Cancelarul german în Canada, mari interese de afaceri și joc de v-ați ascunselea cu geopolitica și gazul lichefiat

22 Aug. 2022, 04:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
22 Aug. 2022, 04:17 // Actual //  bani.md

Cancelarul Olaf Scholz (SPD) și ministrul Economiei, Robert Habeck (Verzi) merg duminică în Canada, cu o delegație de oameni de afaceri. Vizite la Montréal, Toronto și Stephenville, un oraș de coastă din Newfoundland, sunt planificate până marți, împreună cu premierul canadian, Justin Trudeau. Obiectivul călătoriei este cooperarea bilaterală în domeniile climei și energiei, anunță guvernul german.

Mai exact, este planificată semnarea unui acord de cooperare pe tema hidrogenului. Gazul natural lichefiat (GNL) pare a nu fi pe ordinea de zi. Din cauza lipsei infrastructurii de export, furnizarea de gaz canadian în Europa este dificilă.

Nu e public dacă, pe lângă politica energetică, ar urma să fie discutate și chestiuni geopolitice, precum cooperarea NATO și relația cu Rusia și China. Cancelarul și vicecancelarul sunt însoțiți de o duzină de reprezentanți din mediul economic.

Economia germană speră că aceasta vizită la nivel înalt va oferi un impuls semnificativ relațiilor comerciale dintre cele două țări. „Vizita cancelarului în Canada trimite un semnal important pentru economia germană, intens activă pe plan internațional”, a declarat președintele Asociației Camerelor Germane de Industrie și Comerț (DIHK), Peter Adrian, înainte de plecarea celor doi șefi de guvern la Montreal.

Comerțul exterior german se confruntă cu provocări majore din cauza problemelor existente pe sursele și lanțurile de aprovizionare, precum și a schimbărilor pe piețele de vânzare, din cauza războiului din Ucraina.

„Pentru a realiza această realiniere a economiei noastre internaționale, sunt necesare parteneriate noi și, în același timp, mai intense”, a spus Adrian. „În acest sens, vizita în Canada a cancelarului federal și a ministrului Economiei vine la momentul potrivit”.

Șeful DIHK speră că ratificarea acordului de liber schimb CETA, dintre UE și Canada, care este așteptată în toamnă, va da un nou impuls relațiilor comerciale. „Ar da un semnal eficient pentru piețele deschise și comerțul bazat pe reguli, în vremuri dificile de politică comercială”.

Adrian a subliniat că volumul anual al comerțului cu mărfuri a crescut cu o cincime, de când a început aplicarea provizorie a acordului CETA, în 2017.

Potrivit anunțului oficial, va fi vorba despre calculatoare cuantice, un acord referitor la hidrogen și o centrală eoliană în Newfoundland. Deși Canada este al șaselea mare producător de gaze din lume, nu s-au anunțat discuții despre livrări viitoare de gaz lichid, sau despre terminale GNL.

Există motive pentru care gazul nu este discutat, cel puțin public, în timpul vizitei. Scandalul din jurul turbinei cu gaz pentru conducta Nord Stream 1 din Marea Baltică și-a pus amprenta asupra Canadei. De atunci, relațiile germano-canadiene au fost sub presiune.

Componenta a fost în revizie la Montreal, Canada, la jumătatea lunii iunie. În același timp, Kremlinul a redus livrările de gaze către Germania prin Nord Stream 1, dând vina pe componenta lipsă. Din cauza sancțiunilor, Canada nu a vrut să elibereze turbina, pentru transportul retur în Rusia. Și a făcut-o abia după ce guvernul german a cerut acest lucru.

02 Sept. 2026, 11:44
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
02 Sept. 2026, 11:44 // Actual //  Grîu Tatiana

Pentru sezonul rece 2026–2027, furnizorii de gaze de pe piața cu amănuntul trebuie să asigure în total 140,35 milioane de metri cubi de gaze naturale, echivalentul a 1 481 873,7 MWh. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi, 2 septembrie, de Consiliul de Administrație al ANRE, iar întregul volum trebuie constituit până la 1 noiembrie 2026.

Cantitățile repartizate furnizorilor au fost actualizate în funcție de cotele de piață și de schimbările produse după 1 aprilie 2026, când consumatorii mari, cu un consum anual de peste 100 000 de metri cubi, au trecut la achiziționarea gazelor la prețuri negociate, de la furnizori de pe piața concurențială.

În total, 203 consumatori mari, care reprezintă aproximativ 55% din consumul de gaze al țării, au trecut pe piața concurențială. Astfel, ANRE a recalculat cotele furnizorilor, ținând cont de consumul din primul trimestru al anului 2026.

Cea mai mare obligație revine SA „Energocom”, care trebuie să asigure 72,75 milioane de metri cubi de gaze, echivalentul a 768 096,4 MWh.

SRL „Energocom Trading” trebuie să stocheze 54,26 milioane de metri cubi, sau 572 894 MWh.

Pentru „Navitas Energy”, obligația este de 8,60 milioane de metri cubi, pentru „Transautogaz” – 2,41 milioane de metri cubi, iar pentru „ERU Aurora” – 1,28 milioane de metri cubi. Pe lista furnizorilor obligați se mai regăsesc „Energy Engineering Group”, FPC „Lăcătuș”, „Ernocom”, „National Power Corp” și „Gaz Hub Retail”.

Stocurile sunt obligatorii pentru atenuarea eventualelor creșteri bruște ale prețurilor și pentru asigurarea funcționării sigure și stabile a pieței gazelor naturale în perioada rece.