-o lume de la capătul lumii.

Am trăit însă în două lumi simultan, cu mult înainte de acel moment. Noua Zeelandă și România sunt mult mai mult decât o geografie diferită. Sunt două moduri distincte de a înțelege munca, sportul, „bărbăția”, comunitatea, politica și eșecul. A trăi între două lumi, comparând mereu, e și benefic, și păgubos, iar uneori e chiar o prostie!

Personal, mi-a deschis ferestre pe care nu le-aș fi văzut dintr-un singur loc, iar textul de astăzi e unul dintre rezultatele acestei duble perspective.

Mulțumesc celor care aleg să susțină Sergiu’s Dishes. Deși tot ce scriu e „la liber”, unii dintre dumneavoastră plătesc. Nu pentru că trebuie, ci pentru că vor. E cel mai frumos semn că munca mea nu e complet inutilă.

Textul de azi e cadoul meu pentru dumneavoastră. Vă mulțumesc mult!

Două crize în același timp

Observăm că în noianul de crize pe care le traversăm, indiferent de continentul pe care ne aflăm, există două care merg mână în mână. Separate, poate ar fi ușor de administrat, gestionabile, dar luate împreună par să aibă efecte devastatoare, greu de anticipat.

Prima, așa cum am mai arătat și în textul precedent („Ești șomer? Nu, sunt inutil!”)este pierderea valorii sociale a muncii. Nu doar a jobului, ci a sensului pe care munca îl dădea existenței masculine. De la coasă la ChatGPT, acesta ar fi un rezumat fără pretenții al situației actuale, adică faptul că în mai puțin de o generație, bărbatul a pierdut, din cauza noilor tehnologii, dar nu exclusiv, nu doar semnificația socială a muncii, ci tot eșafodajul construit în jurul ei, stima de sine, „utilitatea” lor socială etc.

A doua este cultura masculinității care interzice vulnerabilitatea. Bărbatul care nu arată slăbiciune, nu plânge, nu cere ajutor. Bărbatul care valorează fix atât cât produce și cât „rezistă” presiunilor de tot felul.

Dacă vorbim despre cele două crize împreună, rezultatul este un bărbat care și-a pierdut singura sau cea mai importantă sursă de sens, munca, dar care nu are nici un alt instrument psihologic sau cultural capabil să proceseze această pierdere. Nu poate cere ajutor, pentru că „doar e bărbat, nu?” Nu poate arăta că suferă. Nu poate recunoaște că nu mai știe cine e.

Cioburile care rămân în urma acestei oglinzi sparte sunt, de regulă, alcoolul, violența, depresia și chiar suicidul. Iar un „cadou special” pentru cei care îl întâlnesc pe „Mesia”, cel care le oferă un vinovat și o cauză, extremismul, un combustibil care le dă și sens, și misiune.

De la Weber la vestiar

În textul precedent „Ești șomer? Nu, sunt inutil!”, Beruf (voi explica imediat) era invocat din perspectiva pierderii economice și tehnologice. Aici îl invoc din perspectiva identității masculine, ce înseamnă Beruf specific pentru bărbat, nu pentru om în general.

Max Weber demonstra în “Etica protestantă și spiritul capitalismului” că Martin Luther, traducând Biblia în germană, alesese cuvântul Beruf, profesie și vocație simultan, pentru a exprima chemarea divină a muncii. Cizmarul care face pantofi buni îl slujește pe Dumnezeu la fel de bine ca preotul. Orice muncă onestă devine sacră.

Dar Beruf nu era neutru din punct de vedere al genului. În lumea în care Weber scria, chemarea divină prin muncă era în primul rând masculină. Bărbatul care muncește își dovedește valoarea în fața lui Dumnezeu, a comunității și a familiei.

Munca nu era doar sursă de venit, era dovada că exiști, că tu contezi, că ești „om.” Când AI preia această muncă, nu preia doar o activitate economică. Preia identitatea masculină construită pe ea. Și nu oferă nimic în schimb.

Dar Weber descria o lume în care munca era sacră pentru toți. Ce se întâmplă însă când e sacră mai ales pentru bărbați? Când masculinitatea însăși e construită pe ea?

Un fost jucător profesionist de rugby din Noua Zeelandă descria cultura din vestiar în trei reguli nescrise, dar universal respectate în lumea anglo-saxonă a acestui sport: Never show weakness, drink as much as you can, get as many pussy.” Un fel de “niciodată slab, bea mult, f…te mult!”

Dincolo de aceste „povețe populare” – sunt și la noi, gârlă – avem de-a face cu un contract social masculin transmis din generație în generație prin sport, prin vestiar, prin încurajările tatălui de pe margine.

Paradoxul e că tocmai Noua Zeelandă, țara care a ridicat acest model la rang de religie națională prin All Blacks, are una dintre cele mai ridicate rate de suicid la bărbații tineri din lumea dezvoltată. Cel mai probabil și din cauza culturii masculinității invincibile, așa cum arată multe studii.

Putem să o numim oricum, stoicism, reziliență, determinare, bărbăție adevărată. Toate sună foarte bine pe un afiș motivațional. Efectele ei sociale sunt însă devastatoare.

„Real bloke”, “omul” și “ muierea, “fomeia”

În Noua Zeelandă îl numim „kiwi bloke.” În România rurală îl cheamă „om” sau „gospodar.”

În lumea satului românesc tradițional, „om” nu e un termen generic pentru ființa umană, e un titlu, un statut, pe care îl câștigă bărbatul care muncește, care are gospodărie, care își ține familia, care e respectat în comunitate. Femeia, oricât de harnică, oricât de indispensabilă supraviețuirii familiei, nu e „om.” E „femeie” sau „fomeie” sau „muiere.” Un alt tip de ființă, dintr-o altă categorie.

Și aici antropologii, sociologii, psihologii, ar putea explica mai bine, nu este doar o chestiune de vocabular. E o arhitectură a lumii construită pe secole. Băiatul care crește în această lume știe de mic un singur lucru, bărbăția se dovedește, nu se moștenește. Prin muncă, prin putere, prin capacitatea de a fi provider. Prin a fi „om.”

Ce se întâmplă însă cu acest bărbat când nu mai are muncă? Simplu și crunt, încetează să mai fie „om.” Nu în sens juridic sau biologic. În singurul sens care a contat vreodată în lumea lui, cel social și moral. Și un bărbat care nu mai e „om” în propriii lui termeni e un bărbat care a pierdut tot.

România rurală, un bilanț al pierderilor

Tranziția post-comunistă a lovit masiv clasa muncitoare românească.

Fabricile s-au închis, minele s-au sigilat, cooperativele agricole au dispărut. Bărbații și-au pierdut rolul de întreținători ai familiei aproape peste noapte. Consecințele sunt dezastruoase nu numai economic, ci mai ales social și moral.

Rezultatul în cifre care ar trebui să ne umple de rușine:

  • o femeie e lovită în România la fiecare două minute
  • un sfert din femeile române, 25,4%, au suferit violență fizică din partea partenerului – dublu față de media europeană de 10,7%
  • aproape jumătate 45,5%, au suferit violență psihologică
  • 70% dintre români cunosc cazuri de violență domestică în proximitatea lor imediată
  • doar 4% au anunțat autoritățile

Violența domestică nu mai pare o patologie individuală, o detectăm mai degrabă ca răspuns sistemic la pierderea statutului.

Un fel de „masculinitate compensatorie”, violența ca instrument de reconfirmare a puterii pierdute. Bărbatul care nu mai poate fi provider devine bărbatul care controlează. E singura formă de „om” care îi mai rămâne.

În acest vid de sens au intrat ticăloși ca frații Tate, britanico-americani cu reședința în România, promotori globali ai unei masculinități simple și violente, cu milioane de urmăritori tineri. Nu oferă muncă, nu oferă comunitate reală, nu oferă sens autentic, ci doar un vinovat și un soi de estetică. Pentru un bărbat tânăr fără nimic altceva, e suficient.

Și în fundal rămâne alcoolul. Cel mai frecvent declanșator al agresiunilor în mediile vulnerabile. Un anestezic al durerii pierderii „bărbăției.” Bărbatul care nu poate procesa pierderea bea ca să nu simtă. Și bând, devine periculos.

Soldatul rus, cazul extrem

Cazul extrem al acestei logici e soldatul din Siberia sau din Buratia.

