Cine ar putea fi următorul secretar general al NATO? Unii oficiali spun că este timpul ca șeful să fie o femeie

Jens Stoltenberg, fost prim-ministru al Norvegiei, ocupă funcția de secretar general al NATO din octombrie 2014. Aliații i-au prelungit contractul până în septembrie 2022, iar la cartierul general au început deja discuțiile oficiale pentru stabilirea unui succesor. Acesta este așteptat să fie prezentat la summitul liderilor NATO de la Madrid, la sfârșitul primăverii sau la începutul verii anului viitor.

Potrivit publicației Politico, la Bruxelles și în alte capitale ale Alianței se fac deja speculații cu privire la noul șef al NATO. Unii oficiali, diplomați și analiști spun că, după 72 de ani, este timpul ca NATO să numească prima femeie în funcția civilă de vârf. Alte voci spun că, având în vedere confruntarea continuă cu Rusia, alegerea unui est-european ar trimite un semnal important Moscovei.

Trei nume îndeplinesc aceste două cerințe: foștii președinți Kolinda Grabar-Kitarović din Croația și Dalia Grybauskaitė din Lituania, precum și actualul președinte estonian Kersti Kaljulaid.

Kolinda Grabar-Kitarović a lucrat deja la sediul NATO, în calitate de secretar general adjunct pentru diplomație publică, între 2011 și 2014, dar criticii săi spun că a mizat pe dreapta dură în timpul unei campanii eșuate de realegere prezidențială în 2019.

Și numele fostului prim-ministru britanic Theresa May este vehiculat ca potențial candidat. De asemenea, Mark Sedwill, care a ocupat funcția de secretar de cabinet și consilier pentru securitate națională în timpul lui May și, pentru scurt timp, în timpul premierului Boris Johnson, a fost, de asemenea, indicat ca un potențial candidat britanic pentru NATO.

Un fost ambasador influent la NATO a declarat că există o așteptare generală că Marea Britanie va face o presiune puternică pentru postul de secretar general, ca o modalitate de a-și demonstra influența continuă în Europa după Brexit.

Cine sunt cei mai influenți membri NATO

SUA, Germania, Franța și Marea Britanie sunt considerate în mod tradițional ca fiind cele mai influente țări în procesul de selecție a secretarului general.

Dar unele țări din UE, în special Italia, cred că sunt în linie dreaptă pentru postul de vârf al NATO. Federica Mogherini, fost ministru de externe italian și fost șef al politicii externe a UE, și-a exprimat anterior interesul, dar diplomații au declarat că nu ar avea sprijinul Washingtonului și că Enrico Letta, care a fost prim-ministru italian din aprilie 2013 până în februarie 2014, este un candidat italian mai viabil.

Alți oficiali vest-europeni care ar putea fi implicați sunt premierul olandez Mark Rutte, care lucrează acum la formarea unei noi coaliții guvernamentale, și ministrul belgian de externe Sophie Wilmès, care a ocupat anterior funcția de prim-ministru interimar.

Unii observatori ai NATO au declarat că alegerea unui secretar general din țările baltice, în special a lituaniencei Grybauskaite, ar putea fi considerată prea ostilă față de Moscova, într-un moment în care președintele american Joe Biden încearcă să stabilizeze relațiile dintre Rusia și Occident.

Alți factori în decizie sunt dacă țara de origine a unui anumit candidat la funcția de secretar general îndeplinește obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare – un indicator simbolic, dar important, care ar putea spori șansele lui Kaljulaid, actualul președinte al Estoniei.

Ce șanse are Klaus Iohannis să devină șeful NATO

România este un alt aliat al NATO care îndeplinește pragul de 2%, ceea ce ar putea să-i ofere președintelui Klaus Iohannis o șansă la postul de secretar general, deși – comentează Politico – România ar putea fi considerată „un pic prea dură față” de Rusia.

În schimb, fosta președintă a Croației s-a confruntat cu unele întrebări legate de faptul că ar fi fost prea apropiată de președintele rus Vladimir Putin în timpul Cupei Mondiale 2018.

Franța nu va avea dreptul de a alege secretarul general, dar va exercita un drept de veto de facto, au declarat persoane din interiorul NATO, ceea ce anulează efectiv orice șansă a Turciei de a pretinde un post foarte important.

