Bulgaria mizează pe 14 milioane de turiști în acest an. Prețurile la cazare și restaurante vor crește

26 Ian. 2026, 17:47
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
26 Ian. 2026, 17:47 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Bulgaria ar putea înregistra aproximativ 14 milioane de vizitatori în acest an, potrivit estimărilor făcute de Rumen Draganov, director în cadrul Institutului pentru Analize și Evaluări în Turism (IAAT). Specialistul susține că sectorul turismului își menține o evoluție pozitivă, în pofida temerilor legate de scumpiri.

Potrivit lui Draganov, în următoarele luni sunt așteptate creșteri moderate de prețuri. Tarifele de cazare ar urma să urce cu aproximativ 10%, iar prețurile din restaurante și unitățile de alimentație publică cu circa 7%. În perioada ianuarie–aprilie, majorarea medie a prețurilor este estimată la aproximativ 7%.

Aceste ajustări se vor reflecta și în venituri. Sectorul turismului bulgar ar urma să genereze în primele patru luni ale anului aproape 170 de milioane de euro, echivalentul a circa 333 de milioane de leva, ceea ce ar reprezenta o creștere de aproximativ 7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Draganov a subliniat că turismul rămâne unul dintre cele mai performante domenii ale economiei bulgare, cu o creștere solidă și sustenabilă a veniturilor.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

03 Oct. 2026, 15:24
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 15:24 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Un autoturism s-a ciocnit cu trenul de pe ruta Chișinău–Bulboaca, vineri, 3 octombrie, pe segmentul feroviar Revaca–Mereni, informează Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova”.

Potrivit CFM, accidentul s-a produs în jurul orei 14:40, la kilometrul 1538, pichetul 7. Conducătorul unui autovehicul a intrat în coliziune cu trenul care circula pe ruta Chișinău–Bulboaca.

La fața locului a fost solicitată intervenția poliției. Deocamdată, CFM nu a oferit informații despre eventuale persoane rănite, circumstanțele exacte ale accidentului sau dacă circulația trenurilor pe acest segment a fost afectată.

Întreprinderea feroviară a făcut apel la participanții la trafic să respecte cu strictețe regulile de circulație în apropierea trecerilor la nivel cu calea ferată.