Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală are un nou director. Are o experiență de aproape șase ani în Agenție

08 Sept. 2021, 16:30
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
08 Sept. 2021, 16:30 // Actual //  MD Bani

Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI) are un nou director general. Este vorba de Eugen Rusu, candidatura căruia a fost aprobată în cadrul ședinței de Guvern de astăzi, 8 septembrie.

„Se propune numirea domnului Eugeniu Rusu în funcția de director general al Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală. Domnul Rusu este doctor în drept. Propun să susțineți această candidatură”, a spus Roman Cazan, secretar general al Guvernului.

Eugeniu Rusu este doctor în drept și activează în calitate de Șef de secție Gestiunea Colectivă, Direcția Drept de Autor la Agenția de Stat pentru Proprietate Intelectuală a Republicii Moldova (AGEPI) din 2015.

Noul director general al AGEPI este jurist de profesie, magistru în drept, cu o experiență de aproape șase ani în cadrul Agenției de Stat pentru Proprietatea Intelectuală. De-a lungul activității la AGEPI a exercitat mai multe funcții în Direcția drept de autor. A ocupat și funcția de șef al Cabinetului directorului general. Eugeniu Rusu s-a manifestat activ în domeniul gestiunii colective a drepturilor de autor şi conexe, contribuind la îmbunătăţirea modului de aplicare a legii și reglementărilor privind dreptul de autor şi drepturile conexe. A participat cu comunicări sau lucrări la conferinţe, seminarii, simpozioane internaţionale în domeniul gestiunii colective a drepturilor de autor şi conexe.

07 Sept. 2026, 13:39
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
07 Sept. 2026, 13:39 // Actual //  Grîu Tatiana

În luna august, Moldova a cumpărat mai puțină energie electrică decât în iulie, însă a plătit considerabil mai mult pentru aceasta. Potrivit datelor S.A. „Energocom”, volumul achiziționat a scăzut cu aproape 4%, în timp ce prețul mediu de cumpărare a crescut cu peste 17%, ajungând la 156,80 euro pentru un MWh, față de 133,86 euro în luna precedentă.

În total, Energocom a cumpărat în august 297 420 MWh de energie electrică, cu 11 448 MWh mai puțin decât în iulie, când volumul a ajuns la 308 868 MWh.

În schimb, diferența de preț este mult mai mare. Dacă în iulie un MWh a costat, în medie, 133,86 euro, în august prețul a urcat la 156,80 euro. Astfel, pentru fiecare MWh cumpărat, Energocom a plătit în medie cu 22,94 euro mai mult.

O parte din această energie a fost produsă în țară. În august, producția locală a acoperit 21,64% din volumul total cumpărat, în scădere de la 24,74% în iulie. Aproximativ 20,3% din volumul total a fost asigurat de parcurile și centralele de energie regenerabilă, iar 1,35% de CET-Nord și Termoelectrica.

În schimb, ponderea energiei importate a crescut. În august, importurile au reprezentat 78,36% din totalul energiei cumpărate, față de 75,26% în iulie. Cea mai mare parte a energiei importate a fost cumpărată prin contracte bilaterale cu furnizori și producători din România și Ucraina. Acestea au reprezentat 72,47% din volumul total în august, față de 57,33% în iulie. În același timp, Energocom a redus semnificativ achizițiile de pe Piața pentru Ziua Următoare (PZU), prin OPCOM și Bursa Română de Mărfuri. Dacă în iulie acestea reprezentau 17,93% din volumul total cumpărat, în august ponderea a coborât la 5,89%.

Potrivit Energocom, prețul mediu de achiziție este influențat și de faptul că energia este procurată în special pentru orele de vârf. Compania cumpără mai puțină energie produsă în timpul zilei și se concentrează pe intervalele 07:00–11:00 și 18:00–23:00, când necesarul este mai mare.

Acest mecanism este aplicat după schimbarea regulilor pieței energiei electrice, intrate în vigoare la 1 iulie 2026. Achizițiile furnizorilor cu obligații de serviciu public se desfășoară prin mecanisme concurențiale, inclusiv Piața organizată a contractelor bilaterale, Piața pentru Ziua Următoare și Piața Intrazilnică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!