Nu luptă din patriotism, sau cel puțin nu doar din patriotism. Luptă din absența alternativelor. E un bărbat tânăr, fără calificări, dintr-un oraș mic unde salariul mediu e cel mult 400 de euro pe lună și perspectivele sunt zero. Armata îi oferă 2.000 de euro lunar, o avere în contextul economiei ruse, plus o uniformă, o cauză, o comunitate, un rol.

Va fi provider pentru familie, deci bărbat adevărat, cineva care contează. Chiar dacă prețul cel mai probabil e moartea. Dar va fi moarte „eroică”, o moarte cu sens, infinit mai acceptabilă decât viața fără el.

 

Asta e concluzia analiștilor care monitorizează comunitățile militare rusești de ani de zile.

Există însă o dimensiune și mai dureroasă, pe care analizele geopolitice occidentale o explică prea putin. Unii dintre acești bărbați pleacă la război împinși de familie, dintr-un calcul rece al disperării. Alternativa ar fi alcoolul zilnic, sărăcia cronică și violența domestică fără ieșire. Decât acestea, mai bine un frigider nou, o mașină de spălat, poate chiar un autoturism. Decât o viață pierdută în propria curte, mai bine una „câștigată” pe front, cu banii trimiși acasă.

Și mai e ceva în universul rus, e o diferență uriașă între a fi văduva unui „erou” și a fi victima unui soț alcoolic. Prima primește pensie de veteran, respect comunitar, o narațiune demnă. A doua n-are parte decât de rușine și sărăcie. Moartea eroică reabilitează nu doar bărbatul, reabilitează întreaga familie.

Nici măcar nu e cinism, e matematica supraviețuirii într-o lume în care masculinitatea fără muncă, fără sens și fără demnitate economică nu mai are altă monedă de schimb decât corpul.

De ce comuniștii și naziștii se bat pe același electorat

Nu există o singură motivație a extremismului.

Dar dacă ar fi să o rezum, și uneori simplitatea e cea mai onestă formă de analiză, aș spune că extremismul crește sistematic când se întâlnesc simultan două crize:

  • anxietatea materială produsă de colapsul economic
  • anxietatea identitară produsă de schimbarea rapidă a rolurilor sociale

Nazismul a avut evreii. Comunismul a avut burghezia. Ambele ideologii ofereau același produs psihologic fundamental, un vinovat clar, o comunitate de apartenență și un sens al sacrificiului pentru o cauză mai mare decât individul. Același om dezorientat și furios poate merge în orice direcție, depinde doar de cine anume îl găsește primul și ce narațiune îi oferă.

Această observație nu este nouă. Eric Hoffer a detaliat-o în The True Believer încă din 1951, convertitul fanatic trece cu ușurință de la o mișcare de masă la alta, pentru că nu ideologia îl atrage, ci certitudinea si apartenența. Tocmai de aceea naziștii și comuniștii se bat pe același electorat. E același om, cu aceeași nevoie, dar cu alte uniforme.

Politologul Cas Mudde, cel mai important cercetător european al extremismului de dreapta, observă în lucrările lui că partidele radicale cresc sistematic acolo unde anxietatea materială și cea identitară se suprapun.

Criza economică produce anxietate materială, iar criza identitară – schimbarea rolurilor masculine, pierderea statutului de provider, „invizibilitatea socială” – produce anxietate existențială. Iar această combinație e explozivă, e cel mai de preț combustibil al politicienilor extremiști. Care știu asta mai bine decât orice sociolog.

AUR și bărbatul „uitat”

Știm bine acum că AUR nu e un accident, e o consecință a iresponsabilității unei clase politice inepte și corupte, dar și un calcul rece făcut de actori politici și ai securității de tip nou, nu foarte inteligenți, dar vicleni, șireți.

34% dintre tinerii de 18-29 ani votează AUR, conform INSCOP. În categoria 30-44 ani, jumătate. Votanții AUR sunt disproporționat bărbați, din urbanul mic, fără joburi stabile, lucrând la negru, locuind cu părinții. Sunt forțați să lucreze în economia informală, rareori angajați legal, mulți locuind cu părinții în orașe mici, foste industriale, sau în mediul rural.

