Republica Moldova, mare producător de porumb

07 Feb. 2024, 17:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
07 Feb. 2024, 17:37 // Actual //  bani.md

Potrivit ultimelor statistici, publicate de datapandas.org, privind producția mondială de porumb, Moldova se clasează pe locul 44 în lume, cu o producție anuală de 2,1 milioane de tone. În același timp, țara se remarcă și prin locul 8 la nivel global în producția de porumb per persoană, cu o medie de 600 kg pe cap de locuitor.

Cele mai mari producții de porumb la nivel global sunt înregistrate în SUA, care ocupă primul loc cu o producție impresionantă de 347 milioane de tone, urmate de China (261 milioane de tone), Brazilia (101 milioane de tone) și Argentina (57 milioane de tone).

Referitor la producția de porumb per capita, Argentina domină clasamentul cu 1278 kg pe persoană, urmată de SUA (1059 kg), Serbia (1049 kg), România (893 kg) și Ucraina (849 kg).

În ceea ce privește alte țări, Rusia se situează pe locul 10 în lume la producția de porumb, cu 14,3 milioane de tone pe an, dar pe locul 39 la producția per capita, cu doar 97 kg pe persoană. Italia se clasează pe locul 21 în producția de porumb, cu 6,3 milioane de tone pe an, dar pe locul 35 la producția per capita, cu 104 kg pe persoană. Bulgaria ocupă locul 28 în producția de porumb, cu 4,1 milioane de tone pe an, dar impresionează la nivelul producției per capita, situându-se pe locul 9, cu 576 kg pe persoană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.