Anunț pentru moldovenii care vor să-și redobândească cetățenia! Acordarea vine la pachet cu un card personalizat

05 Aug. 2024, 17:11
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
05 Aug. 2024, 17:11 // Actual //  bani.md

Începând cu 1 septembrie 2024, cererile de acordare sau redobândire a cetățeniei române, soluționate favorabil, vor presupune eliberarea unui card de cetățenie română. Acest document va fi personalizat de Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice din cadrul Direcției Generale de Pașapoarte, conform unui anunț al Ministerului Afacerilor Interne.

Pe 25 iulie 2024, a fost publicată în Monitorul Oficial Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 100 pentru modificarea și completarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative.

Actul legislativ introduce schimbări în procesul de acordare și redobândire a cetățeniei române, prin creșterea nivelului de securitate al documentelor ce atestă această calitate. Astfel, se va introduce cardul de cetățenie română și se va îmbunătăți procesul de soluționare a cererilor de eliberare a pașapoartelor românești.

Potrivit ordonanței, cererile de eliberare a pașapoartelor românești cu menționarea țării de domiciliu, depuse de persoanele care au dobândit sau redobândit cetățenia română și care nu au mai deținut anterior un pașaport românesc sau un act de identitate românesc, vor trebui să fie însoțite de certificatul de cetățenie și de cardul de cetățenie română.

Persoanele cărora li se va elibera cardul de cetățenie română începând cu 1 septembrie 2024 și care doresc să-și stabilească domiciliul în străinătate vor avea obligația de a solicita, în termen de trei ani de la dobândirea sau redobândirea cetățeniei române, eliberarea unui pașaport românesc cu menționarea țării de domiciliu, conform Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

Ordonanța de Urgență nr. 100/2024 asigură continuarea procesului de digitalizare a serviciilor publice, oferind cetățenilor o platformă integrată în HUB-ul de servicii al MAI. Aceasta va include o primă platformă de cetățenie, până la operaționalizarea sistemului informatic de evidență a cardurilor de cetățenie română de către Autoritatea Națională pentru Cetățenie.

O altă modificare importantă adusă de ordonanță vizează reglementarea Sistemului informatic de evidență a datelor despre cetățenia română din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple, sistem administrat de Direcția Generală de Pașapoarte.

Ministerul de Interne le reamintește cetățenilor că descendenții cetățenilor români sau foștii cetățeni români care doresc să obțină acte de stare civilă, documente de identitate sau de călătorie românești, ori redobândirea cetățeniei române, trebuie să se adreseze direct instituțiilor competente. Nu este necesar să solicite, în prealabil, Direcției Generale de Pașapoarte furnizarea datelor despre cetățenia română din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

08 Sept. 2026, 16:26
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
08 Sept. 2026, 16:26 // Actual //  Ursu Victor

Rezultatele PISA 2025 arată decalaje în sistemul educațional din Republica Moldova. Astfel, mai mult de jumătate dintre elevi nu ating nivelul minim de competențe la matematică și citire, iar la științe situația este doar puțin mai bună. Cele mai mari diferențe apar între elevii din orașe și cei din sate, precum și între instituțiile mari și școlile cu puțini elevi.

Potrivit datelor Ministerului Educației și Cercetării, la științe, elevii din mediul urban au acumulat în medie 447 de puncte, în timp ce elevii din mediul rural au obținut 391 de puncte.

Decalajele sunt și la celelalte discipline evaluate. Diferența dintre elevii din mediul urban și rural este de 51 de puncte la matematică și de 55 de puncte la citire.

Directoarea Agenției Naționale pentru Curriculum și Evaluare, Lilia Ivanov, a explicat că punctajele PISA sunt calculate pe o scară internațională și nu pot fi comparate direct cu sistemul de note de la 1 la 10. Aproximativ 20 de puncte PISA corespund unui an de studii.

Astfel, diferența dintre performanțele elevilor din orașe și cele ale elevilor din sate echivalează, estimativ, cu un decalaj de aproximativ 2,5–2,8 ani de școlarizare.

Diferențe și mai mari sunt înregistrate în funcție de dimensiunea instituției de învățământ. La toate cele trei domenii evaluate, elevii din școlile mari au obținut, în medie, cu 60–65 de puncte mai mult decât cei din instituțiile mici.

La științe, 58,6% dintre elevii din școlile mici nu ating nivelul de bază, comparativ cu doar 28% dintre elevii din instituțiile mari.

La matematică, proporția celor care nu ating nivelul minim este de 68% în școlile mici, față de 37,4% în cele mari. La citire, diferența este de 65% față de 32,3%.

Rezultatele PISA arată și o influență a situației socio-economice asupra performanțelor școlare. La științe, diferența dintre elevii din familii avantajate și cei din medii socio-economice vulnerabile ajunge la 85 de puncte, echivalentul a peste patru ani de studii.

La matematică, decalajul este de 78 de puncte, iar la citire de 75 de puncte.