”Bucătarul lui Putin” vrea să trimită pe frontul din Ucraina și femei recrutate din închisori

22 Dec. 2022, 05:30
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Dec. 2022, 05:30 // Actual //  bani.md

Omul de afaceri rus și finanțatorul grupului ”Wagner”, Evgheni Prigojin, a anunțat miercuri, 21 decembrie, că organizația paramilitară ia în calcul să recruteze femei deţinute în închisorile ruseşti şi să le trimită să lupte în Ucraina, relatează AFP.

”Nu numai ca operatoare sau infirmiere, dar şi în grupurile de sabotori sau în echipele de lunetişti. Ştim că toate aceste lucruri s-au făcut deja masiv”, a spus Prigojin.

Şeful Wagner se referă la femeile din unităţile de trăgători de elită şi la cele prezente în grupurile de partizani care au luptat în timpul celui de Al Doilea Război Mondial şi care erau scoase în prim-plan de propaganda sovietică, potrivit TVR.

”Lucrăm în acest sens. Există rezistenţe, dar cred că vom reuşi”, a adăugat Prigojin, citat de serviciul său de presă pe Telegram.
El a reacţionat la un mesaj al unui ales rus din Ural care a afirmat că femei deţinute într-o închisoare din oraşul Nijni Taghil i-au cerut să fie trimise pe frontul ucrainean pentru a ajuta armata rusă.

În ultimele luni, grupul Wagner este suspectat că a recrutat masiv bărbaţi deţinuţi în închisorile din Rusia şi i-a trimis în prima linie în Ucraina, promițându-le reducerea pedepsei şi câştiguri atractive.

09 Oct. 2026, 16:15
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
09 Oct. 2026, 16:15 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Freelancerii au de achitat aproape 8 milioane de lei sub formă de impozit unic, cu 17,33% mai mult decât în luna precedentă. Serviciul Fiscal de Stat a trimis 4 235 de avize de plată pentru septembrie, iar termenul de achitare este 26 octombrie.

Avizele au fost expediate la adresele de e-mail indicate la înregistrarea activității și pot fi consultate și în Cabinetul personal al contribuabilului sau în EVO.

Potrivit datelor prezentate de SFS, veniturile înregistrate de antreprenorii independenți au însumat peste 53,12 milioane de lei, iar impozitul unic calculat a ajuns la aproximativ 7,98 milioane de lei.

Circa 54,19% dintre antreprenorii independenți au înregistrat tranzacții în conturile bancare dedicate activității. Totodată, 130 de contribuabili au folosit echipamente de casă și de control conectate la sistemul de monitorizare electronică a vânzărilor, încasările în numerar fiind de aproximativ 1,49 milioane de lei.

SFS îndeamnă freelancerii să verifice sumele din avize înainte de plată. Cei care au emis bonuri fiscale cu date greșite, au restituit clienților bani pentru servicii sau au primit în cont sume care nu țin de activitatea independentă pot solicita modificarea avizului la orice Direcție de deservire fiscală.

Impozitul poate fi achitat prin MPay, selectând serviciul „Impozitul unic perceput de la antreprenorii independenți (freelanceri)”.

La 9 octombrie, în evidența SFS figurau 4 335 de antreprenori independenți. Plățile impozitului unic efectuate de aceștia însumau peste 33 de milioane de lei.

Potrivit SFS, cota impozitului unic este de 15% pentru veniturile anuale de până la 1,2 milioane de lei. Pentru partea de venit care depășește acest plafon se aplică o cotă de 35%.