perfect-sanatos-677033l
Republica Moldova se pregătește să negocieze un nou acord cu Fondul Monetar Internațional (FMI), iar autoritățile mizează pe sprijin suplimentar pentru reformarea sistemului fiscal și stimularea economiei. Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, afirmă că discuțiile preliminare purtate la Washington au fost încurajatoare.
„Am discutat despre planurile de a dezvolta în Republica Moldova un sistem fiscal de nivel mondial, mai simplu și mai competitiv, și ne-am bucurat de un suport enorm și de disponibilitatea partenerilor de a oferi sprijin suplimentar”, a declarat Gavriliță.
Potrivit acestuia, o misiune a FMI este așteptată la Chișinău începând cu 7 mai, urmând două săptămâni de negocieri în care vor fi stabilite condițiile viitorului acord și eventualele necesități de finanțare suplimentară.
„Vom discuta ce va include acordul, dar și dacă este nevoie de o suplimentare de suport pentru a ne asigura că reformele pe care le planificăm vor da rezultate pentru buget și economie”, a precizat ministrul.
Oficialul a subliniat că principalele subiecte vizează sistemul de impozitare și administrarea fiscală, unde există deja un consens larg cu experții FMI. „Ei înțeleg foarte bine viziunea noastră: fiscalitatea trebuie să stimuleze creșterea economică prin investiții”, a spus Gavriliță.
În paralel, autoritățile urmăresc modernizarea administrării fiscale, inclusiv eliminarea problemelor cronice precum acumulările de TVA și reducerea birocrației pentru mediul de afaceri. „Vrem un sistem mai simplu, mai ușor de aplicat, care să reducă povara pentru agenții economici, dar să asigure respectarea legii”, a adăugat ministrul.
Precedentul program cu FMI s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie trecut, însă Republica Moldova nu a beneficiat de ultimele două tranșe de finanțare, în valoare totală de circa 170 de milioane de dolari. Autoritățile au recunoscut că fondurile nu au fost debursate din cauza neîndeplinirii unor angajamente asumate, în special pe componenta de cheltuieli
-
1Cum este eliminat de pe piață unul dintre cei mai importanți furnizori privați de gaze naturale
-
2Moldova crește… pe datorie: deficit extern de 4 miliarde și datorii în în creștere
-
325 de tone de orez de import, distruse după depistarea unui pesticid peste limită
-
4Transnistria rămâne fără gazul din „rețeaua Orban”! Incertitudine totală
-
5O bancă din Moldova, prinsă cu nereguli în contractele de credit: CNPF merge în instanță
