Șoferii vor achita mai mult pentru benzină și mai puțin pentru motorină în data de 15 mai, potrivit noilor prețuri maxime stabilite de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică.
Astfel, benzina A95 se scumpește cu 5 bani și va costa cel mult 30,83 lei/litru, în timp ce motorina standard se ieftinește cu 20 de bani, până la 29,31 lei/litru.
Comparativ cu începutul lunii mai, diferențele sunt semnificative. La 1 mai, un litru de benzină costa 29,72 lei, ceea ce înseamnă că prețul a crescut cu 1 leu și 11 bani în două săptămâni. În același timp, motorina s-a ieftinit de la 30,07 lei la 29,31 lei/litru, adică cu 76 de bani.
