Enclava transnistreană izolată feroviar! Linie de cale ferată construită în timp record în sudul Moldovei

21 Aug. 2022, 13:17
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
21 Aug. 2022, 13:17 // Actual //  bani.md

În sudul Republicii Moldova, de la Basarabească la Berezino (Ucraina) a fost construită în timp record linia de cale ferată de 23 km care leagă cele două localități. Sectorul de cale ferată ocolește regiunea transnistreană din estul Republicii Moldova.

„La finele lunii iunie semnam, cu omologul meu ucrainean, ministrul Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, Memorandumul de înțelegere pentru dezvoltarea tronsonului de cale ferată Basarabeasca – Berezino. Iată că, după două luni de lucrări intense în construcția celor 23 km de cale ferată, a venit vremea să lansăm acest tronson, care va fi pus în circulație din septembrie, inițial, pentru transportul de marfă”, se arată în declarația ministrului Infrastructurii, Andrei Spînu.

Linia de cale ferată Basarabeasca-Berezino  nu mai este utilizată din anul 1997. Or, refacerea tronsonului cu o lungime de 23 de kilometri a fost realizată de către feroviari într-un timp record – într-o lună și jumătate.

După reabilitarea tronsonului de 22 de kilometri de cale ferată prin teritoriul Ucrainei și a unui tronson de 1 kilometru pe teritoriul Moldovei între stațiile Berezino-Basarabeasca va fi lansată legătura feroviară către Belgorod-Dnestrovsc până la portul Ismail și portul Reni.

Darea în exploatare a tronsonului de cale ferată va permite Republicii Moldova să exporte și să importe mărfuri prin portul ucrainean Ismail de pe Dunăre. La rândul ei, Ucraina va putea restabili importurile din Moldova și UE.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

07 Aug. 2026, 15:08
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
07 Aug. 2026, 15:08 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Blocarea și perturbarea exporturilor prin porturile ucrainene de la Marea Neagră ar putea redirecționa o parte din fluxurile de mărfuri spre Republica Moldova, România și porturile dunărene. Economistul Iurie Rija avertizează că țara noastră poate deveni atât un coridor alternativ de tranzit, cât și un nou punct de congestie regională.

Potrivit economistului, limitarea transportului maritim obligă exportatorii ucraineni să caute rute terestre. Presiunea este deja vizibilă la frontiera dintre Ucraina și Polonia, unde aproximativ 4.306 camioane se află în așteptare. Acestea reprezintă aproape 87% din cozile raportate la punctele de trecere analizate.

Cea mai dificilă situație este înregistrată la punctul Yahodyn–Dorohusk, aflat pe traseul Kyiv–Kovel–Chełm–Lublin–Varșovia. Acolo așteaptă aproximativ 1.357 de camioane, iar timpul estimat pentru traversarea frontierei a ajuns la șase zile și 11 ore.

„Problema nu mai este doar dacă marfa poate fi transportată, ci în cât timp și la ce cost poate ajunge la destinație”, afirmă Iurie Răja.

Un camion blocat aproape o săptămână efectuează mai puține curse lunare, în timp ce transportatorul suportă costuri suplimentare pentru staționare, șofer și funcționarea vehiculului. Cheltuielile sunt ulterior incluse în tariful de transport și, în cele din urmă, în prețul mărfurilor.

Efectul este deosebit de puternic în cazul exporturilor agricole, unde marjele comerciale sunt reduse. Fiecare zi suplimentară de tranzit poate diminua competitivitatea cerealelor ucrainene pe piața europeană.

Deși Yahodyn–Dorohusk nu este un punct de tranzit direct pentru Republica Moldova, economistul consideră că blocajul reprezintă un semnal privind presiunea care s-ar putea redistribui spre sud.

Dacă ruta poloneză ajunge la saturație, iar porturile ucrainene continuă să funcționeze cu o capacitate limitată, operatorii ar putea redirecționa mărfurile prin România, Republica Moldova și porturile de la Dunăre.

Poziția geografică plasează Republica Moldova între fluxurile de mărfuri care pot coborî din centrul și vestul Ucrainei și infrastructura portuară din România. Una dintre rutele posibile este direcția Giurgiulești–Galați–Constanța.

„Când porturile pierd capacitate, presiunea trece pe șosele și calea ferată. Când un coridor terestru se aglomerează, marfa caută următorul coridor disponibil”, explică economistul.

În aceste condiții, Republica Moldova ar putea beneficia de creșterea activității de tranzit, dar riscă și să se confrunte cu blocaje dacă volumele suplimentare vor depăși capacitatea punctelor de frontieră, a căii ferate, a terminalelor logistice și a infrastructurii de la Dunăre.

Potrivit lui Rija, autoritățile trebuie să privească aglomerația de la frontiera polono-ucraineană ca pe un avertisment timpuriu privind posibila redistribuire a fluxurilor logistice în regiune, nu ca pe o problemă izolată aflată la sute de kilometri de Republica Moldova.