AUR nu le-a adus soluții, le-a adus „recunoaștere.” Le-a spus că și ei există, că sunt importanți, că cineva îi vede. Pentru un bărbat ignorat de sistem zeci de ani, asta contează enorm. Mai mult decât orice program de reconversie profesională.

Și diaspora este un paradox dezarmant. Bărbații care au plecat tocmai pentru că România nu le oferea sens votează cu cei care promit întoarcerea la valorile tradiționale. E nostalgia pentru o masculinitate pierdută de două ori, o dată în România, a doua oară în străinătate, unde ai job dar nu mai ești „omul” din sat. Ești un „nimeni” din Occident.

Soluția sau de ce nu „pussy” e problema

Nu masculinitatea e problema. Nu bărbăția e problema. Nici rugby-ul, nu coasa și nici măcar Beruf-ul lui Weber.

Problema e absența sensului. Și sensul nu se legiferează, se construiește în comunitate, prin muncă, în relații reale.

Comisia Europeană a înțeles asta într-o măsură și finanțează programe dedicate exact acestei intersecții dintre masculinitate și extremism. Cercetătorii propun mentorship masculin pozitiv, redefinirea cererii de ajutor ca semn al normalității, nu de slăbiciune, spații de comunitate masculină sănătoasă. Educație timpurie despre roluri de gen, nu pentru a elimina masculinitatea, ci pentru a o extinde dincolo de tăcere, violență și alcool.

Dar toate acestea presupun instituții pe care România nu le-a construit niciodată sistematic, instituții care funcționează, lideri care explică, politici publice care anticipează în loc să reacționeze. De obicei, târziu și prost.

Între timp, bărbatul din micul oraș, fără fabrică, fără muncă, fără rol, fără sens, va continua să găsească răspunsuri acolo unde i se oferă. Și cei care îi oferă acum răspunsuri nu sunt politicienii moderați cu programe complexe.

Sunt cei care îi spun simplu, știm cine ești, știm ce ți-au luat și știm cine e de vină.

Când ne vom trezi cu hoarda de AUR, pentru că acum sau mai târziu, sigur vor veni la putere, vom ști de unde vine.

Politicienii care acum mimează că se jertfesc pentru țară, inclusiv cei pe care publicul urban și angajat civic îi vede ca imaculați, sunt propagatorii acestui curent. Grindenii, bolojanii și alți papagali cu ifose mint cu nerușinare, sunt ticăloși patentați pentru că acțiunile lor sunt pur politicianiste și pentru ca pun interesul electoral mai presus decât cel național; mai mult, încearcă să se vândă electoratului ca salvatori.

În realitate, sunt jalnici, incapabili să se ridice la înălțimea funcțiilor. Habar nu au despre existența acestor tineri, habar nu au ce înseamnă politici publice și, în general, sunt tipi cu gândire provincială, proveniți din provincii, fără anvergură strategică și fără cultură politică.

Ei sunt cei care distrug chiar acum România, vânzând cu nerușinare gogoși electoratului pe care în realitate îl disprețuiesc. Dacă ar fi altfel, poate că ar înceta ca prin tot ceea ce fac să dea aripi, sens și „masculinitate” extremismului.

May the AUR be with you, haladiților!

Ați hrănit cu incompetență și cinism exact monstrul care vă va înghiți. Simion, Murad, Dungaciu și gașca, numai caractere și conștiințe de tomberon, sunt creația voastră. Nu neapărat a sărăciei, nu neapărat a prostiei și în mod sigur nu a Rusiei. Ci a voastră. A fiecărui discurs gol, a fiecărei promisiuni mincinoase, a fiecărui an în care ați tratat electoratul ca pe o turmă de muls și de disprețuit în același timp.

Prostia, impostura și minciuna vi se întorc acum în față și ar fi aseptic să dispăreți din peisajul public. România ar respira mai ușor, viața publică ar fi mai puțin poluată.

Dar nu veți dispărea singuri. Veți cădea peste noi. Ca întotdeauna, înainte să plecați, ne veți trage după voi.

Pentru că singurii sacrificați, ticăloșilor, suntem întotdeauna noi, cei care mai credem că România merită altceva decât putregai.

SERGIU TOADER