Ordin FALS, „semnat” de Perciun, distribuit pe rețelele de socializare. Ministrul: Prostii promovate de propaganda rusă

25 Sept. 2024, 10:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
25 Sept. 2024, 10:17 // Actual //  bani.md

Un ordin fals, ”semnat” de Dan Perciun, a fost distribuit în ultimele zile pe rețelele de socializare și expediat cetățenilor prin intermediul poștei electronice. Conform „documentelui”, în școli ar urma să aibă loc ore despre genurile non-binare și să se creeze camere de baie pentru persoanele care nu cred că aparțin unuia dintre sexele recunoscute.

Ministrul Educației a publicat imediat o infirmare. Conform lui, scrisoarea ar fi distribuită de către exponenții propagandei ruse, pentru a periclita parcursul european al Moldovei, inclusiv în contextul perioadei electorale din țara noastră și referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană.

„Multă lume a primit azi, pe poșta electronică, un „ordin” trucat, menit să valideze tot felul de prostii pe care le promovează propaganda rusească și agenții lor de influență din țară privind integrarea europeană. În această lună este esențial să fim vigilenți și să nu ne lăsăm manipulați de cei care vor răul Republicii Moldova.

Avem de pus țara la adăpost în Uniunea Europeană, cu perseverență și determinare. Sistemul educațional, elevii, cadrele didactice vor avea enorm de câștigat de pe urma investițiilor europene în modernizarea școlilor, grădinițelor și universităților noastre. Esențial este să ne determinăm prin vot că mergem în această direcție și să depunem împreună toate eforturile ca să grăbim acest proces”, susține Dan Perciun.

Amintim că, anterior, purtătoarea de cuvânt a diplomației ruse, Maria Zaharova, alături de Marina Tauber și Evghenia Guțul, afirma că dacă moldovenii nu vor vota „cum trebuie”, copii le vor fi luați din familie, iar băieții vor fi transformați în fete.

11 Sept. 2026, 17:54
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
11 Sept. 2026, 17:54 // Actual //  Grîu Tatiana

Europa se confruntă cu o nouă presiune pe piața carburanților, iar motorina a ajuns în centrul crizei. Marja dintre prețul angro al motorinei și cel al țițeiului a trecut pentru prima dată de 100 de dolari pe baril, ajungând la aproximativ 104 dolari în sudul Europei.

Pe piața internațională ar lipsi în prezent între 1,3 și 1,4 milioane de barili de motorină pe zi, adică aproximativ 15–20% din volumele tranzacționate în mod normal. Restricțiile asupra exporturilor rusești, scăderea stocurilor și problemele de aprovizionare din Asia pun și mai multă presiune pe piața europeană.

Situația este atât de tensionată încât Europa caută motorină la mii de kilometri distanță. Aproximativ 90.000 de tone de motorină sunt transportate din Coreea de Sud spre nord-vestul Europei, pe o rută de peste 12.000 de mile, adică aproximativ 19.000 de kilometri. Europa a importat, de asemenea, motorină din Mexic în august, pentru prima dată în ultimii șapte ani.

În India, rafinăriile încearcă să acopere o parte din deficit și funcționează la 105–108% din capacitatea nominală. Producătorii indieni pun accent pe motorină, inclusiv în detrimentul combustibilului pentru aviație, pe fondul cererii ridicate și al deficitului mondial de distilate.

Presiunea vine și dinspre petrol. Țițeiul a trecut din nou de 100 de dolari pe baril, după escaladarea conflictului dintre Statele Unite și Iran. WTI a depășit 102 dolari, iar Brent a ajuns la peste 107 dolari pe baril.

În același timp, Europa intră în toamnă cu depozitele de gaze umplute în proporție de aproximativ 67%. La 8 septembrie, nivelul era de 67,3%, cu circa 12,8 miliarde de metri cubi mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut.

Mai multe state europene au început deja să intervină pentru a limita efectul scumpirilor. Italia a prelungit reducerea fiscală pentru motorină, cu un efect de aproximativ 17 eurocenți pe litru, în timp ce Germania limitează majorările de preț la benzinării la o singură dată pe zi. Bulgaria oferă compensații consumatorilor vulnerabili, iar Turcia folosește un mecanism fiscal prin care încearcă să amortizeze automat creșterile de preț.

Problema este că reducerile de taxe și compensațiile pot tempera prețul plătit de consumatori, dar nu pot rezolva lipsa fizică de motorină. Iar efectele nu se opresc la stațiile de alimentare: motorina este esențială pentru transport, agricultură, logistică, construcții și industrie, astfel că scumpirea ei poate ajunge în prețurile alimentelor și ale altor bunuri și servicii.