Un gigant al telefoniei mobile, prezent și în Republica Moldova, intenționează să plece de la bursa din New York

25 Sept. 2024, 12:31
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
25 Sept. 2024, 12:31 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Operatorul francez de telecomunicații Orange a anunțat miercuri intenția sa de a-și retrage acțiunile de la Bursa din New York (NYSE), invocând costurile financiare asociate cu listarea secundară, scrie REUTERS.

„Decizia de a ne retrage voluntar de la NYSE și de a renunța la înregistrarea la SEC a fost luată după o analiză atentă de către consiliul de administrație, având în vedere cerințele financiare și administrative semnificative asociate menținerii listării pe NYSE și a înregistrării la SEC,” a declarat grupul într-un comunicat de presă.

Această decizie are ca scop simplificarea operațiunilor interne și îmbunătățirea eficienței, a adăugat acesta.

Retragerea de la NYSE nu va avea un impact asupra clienților sau partenerilor din SUA ai Orange, precum și asupra prezenței sale pe piața americană, a precizat grupul francez. De asemenea, Orange va proceda și la deregistrarea a două seturi de titluri de datorie, emise anterior pe NYSE.

Grupul Orange este prezent și în Republica Moldova. Este cel mai mare operator de servicii voce şi Internet mobil. Actualmente peste 2,6 milioane de clienţi sunt conectaţi la reţeaua şi serviciile companiei. În anul 2023 a contablizat un profit de 521,4 milioane de lei și o cifră de afaceri de 3,4 miliiarde de dolari.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

29 Apr. 2026, 15:50
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Apr. 2026, 15:50 // Actual //  Grîu Tatiana

Aproape 193 de mii de moldoveni au beneficiat, în luna martie, de medicamente și dispozitive medicale compensate, eliberate în baza rețetei electronice (eRețeta). Compania Națională de Asigurări în Medicină a transferat farmaciilor peste 121 de milioane de lei pentru produsele compensate oferite în această perioadă — cu circa 10 milioane de lei mai mult decât în martie anul trecut.

Cea mai mare parte a banilor, peste 113 milioane de lei, a fost direcționată pentru medicamente. În medie, fiecare beneficiar a primit tratamente și dispozitive compensate în valoare de aproximativ 632 de lei.

Cele mai multe fonduri au ajuns la pacienții cu boli cardiovasculare: peste 55 de milioane de lei pentru circa 136 de mii de persoane. Alte 38,5 milioane de lei au fost alocate pentru tratamentul bolilor endocrine, de nutriție și metabolism, de care au beneficiat peste 78 de mii de oameni.

În același timp, cele mai costisitoare tratamente, raportate per pacient, au fost pentru afecțiunile pielii și ale țesutului subcutanat — în medie peste 1.259 de lei pentru fiecare caz.

De dispozitive medicale compensate, cum ar fi testele sau alte produse necesare tratamentului, au beneficiat peste 28 de mii de persoane, pentru care s-au cheltuit peste 8,4 milioane de lei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!