ANRE solicită explicații operatorilor care au majorat prețurile carburanților. Ce va face dacă majorările sunt legale?

19 Iul. 2021, 15:01
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
19 Iul. 2021, 15:01 // Actual //  MD Bani

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a solicitat de la operatorii care au operat creșteri de prețuri la carburanți să prezinte informații relevante pentru a fi supuse verificărilor. Potrivit ANRE, verificările urmează a fi făcute pentru a exclude eventualele situații de încălcare a prevederilor Metodologiei de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere. ANRE nu explică ce acțiuni urmează a fi realizate în situația în care modificările au fost făcute în limita metodologiei aprobate.

ANRE precizează că decizia aprobată pe 16 iulie nu se referă la marjele pentru comercializarea cu amănuntul a carburanților și, prin urmare, nu putea influența creșterea prețurilor la pompă la stațiile de alimentare.

„Analizând piața internațională a produselor petroliere, se constată că, în perioada 1-16 iulie, media cotațiilor Platts s-a majorat cu 567,85 lei/tona la benzină, 209,6 lei/tona la motorină și 991,89 lei/tona la gazul lichefiat, fapt care influențează direct asupra prețului final stabilit de către operatori”, menționează instituția în cadrul unui comunicat de presă.

În conformitate cu Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere, prețul de comercializare a fiecărei partide de carburanți se stabilește de fiecare agent economic la un nivel ce nu poate depăși prețul maximal al acesteia, care este determinat reieșind din valoarea medie a cotațiilor medii Platts și a ratei oficiale medii de schimb a monedei naționale pentru 14 zile anterioare zilei efectuării importului, scrie IPN. Pe măsura comercializării complete a fiecărei partide de produse petroliere, prețul pentru partidele noi se stabilește reieșind din prețul maximal de intrare a acestora, în ordine cronologică.

Pentru determinarea prețurilor maximale de fiecare operator, ANRE publică zilnic pe pagina sa oficială web media cotațiilor Platts și media ratelor de schimb a monedei naționale pentru 14 zile anterioare.

Prin hotărârea din 16 iulie, au fost modificate valorile marjelor la comercializarea cu ridicata a produselor petroliere principale și a gazului lichefiat, pentru semestrul doi al anului 2021. Astfel, pentru o tonă de benzină sau motorină importată, marja comercială va fi cu 380 de lei mai mare, iar în cazul gazului lichefiat – se va majora cu 150 de lei. Potrivit ANRE, „hotărârea a fost aprobată în regim de urgență urmare crizei regionale pe piața produselor petroliere și necesității asigurării cu carburanți a sectorului agricol, companiilor de transport și participanților pieței de vânzări cu amănuntul care nu dispun de licențe pentru importul produselor respective”.

Zilele trecute, mai multe stații PECO au afișat la panou prețuri mai mari cu 15 bani la motorină și la benzina cu cifra octanică 95.

22 Oct. 2026, 22:12
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
22 Oct. 2026, 22:12 // Actual //  Ursu Victor

Republica Moldova își propune să joace un rol activ în procesul de reconstrucție a Ucrainei, mizând pe parteneriate economice, investiții și dezvoltarea infrastructurii logistice regionale. Oportunitățile pentru mediul de afaceri au fost discutate la București, în cadrul conferinței „Reconstrucția Ucrainei: securitate, oportunități, investiții”, la care a participat președintele Camerei de Comerț și Industrie (CCI) a Republicii Moldova, Sergiu Harea.

În cadrul panelului „Punți de afaceri pentru redresarea economică: rolul strategic al camerelor de comerț”, Harea a prezentat trei direcții prin care instituțiile camerale pot sprijini reconstrucția economiei ucrainene și pot crea noi oportunități pentru companiile din regiune.

Prima direcție vizează conectarea întreprinderilor și dezvoltarea parteneriatelor comerciale, astfel încât firmele din Republica Moldova, România, Ucraina și Uniunea Europeană să poată identifica proiecte comune și oportunități de colaborare.

O altă prioritate este consolidarea conectivității regionale și a logisticii, domenii esențiale pentru transportul mărfurilor, funcționarea lanțurilor de aprovizionare și susținerea proiectelor de reconstrucție.

Cea de-a treia direcție se referă la atragerea investițiilor și facilitarea accesului la finanțare, în condițiile în care redresarea economiei ucrainene va necesita mobilizarea unor resurse financiare importante.

„Reconstrucția începe cu solidaritatea, dar se realizează prin cooperare, investiții și capacitatea de a transforma oportunitățile în rezultate”, a declarat Sergiu Harea.

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și-a reafirmat disponibilitatea de a facilita contactele directe între companii, de a promova investițiile și de a contribui la dezvoltarea unor noi parteneriate economice regionale.

Participarea Republicii Moldova la aceste discuții evidențiază interesul mediului de afaceri autohton de a se conecta la viitoarele proiecte de reconstrucție a Ucrainei, inclusiv prin cooperare comercială, servicii logistice și investiții. Deocamdată, CCI nu a anunțat proiecte concrete sau contracte încheiate în urma conferinței.