Acuzații grave! Un deputat separatist a răbufnit: Nu „vindem” Transnistria ocupanților români

03 Mai 2022, 13:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Mai 2022, 13:11 // Actual //  bani.md

În opinia mea, participarea României în formatul de negocieri privind reglementarea transnistreană este absolut inadmisibilă. Atât Moldova, cât și Transnistria, dar și Rusia și Ucraina, cei care sunt implicați în procesul de negocieri, sunt parte a fostei Uniunii Sovietice, au trăit într-un stat, într-o anumită măsură au o mentalitate comună. Astfel, toate aceste divergențe sunt locale, „domestice”, susține ​într-un interviu pentru HotNews.ro, Andrei Safonov, un deputat din Sovietul Suprem de la Tiraspol.

În ceea ce privește România, pe teritoriul Transnistriei acest stat este privit ca o țară care istoric a promovat o politică expansionistă de acaparare a teritoriilor, nu doar ale Moldovei, dar și ale Transnistriei. În special, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, era într-o alianță cu Germania nazistă, de partea lui Hitler. Astfel, participarea României, un stat care a admis crime enorme din partea trupelor sale pe teritoriul regiunii transnistrene, este inadmisibilă. Eu sunt absolut sigur că poziția Transnistriei în acest sens nu se va schimba și în viitor.

Asta nu înseamnă că în prezent relațiile economice și culturale cu România contemporană nu trebuie dezvoltate. Cel mai bun lucru pe care poate să-l facă acum România este să declare că nu are pretenții acum asupra teritoriului Republicii Moldova, în orice fel de hotare. Pacea și stabilitatea sunt ceea de ce avem nevoie în prezent.

Referidu-se la o potențială invazie a Republicii Moldova de către Federația Rusă, Safonov a infirmat.

„Federația Rusă nu intenționează să intre pe teritoriul Transnistriei, mai ales pe teritoriul Republicii Moldova. După cum știm cu toții, pe teritoriul Transnistriei se află două componente ale trupelor ruse: grupul operativ care are obligația de a păzi depozitul de armament de la Colbasna și contingentul de pacificatori, care au un mandat, alături de militarii din Transnistria și Moldova, dar și cei zece observatori ucraineni. Aceștia însă au fost rechemați. Ei au drept scop menținerea stabilității în zona de securitate, unde în 1992 a avut loc conflictul militar de la Nistru”, a spus Safonov.

În opinia lui, dacă nu va exista niciun pericol, atât pentru pacificatorii ruși, cât și pentru depozitul de la Colbasna, atunci, desigur, nu are niciun sens să fie luate anumite măsuri în continuare. Nimeni nu are niciun interes să pătrundă într-o zonă de stabilitate, cum sunt Transnistria și Moldova, adică zona care separă trupele ruse de trupele NATO, inclusiv, cele din România.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

 

Realitatea Live

20 Nov. 2025, 23:53
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
20 Nov. 2025, 23:53 // Actual //  Ursu Victor

Președintele SUA, Donald Trump, a elaborat un plan de pace pentru Ucraina, ale cărui prevederi au fost făcute publice de deputatul ucrainean Oleksii Goncearenko. Documentul, citat de RBC Ucraina și Financial Times, prevede o serie de concesii teritoriale, garanții de securitate și măsuri economice menite să pună capăt conflictului.

Teritorii recunoscute și zone înghețate

Potrivit planului, Crimeea, Donețk și Lugansk ar fi recunoscute de facto ca teritorii rusești. Regiunile Herson și Zaporojie ar urma să fie „înghețate” pe linia actuală de contact, iar Ucraina ar trebui să-și retragă trupele dintr-o parte a Donbasului, zonă care ar deveni o fâșie demilitarizată.

Statutul internațional al Ucrainei

Planul prevede ca Ucraina să consacre în Constituție renunțarea la aderarea la NATO, iar Alianța să adopte legal o decizie prin care exclude primirea Kievului. Forțele armate ucrainene ar fi limitate la maximum 600.000 de militari, iar desfășurarea trupelor NATO pe teritoriul Ucrainei ar fi interzisă.

Reintegrarea Rusiei în economia globală

Documentul propune o revenire treptată a Rusiei în economia mondială, pe măsură ce sancțiunile sunt eliminate. Totodată, ar fi creat un fond internațional pentru reconstrucția Ucrainei, finanțat cu 100 de miliarde de dolari proveniți din activele rusești înghețate. Statele Unite și Europa s-ar angaja să investească în infrastructura și economia ucraineană post-conflict.

Garanții de securitate și supravegherea acordului

Statele Unite ar oferi Ucrainei garanții de securitate, iar respectarea prevederilor ar fi monitorizată de un grup de lucru americano-rus. Rusia ar trebui, la rândul ei, să adopte o lege prin care își asumă politica de neagresiune față de Europa și Ucraina, în timp ce tratatele privind neproliferarea nucleară ar fi prelungite.

Aspecte umanitare și politice

Planul include un schimb complet de prizonieri, eliberarea tuturor civililor reținuți și organizarea de alegeri în Ucraina la 100 de zile după semnarea acordului. De asemenea, este prevăzută o amnistie totală pentru participanții la conflict.

Potrivit RBC Ucraina, Trump ar fi cerut ca președintele Volodimir Zelenski să semneze documentul „imediat”. Financial Times scrie că Washingtonul se așteaptă ca planul să fie aprobat până la 27 noiembrie, iar acordul final cu Rusia să fie parafat la începutul lunii decembrie.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII