Ultimul vis al lui Ceaușescu, canalul Dunăre-București. Se „aruncă” Ciolacu și Mihai Daraban în el

20 Mai 2024, 13:05
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
20 Mai 2024, 13:05 // Actual //  bani.md

Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), condusă de Mihai Daraban, a anunțat vineri sprijinul pentru inițiativa prim-ministrului Marcel Ciolacu de a relua construcția canalului navigabil Dunăre-București. Această legătură strategică între Capitală și Portul Constanța, precum și alte orașe europene de pe Dunăre, revine în actualitate, în contextul războiului din Ucraina.

Proiectul canalului București-Dunăre, început în 1986, a fost finalizat în proporție de 60% până în 1989. Nicolae Ceaușescu și-a dorit finalizarea rapidă a lucrărilor, mobilizând unități de construcție din întreaga țară, cu excepția Bucureștiului, unde forța de muncă era concentrată pe șantierul Casei Poporului.

După Revoluție, muncitorii au abandonat utilajele pe șantier și s-au întors acasă, lăsând în urmă echipamente importate recent din Cehoslovacia și URSS, multe dintre acestea fiind ulterior vândute la fier vechi. Inginerul Chiriac Avădanei, care a proiectat „Magistrala Albastră“, a exprimat frustrarea față de abandonarea canalului, subliniind că proiectul nu a fost doar un moft comunist, ci avea rădăcini istorice datând din vremea lui Alexandru Ioan Cuza, primul proiect fiind realizat în 1882.

Realizarea canalului București-Dunăre ar crea o rută de transport ecologică, mult mai puțin poluantă decât transportul feroviar sau rutier. De asemenea, ar permite irigarea a 150.000 de hectare de teren. Prin acest canal, Bucureștiul ar deveni un port la Dunăre, conectat direct cu orașe precum Belgrad, Budapesta, Bratislava, Viena, Frankfurt și Rotterdam.

Chiriac Avădanei estimează că finalizarea investiției ar necesita cinci ani de lucrări. CCIR susține că acest proiect ar aduce multiple avantaje economice și logistice, subliniind importanța lui strategică pentru dezvoltarea României și integrarea sa în rețelele de transport europene.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Iul. 2026, 16:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Iul. 2026, 16:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Administrația Națională a Drumurilor (AND) a lansat licitația pentru construcția a 5,2 kilometri de trotuare pietonale în șapte localități din raioanele Briceni, Drochia, Ocnița, Șoldănești, Ialoveni, Nisporeni și UTA Găgăuzia. Valoarea estimată a contractelor este de 9 565 998 de lei, fără TVA, ceea ce înseamnă că, raportat la lungimea totală a sectoarelor incluse în proiect, investiția ajunge la aproximativ 1 840 de lei pentru fiecare metru liniar de trotuar.

Lucrările sunt împărțite în două loturi. Primul, în valoare de 6,16 milioane de lei, include trotuare în orașele Briceni, Drochia și Otaci, precum și în satul Răspopeni din raionul Șoldănești. Cel de-al doilea lot, estimat la 3,41 milioane de lei, vizează localitățile Suruceni din raionul Ialoveni, Vulcănești din raionul Nisporeni și municipiul Ceadîr-Lunga.

Cele mai ample lucrări sunt prevăzute în Otaci, unde va fi amenajat un trotuar de aproximativ 1,5 kilometri, și în Drochia, unde va fi construit un sector de circa 1,37 kilometri. Alte trotuare vor fi construite în Briceni, Răspopeni, Suruceni, Vulcănești și Ceadîr-Lunga, cu lungimi cuprinse între câteva sute de metri și aproape 700 de metri.

Potrivit caietelor de sarcini, proiectele nu presupun doar pavarea trotuarelor. Constructorii vor demola porțiunile deteriorate de asfalt și bordurile existente, vor efectua săpături și vor transporta materialele rezultate, după care vor executa fundația din piatră spartă și vor monta borduri noi din beton. Trotuarele vor fi pavate cu dale din beton de 6 centimetri grosime, iar în apropierea acestora vor fi amenajate accese către instituțiile de interes public și vor fi consolidate zonele verzi.

Documentația mai prevede lucrări suplimentare în anumite localități. La Răspopeni va fi amenajată o alveolă pentru stația de transport public, cu platformă asfaltată și lucrări de consolidare a terenului, iar la Ceadîr-Lunga vor fi executate și șanțuri pentru evacuarea apelor pluviale, pe lângă reconstrucția trotuarului.

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la 11 august 2026, ora 10:00, urmând ca după desemnarea câștigătorilor să înceapă lucrările pe sectoarele incluse în proiect.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!