Înghesuială pentru salariul de 100 de mii de lei la Moldovagaz. Cine sunt candidații care vor în consiliul companiei

12 Iul. 2024, 21:49
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
12 Iul. 2024, 21:49 // Actual //  bani.md

Într-un concurs pentru ocuparea a patru locuri din Consiliul de Administrație al SA „Moldovagaz”, 33 de candidați au fost admisi pentru a susține interviurile decisive. Competiția, lansată de Ministerul Energiei în luna iunie, atrage atenția prin numărul mare de participanți și prin importanța funcțiilor în discuție.

Între 16 și 17 iulie, la sediul Ministerului Energiei vor avea loc interviurile cu cei 33 de candidați selectați. Aceștia sunt vizați pentru a ocupa patru din cele nouă poziții din Consiliul de Administrație al Moldovagaz, unul dintre cei mai influenți jucători din sectorul energetic moldovean.

Ministerul Energiei a constituit un Consiliu de Administrație provizoriu pentru a asigura interimatul până la numirea noilor membri, care vor avea mandate de trei ani. În acest context, Vadim Ceban a fost desemnat președinte interimar, iar Denis Emelianov, Mihail Iuriev și Serghei Korin au fost numiți vicepreședinți interimari.

Printre cei 33 de candidați avansați la interviu se numără nume importante din sectorul energetic și nu numai, reflectând o diversitate de experiență și expertiză care va contribui la viitorul strategiei Moldovagaz.

Candidații avansați la interviu includ:

  • Arabadji Alexandr
  • Ceban Vadim
  • Corin Sergiu
  • Diana Enachi
  • Constantin Vozian
  • Lica Sergiu
  • Lupan Alexandru
  • Frăsîneanu Pantelemon
  • Rementov Nicolai
  • Șaptefraț Andrei
  • Mandraburca Radu
  • Șaptefraț Vitalie
  • Șevciuc Alexandru
  • Tesa Iurie
  • Truhin Iurie
  • Vasilcan Oleg
  • Verșinin Alexandru
  • Doina Vozian
  • Borta Oleg
  • Calancea Eduard
  • Ciobanu Stela
  • Pavel Ciubotaru
  • Chirca Sergiu
  • Cozma Diana
  • Dărănuță Sergiu
  • Braga Dumitru
  • Melinceanu Victor
  • Junghietu Dorin
  • Roibu Denis
  • Selchin Igor
  • Stavila Roman
  • Țîmbaliuc Valentin
  • Ungureanu Sergiu

10 Iul. 2026, 16:23
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
10 Iul. 2026, 16:23 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Vasile Tofan a fost propus astăzi la funcția de premier de formațiunea politică PAS. Redacția BANI.MD a făcu profilul candidatului. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuți antreprenori și investitori din Republica Moldova, cu o experiență de peste două decenii în investiții, dezvoltarea afacerilor și guvernanță corporativă. În ultimii ani, numele său a fost vehiculat în repetate rânduri pentru funcția de prim-ministru, iar vineri, 10 iulie, PAS a anunțat oficial că îl va propune pentru șefia Guvernului.

Astfel, Tofan este Senior Partner al Horizon Capital, unul dintre cele mai mari fonduri de investiții din Europa de Est, cu investiții în Republica Moldova și Ucraina. În această calitate, a coordonat investiții în companii din regiune și a promovat atragerea capitalului străin în economia moldovenească.

Pe lângă activitatea din cadrul Horizon Capital, Vasile Tofan ocupă funcții importante în guvernanța unor companii de referință din Republica Moldova: vicepreședinte al Consiliului de Administrație al maib, cea mai mare bancă din Republica Moldova, președinte al Consiliului de Administrație al Purcari Wineries, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din Europa Centrală și de Est și membru în Consiliul de Administrație de la TV8.

Tofan și-a construit cariera în sectorul privat și al investițiilor. El a acumulat experiență atât în Republica Moldova, cât și în străinătate. În ultimii ani, omul de afaceri a fost implicat în dezbaterile cu privire politicile economice și fiscale. Recent, el a publicat un plan de reforme în 12 puncte, care include reducerea cheltuielilor publice, reformarea administrației și stimularea investițiilor private, apreciind că Republica Moldova are nevoie de schimbări economice profunde.

Numele lui Vasile Tofan nu apare pentru prima dată în discuțiile cu privire la  funcția de premier. În 2025, presa a relatat că i s-a propus să conducă Executivul, însă acesta nu a preluat funcția. În ultimele zile, după demisia premierului Alexandru Munteanu, Tofan a reapărut în centrul speculațiilor politice, iar liderul PAS, Igor Grosu a ieșit într-un video pe FAcebook și a confirmat oficial că îl înaintează pentru funcția de prim-ministru.