Președintele francez Emmanuel Macron a făcut recent presiuni pentru ca NATO să dea dovadă de o mai mare coeziune politică, un obiectiv pe care Stoltenberg l-a aprobat ca parte a unui proces recent de „reflecție” privind viitorul alianței.

#secretar general #NATO #succesor #femeie

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Intermediarii profită în timp ce țițeiul rusesc găsește rute indirecte către piața europeană, susțin politicienii și oamenii din industrie, citați de politico.eu.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că dependența Europei de petrolul și gazele rusești „aparține trecutului”.

Dar alții, de la înalți oficiali ucraineni la europarlamentari și persoane din industrie, spun că acest capitol al istoriei nu s-a încheiat.

Cantități semnificative de hidrocarburi rusești, în special de petrol, continuă să fenteze sancțiunile și pe piața europeană, spun aceștia, obținând bani care finanțează mașinăria de război a lui Vladimir Putin.

Este cunoscut faptul că petrolul brut e dificil de urmărit pe piețele globale. Acesta poate fi ușor combinat cu alte transporturi în țările de tranzit, creând efectiv un lot mai mare de petrol ale cărui origini nu pot fi determinate. Procesul de rafinare, necesar pentru orice aplicație practică, elimină, de asemenea, orice urmă a originii materiei prime.

O rețea complexă de companii de transport maritim, care poartă steaguri ale unor jurisdicții offshore insesizabile, adaugă un strat suplimentar de mister; unele au fost acuzate că ajută Rusia să ascundă originea exporturilor sale de țiței folosind o varietate de mijloace.

UE a interzis în mare parte combustibilii fosili ruși de la declanșarea invaziei încoace, cu excepții pentru cantități limitate de țiței prin conducte, gaze prin conducte, gaze naturale lichefiate (GNL) și produse petroliere.

Rute spre Europa

Dar volume mari de țiței rusesc – o sursă de venituri mai mare decât gazele – sunt încă expediate pe piețele globale, ceea ce îi face pe unii experți să suspecteze că acestea ajung pe piața europeană pe ușa din spate.

„De la introducerea sancțiunilor, volumele de țiței pe care Rusia le exportă au rămas mai mult sau mai puțin constante”, a declarat Saad Rahim, economist-șef al firmei globale de tranzacționare a mărfurilor Trafigura. „Este posibil ca petrolul rusesc să fie vândut în continuare către UE și națiunile occidentale prin intermediari.”

O rută potențială către Europa este prin Azerbaidjan, care se învecinează cu Rusia și este punctul de plecare al conductei Baku-Tbilisi-Ceyhan (BTC), operată de BP. Portul Ceyhan, din Turcia, este un important centru de aprovizionare din care se expediază țițeiul către Europa; de asemenea, primește cantități mari din Irak prin conducta Kirkuk-Ceyhan.

François Bellamy, un europarlamentar francez și membru al Comisiei pentru industrie, cercetare și energie a Parlamentului European, a exprimat suspiciuni cu privire la această rută într-o întrebare recentă adresată Comisiei. Datele arată că Azerbaidjanul a exportat cu 242.000 de barili pe zi mai mult decât a produs între aprilie și iulie anul trecut, a spus el – o marjă mare față de producția internă, care a fost de 648.000 de barili pe zi luna trecută și care este în declin pe termen lung, potrivit cifrelor ministerului.

„Cum poate o țară să își diminueze producția și să își crească exporturile în același timp? Există ceva complet inconsecvent în cifre, și această inconsecvență creează suspiciuni că sancțiunile sunt eludate”, a declarat Bellamy.

În același timp, însă, Turcia și-a dublat anul trecut importurile directe de petrol rusesc și a refuzat să impună sancțiuni asupra țițeiului rusesc, în ciuda faptului că a oferit simultan sprijin militar și umanitar Ucrainei.

Centrul finlandez pentru cercetare în domeniul energiei și al aerului curat (CREA) a avertizat la sfârșitul anului trecut că „o nouă rută pentru petrolul rusesc către UE apare prin Turcia, o destinație în creștere pentru țițeiul rusesc”, unde acesta este rafinat în produse petroliere care nu fac obiectul sancțiunilor, fiind vândut mai departe.

„Avem suficiente dovezi că unele companii internaționale cumpără produse de rafinare realizate din petrol rusesc și le vând mai departe în Europa”, a declarat Ustenko, consilierul lui Zelenski. „Este complet legal, dar complet imoral. Doar pentru că este permis, nu înseamnă că nu trebuie să facem nimic în această privință.”