Ceban aruncă bomba: gazul ar putea sări de 22 de lei pentru consumatori

03 Sept. 2026, 10:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
03 Sept. 2026, 10:09 // Actual //  Ursu Victor

Prețul gazelor naturale ar putea împinge tariful final pentru consumatori peste pragul de 22 de lei pentru un metru cub, dacă nivelul actual al cotațiilor de import s-ar reflecta imediat în tarif, a declarat președintele Moldovagaz, Vadim Ceban în cadrul emisiunii de la Realitatea TV în cadrul emisiunii Rezoomat.

Potrivit acestuia, la un preț al gazelor la frontieră de aproximativ 79 de euro/MWh, includerea costului actual de achiziție în structura tarifului ar conduce deja la un preț final de peste 22 de lei pentru consumatori.

„Luăm prețul acum, care este deja la hotar, circa 79 de euro/MWh, prețul care este astăzi, și îl punem în calculul tarifului. Noi deja trebuie să avem prețul final pentru consumatori peste 22 de lei, astăzi”, a declarat Ceban.

Șeful Moldovagaz a explicat că majorarea rapidă a prețului de achiziție modifică inclusiv structura tarifului. Astfel, ponderea cheltuielilor de distribuție în venitul reglementat ar scădea de la circa 25% la 21%, chiar dacă valoarea propriu-zisă a acestor cheltuieli nu se modifică.

„Prețul la gaz, prin această creștere într-o săptămână, a influențat scăderea ponderii cheltuielilor de distribuție în tarif cu peste patru puncte procentuale”, a explicat Ceban.

El a precizat însă că tariful achitat de consumatori reprezintă o medie și nu este calculat exclusiv în funcție de prețul gazelor dintr-o anumită zi. Potrivit lui Ceban, Energocom urmează să prezinte periodic calculele către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică, iar prețurile reglementate vor fi revizuite trimestrial.

„În fiecare trimestru, cum este scris în lege, ANRE va aproba tariful. Energocom va veni trimestrial, o dată la trei luni, și ANRE va aproba prețul”, a punctat președintele Moldovagaz.

De la 1 septembrie au intrat în vigoare noile tarife la gaz pentru populație care au crescut cu peste 40%, la 20,93 de lei metrul cub, după ce la mijlocul lunii iulie Energocom a solicitat ANRE majorarea tarifelor la metan.

19 Oct. 2026, 13:35
 // Categoria: Oameni şi Idei // Autor:  Ursu Victor
19 Oct. 2026, 13:35 // Oameni şi Idei //  Ursu Victor

Deputatul Ion Chicu o acuză pe ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru, că participă la evenimente de partid în Italia, în timp ce mai multe documente și mecanisme pentru politica socială și bugetară a Republicii Moldova rămân, potrivit parlamentarului, nefinalizate. Chicu a transmis o interpelare oficială Cancelariei de Stat și a solicitat explicații cu privire la deplasarea ministrul la Milano, scopul vizitei și eventualele cheltuieli suportate din bugetul public.

Într-o postare pe Facebook, fostul premier a criticat activitatea Executivului și susține că politica bugetar-fiscală nu este aprobată, proiectul Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat nu este elaborat, iar mecanismul de acordare a compensațiilor pentru populație rămâne incert.

„Politica bugetar-fiscală nu-i aprobată. Proiectul Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat nu-i elaborat. Mecanismul de acordare a compensațiilor este incert. Ministra responsabilă  îi face escortă lui Grosu la evenimente partiinice în Italia…”, a scris Ion Chicu.

Parlamentarul i-a adresat și o întrebare premierului Vasile Tofan și i-a amintit de declarațiile privind reducerea deplasărilor nejustificate ale funcționarilor guvernamentali.

„Dle Prim-ministru Tofan, parcă era vorba de mai redus din plimbările aiurea ale funcționarilor guvernamentali…”, a adăugat deputatul.

Criticile vin în contextul unui eveniment organizat la 17 octombrie 2026, la Milano, unde Partidul Acțiune și Solidaritate și-a constituit organizația teritorială din Italia, în prezența președintelui Parlamentului, Igor Grosu.

În interpelarea oficială nr. 131, datată 19 octombrie 2026 și adresată Cancelariei de Stat, Ion Chicu solicită confirmarea sau infirmarea participării Nataliei Plugaru la evenimentul respectiv.

De asemenea, deputatul cere să fie precizat scopul participării ministrei și statutul raporturilor sale de muncă în perioada deplasării, inclusiv dacă aceasta s-a aflat într-o misiune oficială sau într-o altă formă de absență autorizată.

O altă întrebare vizează perioada în care Natalia Plugaru s-a aflat în afara Republicii Moldova.

Parlamentarul solicită și informații despre eventualele cheltuieli suportate din bugetul de stat pentru participarea la eveniment, inclusiv sumele achitate, în cazul în care deplasarea a fost finanțată din bani publici.

În document, Ion Chicu invocă articolul 22 din Legea privind statutul deputatului în Parlament și solicită prezentarea informațiilor în termen de trei zile de la recepționarea demersului.