Criză imobiliară fără precedent în Marea Britanie: Autorităţile trebuie să construiască un oraş de mărimea Londrei

25 Iun. 2024, 16:33
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Iun. 2024, 16:33 // Actual //  bani.md

Criza locuinţelor din Marea Britanie a devenit atât de acută încât următorul guvern va trebui să construiască echivalentul unui alt oraş de mărimea Londrei pentru a compensa cinci decenii de construcţii sub obiectivele stabilite, arată o analiză a datelor oficiale, potrivit Bloomberg.

Înaintea unor alegeri generale în care proprietatea a devenit un subiect-cheie de discuţii, o analiză Bloomberg a finalizărilor de locuinţe noi arată că, în unele părţi ale Regatului Unit, a fost construită doar o locuinţă pentru fiecare 10 persoane în plus din populaţie între 2011 şi 2021. Acest deficit reprezintă principalul factor care determină cea mai gravă criză a locuinţelor din ţară de la al Doilea Război Mondial.

Timp de aproape cinci decenii, dezvoltatorii şi autorităţile locale nu au reuşit să livreze locuinţe în ritmul altor naţiuni bogate din Europa – sau chiar în ritmul în care a făcut-o Marea Britanie în anii 1960. Alegătorii mai tineri sunt supăraţi că pandemia şi cei 14 ani de guvernare conservatoare nu au făcut decât să agraveze problema în cauză.

Atât conservatorii premierului Rishi Sunak, cât şi opoziţia laburistă a lui Keir Starmer promit să construiască într-un ritm nemaiîntâlnit din anii 1970. Dar chiar şi lucrările în acest ritm ar necesita 14 ani pentru a elimina deficitul.

„Numărul de locuinţe pe care nu le-am construit este acum atât de mare încât, pentru a elimina deficitul, este, realmente, necesar să construim o altă Londră, iar acest lucru se agravează de la an la an”, a declarat Paul Swinney, director de politici şi cercetare la Centre for Cities, un grup de cercetare nepartizan.

Locuinţele care necesită a fi construite pentru a recupera decalajul depăşeşc cu mult numărul celor 3,8 milioane de locuinţe care se află deja în capitală, subliniind amplo

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

21 Iul. 2026, 16:42
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
21 Iul. 2026, 16:42 // Actual //  Grîu Tatiana

Administrația Națională a Drumurilor (AND) a lansat licitația pentru construcția a 5,2 kilometri de trotuare pietonale în șapte localități din raioanele Briceni, Drochia, Ocnița, Șoldănești, Ialoveni, Nisporeni și UTA Găgăuzia. Valoarea estimată a contractelor este de 9 565 998 de lei, fără TVA, ceea ce înseamnă că, raportat la lungimea totală a sectoarelor incluse în proiect, investiția ajunge la aproximativ 1 840 de lei pentru fiecare metru liniar de trotuar.

Lucrările sunt împărțite în două loturi. Primul, în valoare de 6,16 milioane de lei, include trotuare în orașele Briceni, Drochia și Otaci, precum și în satul Răspopeni din raionul Șoldănești. Cel de-al doilea lot, estimat la 3,41 milioane de lei, vizează localitățile Suruceni din raionul Ialoveni, Vulcănești din raionul Nisporeni și municipiul Ceadîr-Lunga.

Cele mai ample lucrări sunt prevăzute în Otaci, unde va fi amenajat un trotuar de aproximativ 1,5 kilometri, și în Drochia, unde va fi construit un sector de circa 1,37 kilometri. Alte trotuare vor fi construite în Briceni, Răspopeni, Suruceni, Vulcănești și Ceadîr-Lunga, cu lungimi cuprinse între câteva sute de metri și aproape 700 de metri.

Potrivit caietelor de sarcini, proiectele nu presupun doar pavarea trotuarelor. Constructorii vor demola porțiunile deteriorate de asfalt și bordurile existente, vor efectua săpături și vor transporta materialele rezultate, după care vor executa fundația din piatră spartă și vor monta borduri noi din beton. Trotuarele vor fi pavate cu dale din beton de 6 centimetri grosime, iar în apropierea acestora vor fi amenajate accese către instituțiile de interes public și vor fi consolidate zonele verzi.

Documentația mai prevede lucrări suplimentare în anumite localități. La Răspopeni va fi amenajată o alveolă pentru stația de transport public, cu platformă asfaltată și lucrări de consolidare a terenului, iar la Ceadîr-Lunga vor fi executate și șanțuri pentru evacuarea apelor pluviale, pe lângă reconstrucția trotuarului.

Operatorii economici interesați pot depune ofertele până la 11 august 2026, ora 10:00, urmând ca după desemnarea câștigătorilor să înceapă lucrările pe sectoarele incluse în proiect.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!