Profitul producătorului de avioane Airbus s-a redus în 2023 cu 11%, la 3,789 miliarde euro

15 Feb. 2024, 16:22
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  bani.md
15 Feb. 2024, 16:22 // Bani și Afaceri //  bani.md

Airbus a obţinut anul trecut un profit de 3,789 miliarde euro (4,065 miliarde dolari), în scădere cu 11% faţă de recordul din 2022, în pofida creşterii livrărilor de avioane comerciale până la 735 de unităţi, peste obiectivul pe care îl stabilise grupul aerian european, relatează agenţia EFE.

Reducerea rezultatului net are legătură, în special, cu o serie de ajustări în conturile companiei în valoare de 1,235 miliarde euro şi se explică în mare parte printr-un decalaj între datele tranzacţiilor şi furnizările efective ale avioanelor, a explicat, joi, Airbus, într-un comunicat.

Compania a stabilit, de asemenea, o sumă de 600 milioane euro pentru ramura spaţială, ca urmare a actualizării estimărilor pentru anumite programe.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.