CET Sursa I a trecut la regimul de funcționare pe bază de păcură

11 Oct. 2022, 17:05
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
11 Oct. 2022, 17:05 // Actual //  MD Bani

ET Sursa I a trecut la regimul de funcționare pe bază de păcură, anunță Termoelectrica. În prezent, Centrala activează în baza unui regim ce permite majorarea sarcinii termice și electrice, la necesitate.

Astfel, Centrala Electrică cu Termoficare Sursa I, începând cu data de 11 octombrie curent, – a trecut la un regim de funcționare pe bază de păcură în calitate de combustibil, cu utilizarea minimă a gazelor naturale în procesul tehnologic.

Măsura a fost luată în legătură cu situația de pe piața gazelor și deciziile autorităților

Centrala Electrică cu Termoficare (CET) Sursa I a fost pusă în funcțiune la 1 octombrie, fiind finalizate cu succes lucrările de reparație și pregătire pentru perioada rece a anului.

CET Sursa I este principala sursă de producere a energiei termice și electrice a Societății pe Acțiuni Termoelectrica și un important obiect energetic al țării. CET Sursa I asigură producerea energiei termice și energiei electrice în regim de cogenerare – ce presupune producerea a două tipuri de energie (termică și electrică) în baza aceluiași combustibil.

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.