Sărbătorește Ziua Internațională a Kebabului cu Glovo!

12 Iul. 2024, 10:20
 // Categoria: Slider // Autor:  bani.md
12 Iul. 2024, 10:20 // Slider //  bani.md

Pe 12 iulie 2024, întreaga lume stă cu ochii pe kebab – un preparat culinar emblematic și delicios! Pentru a marca această zi specială, Glovo oferă reduceri de până la 25% la kebaburi și livrare gratuită de la partenerii selectați.

În ultimul an, apetitul moldovenilor pentru kebab a crescut spectaculos! Conform datelor de la Glovo Moldova, consumul de kebab a crescut cu un impresionant 37% față de anul precedent. Această cifră arată că kebabul devine rapid una dintre cele mai iubite opțiuni culinare în rândul moldovenilor.

Un utilizator al aplicației Glovo din Chișinău este cel mai mare fan al kebabului din Moldova, plasând o comandă record de 27 de kebaburi într-o singură achiziție, în valoare de 4600 lei. De asemenea, pe 7 iunie 2024 a fost ziua record în ceea ce privește comenzile de kebab prin Glovo în ultimele 12 luni, cu o media de 48 de kebaburi comandate în fiecare oră! Recorduri s-au înregistrat și în zilele de 17 și 18 mai 2024 au fost, la fel, remarcabile, cu un consum extrem de ridicat de kebab.

În ceea ce privește preferințele locale, kebaburile cu pui sunt cele mai populare, urmate de cele cu vită și curcan. Chișinău, Bălți și Orhei sunt orașele cu cele mai multe unități de kebab livrate, capitala plasându-se în fruntea topului. Vinerea este ziua preferată pentru a comanda kebab, reprezentând 16% din unitățile vândute săptămânal. De asemenea, toamna este sezonul cu cea mai mare cerere de kebab la nivel local.

Pe plan global, Moldova se clasează pe locul 10 pentru numărul de unități de kebab livrate din cele 23 de țări din rețeaua Glovo. Aceasta este o realizare impresionantă, ceea ce demonstrează pasiunea moldovenilor pentru acest preparat delicios.

Kebabul are o istorie îndelungată, rădăcinile sale datând din Orientul Mijlociu. Inițial, kebabul era pregătit de războinicii persani care găteau carnea pe săbii, deasupra focului deschis. De-a lungul secolelor, rețeta și tehnicile de preparare au evoluat și s-au răspândit în întreaga lume, fiecare cultură adăugând propriile sale influențe și arome unice.

Astăzi, kebabul este un simbol al unității culturale și un exemplu perfect al modului în care mâncarea poate aduce oamenii împreună, indiferent de locul în care se află.

Profitați de aceste oferte și bucurați-vă de un kebab savuros livrat direct la ușa voastră!

Despre Glovo: 

Glovo este una dintre cele mai importante aplicații de livrare din mai multe categorii care conectează utilizatorii cu companii și curieri, oferind servicii la cerere de la restaurante locale, băcănii și supermarketuri, farmacii și magazine de vânzare cu amănuntul. Viziunea Glovo este de a oferi tuturor acces facil la tot ce se află în orașul lor, astfel încât utilizatorii noștri să se poată bucura de ceea ce își doresc, când doresc, unde doresc. Fondată în 2015 la Barcelona, operează în 23 de țări din Europa, Asia Centrală și Africa.

15 Sept. 2026, 18:00
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Sept. 2026, 18:00 // Actual //  Grîu Tatiana

O nouă instituție publică ar urma să gestioneze proiectele strategice de infrastructură ale Republicii Moldova, iar funcționarea acesteia este estimată la 46,5 milioane de lei anual, potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului.

Instituția va purta denumirea de Oficiul pentru Implementarea Proiectelor Strategice de Infrastructură Națională și va concentra într-o singură structură activități care sunt în prezent realizate de mai multe entități. Proiectul de hotărâre a Guvernului prevede absorbția de către noua structură a Oficiului de Gestionare a Programelor de Asistență Externă, a Unității de coordonare, implementare și monitorizare a proiectelor în domeniul sănătății și a Unității de implementare a Proiectului de construcție a penitenciarului din Chișinău.

Noua structură va avea 26 de angajați – un director, un director adjunct, cinci șefi de servicii și 19 specialiști. Aceștia vor activa în cinci servicii responsabile de achiziții și managementul contractelor, proiectare și supervizare tehnică, implementarea și monitorizarea proiectelor, finanțe și contabilitate, precum și domeniul juridic, resurse umane și managementul documentelor.

Cea mai mare parte a cheltuielilor estimate pentru funcționarea Oficiului este destinată salariilor. 38,5 milioane de lei anual sunt prevăzute pentru fondul de salarizare. Alte 5 milioane de lei ar urma să fie cheltuite pentru sediu, tehnologia informației și transport, iar 3 milioane de lei pentru asistență tehnică externă, prin subcontractarea unor echipe internaționale specializate.

Documentul prevede și posibilitatea acordării unui salariu suplimentar de până la 150% din salariul de funcție pentru personalul care realizează activități de implementare a proiectelor strategice de infrastructură națională din cadrul Oficiului.

Potrivit notei informative, reorganizarea este propusă în contextul creșterii numărului și complexității proiectelor strategice aflate în pregătire și implementare. Autorii proiectului susțin că actuala configurație instituțională nu dispune de suficientă capacitate pentru gestionarea portofoliului existent și că proiectele sunt administrate de entități diferite.

Oficiul va prelua funcțiile, atribuțiile și drepturile celor trei entități în ceea ce privește implementarea, coordonarea, monitorizarea și raportarea proiectelor. Vor fi preluate inclusiv drepturile și obligațiile din acordurile de împrumut și grant, contractele aflate în executare, patrimoniul, mijloacele financiare, evidența contabilă, arhiva și documentația proiectelor.

În același timp, administrarea resurselor liniilor de credit investiționale și atribuțiile de recreditare vor fi transferate către Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

Proiectul mai prevede că cele trei entități reorganizate își vor continua activitatea până la înregistrarea reorganizării. În această perioadă nu va fi întreruptă implementarea proiectelor aflate în derulare, precum și plățile și debursările aferente acestora.

Fondatorul noii instituții va fi Cancelaria de Stat, care va exercita această funcție în numele statului. Directorul Oficiului va fi numit pentru un mandat de patru ani prin ordinul secretarului general al Guvernului.