ANRE a aprobat prețul pentru energia electrică furnizată de S.A. „Energocom”. Este cu 1,09 lei mai mare

05 Oct. 2022, 10:33
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
05 Oct. 2022, 10:33 // Actual //  MD Bani

Astăzi, 5 octombrie 2022, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat prețul pentru energia electrică furnizată de furnizorul central de energie electrică S.A. „Energocom” în cuantum de 4,33 lei/kWh (fără TVA), cu 1,09 lei/kWh mai mare față de prețul în vigoare.

Potrivit ANRE, factorii care au cauzat majorarea prețului reglementat pentru energia electrică furnizată de SA „Energocom” sunt:

  • aplicarea prețului reglementat pentru energia electrică estimată a fi procurată de la S.A. „Termoelectrica” în cuantum de 4,54 lei/kWh, conform Hotărârii Consiliului de Administrație al ANRE nr. 748 din 28.09.2022, care este cu 1,19 lei/kWh mai mare decât prețul în vigoare;
  • aplicarea prețului reglementat pentru energia electrică estimată a fi procurată de la S.A. „CET Nord” în cuantum de 4,57 lei/kWh, conform Hotărârii Consiliului de Administrație al ANRE nr. 747 din 28.09.2022, care este cu 1,46 lei/kWh mai mare decât prețul în vigoare.

26 Sept. 2026, 19:49
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
26 Sept. 2026, 19:49 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova a ajuns la o capacitate totală de 1.119,18 MW de producere a energiei electrice din surse regenerabile, la sfârșitul lunii august 2026, potrivit datelor procesate de Centrul Național pentru Energie Durabilă (CNED). Cea mai mare parte a capacităților este reprezentată de instalațiile fotovoltaice.

Panourile solare au ajuns la o putere instalată de 837,81 MW, echivalentul a circa 75% din întreaga capacitate de producere din surse regenerabile. Energia eoliană ocupă poziția a doua, cu 256,22 MW, sau aproximativ 23% din total. Instalațiile hidro însumează 16,75 MW, iar cele pe biogaz – 8,39 MW.

În paralel, continuă să crească și numărul gospodăriilor și companiilor care își produc propria energie. La finele lunii august, în Republica Moldova erau înregistrați 10.241 de prosumatori, dintre care 5.051 beneficiau de mecanismul de contorizare netă, iar 5.190 – de facturare netă.

Puterea totală instalată de prosumatori a ajuns la 228,53 MW, ceea ce reprezintă aproximativ 20% din întreaga capacitate regenerabilă a țării.

Datele CNED arată că mecanismele de sprijin adoptate de stat au contribuit la instalarea a 475,85 MW, echivalentul a 43% din capacitatea regenerabilă existentă. Din această cantitate, 157,53 MW au fost instalați prin mecanismul de tarif fix, 60 MW prin mecanismul de preț fix, iar alte 33,25 MW în baza prevederilor fostei Legi privind energia regenerabilă.

În același timp, cea mai mare parte a capacităților – 639,87 MW sau 57% din total – aparține producătorilor care își comercializează energia pe piața liberă. Este vorba despre 393,06 MW de instalații fotovoltaice, 228,99 MW eoliene, 16,50 MW hidro și 1,32 MW pe biogaz.

O dezvoltare rapidă este înregistrată și pe segmentul stocării energiei. La sfârșitul lunii august erau racordate la rețele 15 unități de stocare, cu o capacitate cumulată de 242,85 MWh. Acestea dispun de o putere de injecție de 208,31 MW și de o putere de extragere de 94,83 MW.