America paralizată! Senatul încearcă cu disperare să pună capăt shutdown-ului de 40 de zile

10 Nov. 2025, 09:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2025, 09:29 // Actual //  Ursu Victor

Criza politică de la Washington dă semne de deblocare după 40 de zile de paralizie guvernamentală. Senatul Statelor Unite a votat duminică, într-o procedură cheie, avansarea unui proiect de lege menit să pună capăt shutdown-ului federal, care a afectat milioane de americani, a întârziat plățile de ajutor alimentar și a creat haos în transportul aerian național, scrie REUTERS.

Senatorii au înaintat un proiect adoptat anterior de Camera Reprezentanților, care urmează să fie modificat pentru a finanța guvernul până la 30 ianuarie și pentru a include trei proiecte majore de lege privind alocările bugetare. După adoptarea amendamentelor, legea va trebui votată din nou de Camera Reprezentanților, iar apoi trimisă președintelui Donald Trump spre promulgare — un proces ce ar putea dura câteva zile.

Vot tensionat, minimul necesar pentru a depăși filibusterul
Proiectul a fost avansat cu 60 de voturi la 40, exact limita necesară pentru a depăși obstrucționarea procedurală. Înaintea votului, președintele Trump a declarat jurnaliștilor: „Se pare că suntem foarte aproape de a pune capăt shutdown-ului”.

Înțelegerea politică a fost facilitată printr-un acord cu un grup de democrați care au ignorat linia partidului. Ca parte a compromisului, republicanii au acceptat să organizeze în decembrie un vot privind extinderea subvențiilor prevăzute de Affordable Care Act (ACA) pentru americanii cu venituri reduse — subvenții care expiră la finalul anului și au fost un punct central al disputelor bugetare.

Textul de lege interzice agențiilor federale să concedieze angajați până la 30 ianuarie, o victorie pentru sindicatele funcționarilor publici. Măsura blochează temporar campania Administrației Trump de reducere drastică a aparatului federal.

La începutul celui de-al doilea mandat Trump, guvernul federal avea 2,2 milioane de angajați civili. Cel puțin 300.000 ar urma să părăsească sistemul până la finalul anului în curs, potrivit estimărilor. Proiectul de lege prevede și plata integrală a salariilor restante pentru angajați, inclusiv militari, agenți ai Poliției de Frontieră și controlori de trafic aerian.

Decizia a evidențiat tensiuni în interiorul Partidului Democrat. Deși acordul a fost negociat de senatorii Maggie Hassan, Jeanne Shaheen și Angus King, liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a votat împotrivă.

Mai mulți congresmeni democrați și-au exprimat frustrarea public, inclusiv reprezentantul Ro Khanna, care a scris pe X: „Senatorul Schumer nu mai este eficient și ar trebui înlocuit. Dacă nu poți lupta pentru a preveni explozia primelor de asigurări medicale, pentru ce mai lupți?”

Criza guvernamentală a perturbat activitățile agențiilor federale, parcurile naționale, programele de ajutor alimentar și serviciile de control al traficului aerian. Deficitul de personal din turnurile de control amenință să blocheze călătoriile aeriene în apropierea sărbătorii Thanksgiving, una dintre cele mai aglomerate perioade ale anului.

Dacă shutdown-ul s-ar prelungi mult peste această săptămână, creșterea economică din trimestrul IV ar putea deveni negativă, a avertizat consilierul economic al Casei Albe, Kevin Hassett.

Republicanii speră să obțină luni cooperarea democraților pentru a accelera procedurile și a adoptat legea înainte de weekend. În caz contrar, procesul legislativ ar putea dura încă o săptămână, menținând guvernul blocat.

„A fost un vot bun în această seară”, a spus liderul majorității, John Thune. „Sperăm să avem mâine oportunitatea de a accelera următoarele voturi — dar asta va necesita cooperare.”

Între timp, președintele Trump a atacat din nou pe rețelele sale sociale subvențiile ACA, descriindu-le drept „un cadou pentru companiile de asigurări” și „o catastrofă pentru americani”, insistând că banii ar trebui trimiși direct oamenilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

14 Iul. 2026, 17:51
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
14 Iul. 2026, 17:51 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Energocom Trading SRL a câștigat licitația organizată pe platforma Bursa Română de Mărfuri EST pentru furnizarea gazelor naturale către S.A. „Termoelectrica” în perioada octombrie–noiembrie 2026 și va asigura astfel o parte din necesarul de combustibil pentru începutul sezonului rece.

Potrivit companiei, contractul vizează livrarea unei cantități estimate de 618.438 MWh de gaze naturale, echivalentul a aproximativ 58,6 milioane de metri cubi.

Conform documentației licitației, pentru luna octombrie sunt planificate livrări de 178.911 MWh, iar pentru noiembrie – 439.527 MWh.

Gazele vor fi utilizate de Termoelectrica pentru producerea energiei termice și electrice, în contextul pregătirii și începerii sezonului de încălzire.

Reprezentanții Energocom susțin că adjudecarea contractului consolidează poziția Energocom Trading pe segmentul concurențial al pieței gazelor naturale din Republica Moldova și demonstrează capacitatea companiei de a oferi soluții competitive pentru consumatorii industriali și instituționali.

Termoelectrica asigură circa 25 la sută din necesarul de curent al Republicii Moldova și livrează căldură centralizată în municipiul Chișinău. În prezent, datoriile istorice sunt de circa 1,3 miliarde de lei către Energocom și încă 660 de milioane de lei către Moldovagaz.