Acuzații grave: Dispoziția CSE, o încercare de a masca finanțarea regimului separatist

11 Feb. 2025, 09:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
11 Feb. 2025, 09:36 // Actual //  Ursu Victor

Membrul Consiliului Energocom, Alexandr Slusari, a lansat acuzații grave în urma publicării dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) privind gestionarea gazelor naturale. Într-o postare publică, acesta a declarat că documentul este conceput astfel încât să evite evidențierea unor elemente esențiale și să permită perpetuarea unor acțiuni contrare intereselor naționale.

Slusari susține că dispoziția omite orice referire la compania MET și la firma din Dubai, despre care afirmă că ar aparține unui oligarh rus. De asemenea, documentul nu conține detalii despre tranzacția cu gazul ruso-ungaro-dubaiot sau despre modalitatea de plată. Alte aspecte esențiale, precum volumul zilnic de gaz permis, condiționările menționate de prim-ministru, situația industriei grele din Transnistria sau problematica deținuților politici și a punctelor de control, sunt complet ignorate.

În opinia lui Slusari, dispoziția CSE a fost redactată astfel încât să transfere responsabilitatea integrală către MoldovaGaz, permițând companiei să încheie contracte fără restricții clare. Acesta acuză guvernul că încearcă să-și spele mâinile și să redirecționeze eventualele consecințe juridice către concernul moldo-rus, în cazul unor investigații ulterioare.

Slusari atrage atenția că, prin aceste măsuri, se continuă finanțarea regimului separatist din stânga Nistrului, în special prin menținerea unor tarife simbolice pentru industria grea din regiune. Potrivit acestuia, Uzina Metalurgică din Râbnița și fabrica de ciment urmează să-și reia activitatea în zilele următoare, în timp ce tarifele aplicate rămân de cinci ori mai mici decât cele de pe malul drept.

Criticile lui Slusari vizează și modul în care premierul Dorin Recean a gestionat situația, acuzându-l de favorizarea președintelui MoldovaGaz, Vadim Ceban, și de redactarea unui document care să mascheze deciziile controversate. El afirmă că dispoziția a fost întocmită pentru a evita includerea oricăror elemente juridice ce ar putea atrage acuzații de încălcare a intereselor naționale.

Slusari și-a exprimat speranța că notele informative interne care au stat la baza dispoziției vor servi drept dovezi în viitoare anchete și a avertizat că actualele decizii ale guvernării vor fi investigate. „Internetul va memora declarațiile, iar adevărul va ieși la iveală,” a subliniat acesta, susținând că măsurile luate riscă să prejudicieze grav interesele Republicii Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Mart. 2026, 18:06
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
31 Mart. 2026, 18:06 // Actual //  Grîu Tatiana

Piața criptomonedelor rămâne instabilă, într-un context global tensionat. Bitcoin a deschis ziua de marți la aproximativ 66 700 de dolari, ușor peste nivelul de luni, însă ulterior a scăzut sub 66 500. Ethereum a avut o evoluție mai stabilă, crescând ușor peste 2 030 de dolari în primele ore ale dimineții.

Mișcările vin pe fondul războiului din Iran, care continuă să influențeze puternic piețele financiare. Creșterea prețurilor la petrol și riscurile legate de inflație îi fac pe investitori mai prudenți, iar acest lucru se vede și în piața cripto, unde interesul pentru active riscante a scăzut . Chiar dacă bitcoin a fost văzut inițial ca un „refugiu”, evoluția recentă arată mai degrabă o piață în așteptare.

În ultimele ore, bitcoin a încercat să crească până la aproximativ 68 300 de dolari, dar nu a reușit să se mențină și a revenit rapid în jurul valorii de 66 500. În paralel, investitorii au devenit mai rezervați, iar o parte dintre ei își reduc expunerea sau preferă să nu mai deschidă poziții noi.

Datele generale confirmă această slăbiciune: începutul anului 2026 este unul dificil pentru bitcoin, cu o scădere de aproximativ 23% față de începutul anului, una dintre cele mai slabe evoluții din ultimii ani. Totuși, criptomoneda se menține în jurul valorii de 67 000 de dolari, semn că există încă cerere din partea investitorilor pe termen lung.

În ceea ce privește prognozele, analiștii nu sunt foarte optimiști pe termen scurt. Dacă bitcoin continuă să piardă teren și scade sub zona de aproximativ 63 000 de dolari, există riscul ca declinul să se accentueze și prețul să coboare spre 50 000 de dolari. În același timp, majoritatea estimărilor arată că piața ar putea rămâne blocată într-un interval de 60 000–75 000 de dolari până când apar semnale mai clare de revenire.

Pe termen mai lung, opiniile sunt împărțite. Unele instituții financiare estimează o revenire spre 100 000 de dolari până la finalul anului, dar doar dacă situația globală se stabilizează și presiunile economice se reduc. În lipsa acestor condiții, scenariul de bază rămâne unul prudent, cu oscilații și fără o direcție clară.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!