Nervozitate tot mai mare în bârlogul Gazpromului cu privire la audit! Parlicov: Pentru noi rămâne un document valabil

13 Nov. 2023, 19:43
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
13 Nov. 2023, 19:43 // Actual //  bani.md

În cadrul ședinței Consiliului de Observatori al SA „Moldovagaz” din 2 noiembrie curent, reprezentanții Gazprom și-au exprimat poziția față de auditul datoriilor istorice, pretinse de SAP Gazprom de la compania fiică din Moldova. Pentru noi, acesta rămâne un document valabil, iar Guvernul se va baza pe concluziile auditului în discuțiile ulterioare cu Gazprom, potrivit declarației ministrului Energiei, Victor Parlicov.

Parlicov spune că în cadrul ședinței s-a votat pe marginea raportului de audit, însă nu a fost examinată și propunerea Guvernului de soluționare a pretinsei datorii a Moldovagaz față de acționarul său majoritar. Astfel, vom propune din nou examinarea formulei de soluționare a problemei datoriilor, prezentate de noi, sau așteptăm propuneri alternative din partea Gazprom.

„Între timp, vom încerca să facem claritate pe o serie de aspecte menționate în raport, pe care însă auditorii nu s-au putut pronunța în fond, din cauza lipsei documentelor în cadrul Moldovagaz, în special ce țin de datoria formată înainte de anul 2003. Este vorba de contribuția Republicii Moldova la formarea SA Moldovagaz, corectitudinea evaluării activelor și a includerii lor în capitalul social al întreprinderii. La fel, ne interesează corectitudinea reflectării în contabilitatea Moldovagaz a cambiilor emise de Guvern pentru stingerea datoriei față de Gazprom, în special alocarea datoriilor între malul stâng și cel drept”, se mai arată în declarația ministrului Parlicov.

Într-un comunicat de presă, Moldovagaz spune că în ședința din 2 noiembrie, Consiliul de administrare al companiei nu a aprobat raportul de audit al datoriilor istorice. Împotrivă s-au pronunțat 4 din cei 6 membri ai Consiliului de Administrare, care reprezintă acționarul majoritar – Gazprom, potrivit informațiilor Moldovagaz.

Potrivit rezultatelor auditului, făcute publice în data de 6 septembrie, datoria Moldovagaz față de Gazprom, la sfârșitul lunii martie 2022, ar constitui 709 milioane de dolari, însă pentru 276 milioane de dolari nu există documente confirmative, iar 400 de milioane de dolari din datorie nu este executabilă.

Chișinăul din totalul datoriei cerute de 709 milioane de Gazprom, este dispus să achite 8,6 milioane de dolari. „Bani pe care îi poate achita Moldovagaz. Sunt bani în marja de profitabilitate a companiei”, a punctat Parlicov, care nu a putut explica de unde s-a luat cifra. „E o cifră mai complexă”, declara la acea vreme ministrul Energiei Victor Parlicov.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

12 Feb. 2026, 16:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
12 Feb. 2026, 16:39 // Actual //  Grîu Tatiana

Revizuirea cheltuielilor bugetare va deveni obligatorie, sistematică și cuantificabilă, potrivit unei noi metodologii elaborate de Ministerul Finanțelor și supusă consultărilor publice, care stabilește termene clare și ținte de economii de până la 20% din cheltuieli în anumite domenii.

Proiectul de ordin aprobă Metodologia privind procesul de revizuire a cheltuielilor bugetare, document care instituie un mecanism permanent de analiză a modului în care sunt utilizați banii publici. Conform notei de fundamentare, procesul va fi aplicat începând cu 1 ianuarie 2026 și va trebui realizat cel puțin o dată la 7 ani pentru fiecare sector bugetar.

Metodologia prevede un calendar strict. Până la 1 iunie, Ministerul Finanțelor va prezenta Guvernului tematicile de revizuire, iar până la 10 iunie acestea trebuie aprobate. Grupurile de lucru vor avea termen până la 10 noiembrie pentru elaborarea raportului de revizuire, iar până la 31 decembrie Guvernul urmează să aprobe rezultatele și măsurile de eficientizare. Publicarea acestora este programată pentru 5 ianuarie, iar includerea în politicile bugetar-fiscale trebuie realizată până la 15 aprilie.

Documentul introduce și ținte concrete de economii. Exemplele incluse în metodologie arată că pot fi stabilite obiective precum reducerea cheltuielilor bugetului public național cu 20% în următorii 4 ani, economii reale de 3% anual la cheltuielile bugetului de stat sau de 5% anual la bugetul asigurărilor sociale. În alte cazuri, se propune reducerea cheltuielilor cu 500 milioane lei anual pentru a crea spațiu bugetar destinat reformei salariale sau identificarea unor economii de până la 10% din portofoliul de cheltuieli pentru sănătate într-un an și 5% pentru următorii 5 ani.

Metodologia stabilește că analiza se va face pe două niveluri: o evaluare inițială a tuturor subprogramelor și o analiză aprofundată a celor cu cheltuieli mari, creșteri semnificative sau indicii de ineficiență. Indicatorii vor fi examinați pe o perioadă de cel puțin 5 ani, iar comparațiile vor putea fi realizate atât la nivel național, cât și internațional.

Nota de fundamentare arată că proiectul nu necesită alocări bugetare suplimentare pentru implementare și nu implică modificări structurale ale administrației publice. Totuși, autoritățile centrale vor trebui să instituie mecanisme de control intern managerial aferente revizuirii cheltuielilor și să instruiască personalul implicat în acest proces.

Prin noul cadru, Guvernul va aproba anual tematicile de analiză și va stabili autoritățile responsabile și termenele de implementare a măsurilor de eficientizare. Economiile identificate vor putea fi redistribuite către priorități strategice sau utilizate pentru reducerea deficitului bugetar, crearea de spațiu fiscal ori finanțarea reformelor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!