Start dificil pe piața auto chineză: Livrările de vehicule electrice şi hibride plug-in au scăzut cu aproape 40%

07 Feb. 2024, 16:09
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Feb. 2024, 16:09 // Actual //  bani.md

Vânzările de vehicule pe piaţa chineză, cea mai mare din lume, au înregistrat un avans anual de 47,9% în ianuarie, ajungând la 2,44 milioane de unităţi, dar livrările de vehicule electrice şi hibride plug-in au scăzut cu 38,8% faţă de luna precedentă, primul astfel de declin din august 2023, arată datele publicate miercuri de Asociaţia Producătorilor Auto din China, transmit transmit Reuters şi Xinhua, conform Agerpres.

De asemenea, producţia de vehicule a ţării a crescut cu 51,2% în ianuarie, la 2,41 milioane de unităţi.

Vânzările de vehicule electrice şi hibride plug-in au reprezentat în ianuarie 29,9% din totalul livrărilor, iar faţă de în ianuarie 2022 au înregistrat un avans de 78,8%.

Startul dificil din 2024 al pieţei auto chineze arată stagnarea cererii consumatorilor în a doua economie mondială, afectată de criza din sectorul imobiliar şi de turbulenţele de pe pieţele financiare.

În contextul încetinirii cererii şi a sporirii concurenţei, Tesla a redus luna precedentă preţurile la unele maşini Model 3 şi Y în China, şi oferă discounturi în numerar pentru anumite tipuri din gama Model Y de la 1 februarie.

Datele preliminare publicate de Asociaţia Constructorilor de Automobile din China (CPCA) arată că livrările de automobile au totalizat anul trecut 21,7 milioane de unităţi, după un avans de 10% în decembrie.

Vânzările de vehicule electrice şi hibride plug-in au totalizat 8,88 milioane de unităţi în 2023, un avans de 38% faţă de 2022. Secretarul general al CPCA, Cui Dongshu, se aşteaptă ca anul acesta vânzările de vehicule electrice şi hibride plug-in pe piaţa chineză să crească cu 22%, depăşind 11 milioane de unităţi.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Iul. 2026, 16:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Iul. 2026, 16:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Administrația Națională a Drumurilor (AND) a lansat licitația pentru construcția a 5,2 kilometri de trotuare pietonale în șapte localități din raioanele Briceni, Drochia, Ocnița, Șoldănești, Ialoveni, Nisporeni și UTA Găgăuzia. Valoarea estimată a contractelor este de 9 565 998 de lei, fără TVA, ceea ce înseamnă că, raportat la lungimea totală a sectoarelor incluse în proiect, investiția ajunge la aproximativ 1 840 de lei pentru fiecare metru liniar de trotuar.

Lucrările sunt împărțite în două loturi. Primul, în valoare de 6,16 milioane de lei, include trotuare în orașele Briceni, Drochia și Otaci, precum și în satul Răspopeni din raionul Șoldănești. Cel de-al doilea lot, estimat la 3,41 milioane de lei, vizează localitățile Suruceni din raionul Ialoveni, Vulcănești din raionul Nisporeni și municipiul Ceadîr-Lunga.

Cele mai ample lucrări sunt prevăzute în Otaci, unde va fi amenajat un trotuar de aproximativ 1,5 kilometri, și în Drochia, unde va fi construit un sector de circa 1,37 kilometri. Alte trotuare vor fi construite în Briceni, Răspopeni, Suruceni, Vulcănești și Ceadîr-Lunga, cu lungimi cuprinse între câteva sute de metri și aproape 700 de metri.

Potrivit caietelor de sarcini, proiectele nu presupun doar pavarea trotuarelor. Constructorii vor demola porțiunile deteriorate de asfalt și bordurile existente, vor efectua săpături și vor transporta materialele rezultate, după care vor executa fundația din piatră spartă și vor monta borduri noi din beton. Trotuarele vor fi pavate cu dale din beton de 6 centimetri grosime, iar în apropierea acestora vor fi amenajate accese către instituțiile de interes public și vor fi consolidate zonele verzi.

Documentația mai prevede lucrări suplimentare în anumite localități. La Răspopeni va fi amenajată o alveolă pentru stația de transport public, cu platformă asfaltată și lucrări de consolidare a terenului, iar la Ceadîr-Lunga vor fi executate și șanțuri pentru evacuarea apelor pluviale, pe lângă reconstrucția trotuarului.

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la 11 august 2026, ora 10:00, urmând ca după desemnarea câștigătorilor să înceapă lucrările pe sectoarele incluse în proiect.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!