Comerțul, campion la nereguli: peste 1 milion de lei amenzi într-o singură lună

02 Dec. 2025, 09:12
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Grîu Tatiana
02 Dec. 2025, 09:12 // Bani și Afaceri //  Grîu Tatiana

Serviciul Fiscal de Stat a efectuat 673 de controale fiscale, în luna noiembrie, iar sancțiunile aplicate au depășit 1,9 milioane de lei. În urma verificărilor, în 447 de cazuri au fost depistate încălcări ale legislației, ceea ce înseamnă că aproape două treimi dintre controale s-au soldat cu penalizări.

Inspectorii fiscali au aplicat 1,475 milioane de lei sancțiuni fiscale și peste 432 mii de lei sancțiuni contravenționale. Graficele instituției arată că sectorul comerțului de mărfuri și produse este cel mai problematic, acumulând peste 1 milion de lei în amenzi fiscale și 165 500 lei sancțiuni contravenționale — de departe cea mai mare pondere din total.

Transportul rutier ilicit, inclusiv taxiul neautorizat, a generat 165 100 de lei sancțiuni fiscale. Totodată, postmonitorizarea contribuabililor din Programul de Conformare 2024–2025 a dus la penalizări în valoare de 370 000 de lei amenzi fiscale și 57 300 de lei contravenționale.

Comerțul și serviciile ilicite online au fost sancționate cu 31 600 de lei, în timp ce categoria „alte domenii” cumulează 33 000 de lei amenzi fiscale și 6 100 de lei sancțiuni contravenționale. Serviciile de vulcanizare auto au generat penalizări de 30 000 de lei sancțiuni fiscale și 6500 de lei contravenționale.

06 Sept. 2026, 08:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
06 Sept. 2026, 08:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Autostrada Unirii, unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din România, riscă să intre într-o cursă contra cronometru pentru păstrarea finanțării europene. Potrivit unui reportaj realizat de TVR Iași, trei dintre cele patru tronsoane ale A8 dintre Moțca și Prut sunt în prezent blocate din cauza contestațiilor, deși pentru unele sectoare contractele de proiectare și execuție au fost deja semnate.

A8, care va lega Târgu Mureș de Ungheni, la frontiera cu Republica Moldova, are o lungime de aproximativ 260 de kilometri și un cost estimat la circa 9 miliarde de euro.

Cea mai dificilă parte a proiectului este sectorul montan dintre Miercurea Nirajului și Leghin, cu o lungime de aproximativ 159 de kilometri. Aici sunt prevăzute nu mai puțin de 47 de tuneluri și 437 de poduri, pasaje și viaducte.

Pe anumite loturi, precum Sărățeni–Joseni sau Grințieș–Pipirig, aproape jumătate din traseu va fi format din tuneluri sau viaducte, din cauza reliefului extrem de dificil.

Situația lucrărilor diferă însă foarte mult de la un sector la altul. În zona montană, toate contractele sunt deja semnate, iar pe mai multe loturi se află în desfășurare etapa de proiectare. Pe sectorul Târgu Mureș–Miercurea Nirajului, lucrările au ajuns la un stadiu de aproximativ 60%.

În schimb, problemele cele mai mari sunt pe sectorul estic al autostrăzii, spre Republica Moldova. Din cele patru tronsoane dintre Moțca și Prut, trei sunt blocate complet din cauza contestațiilor.

La această oră, potrivit TVR Iași, se lucrează efectiv în teren doar pe sectoarele Târgu Mureș–Miercurea Nirajului, Joseni–Ditrău și Leghin–Moțca, precum și la podul peste Prut de la Ungheni. Alte cinci tronsoane sunt în faza de proiectare, însă numai unul dintre acestea se află în județul Iași.

Un alt punct sensibil este tronsonul Târgu Frumos–Lețcani, unde câștigătorul licitației nu a fost încă desemnat. Pentru sectorul Lețcani–Ungheni, contestațiile urmează să ajungă în instanță, primele termene fiind așteptate abia spre mijlocul toamnei.

Întârzierile pun sub semnul întrebării accesarea finanțării prin mecanismul european SAFE. Termenele sunt extrem de strânse, iar reprezentanții implicați în proiect avertizează că procedurile nu ar trebui să se prelungească dincolo de sfârșitul acestui an.

În cazul în care blocajele se vor prelungi și în 2027, respectarea termenelor de finanțare ar putea deveni dificilă.

„Dacă intrăm în 2027, deja apar probleme vizavi de termene. Sperăm să ne încadrăm în acest scenariu. În cazul în care nu ne vom încadra, rămâne bugetul de stat și alte organisme financiare”, se arată în reportajul TVR Iași.

Problema este că alternativele de finanțare sunt limitate, iar bugetul de stat al României este deja supus unei presiuni considerabile.

„Momentan nu întrevedem alte surse de buget. Rămâne bugetul de stat, care știm cu toții că este destul de încărcat. Ne bazăm pe mecanismul SAFE, în sensul să semnăm toate contractele și să accesăm acel împrumut. Termenul limită este fix și rigid”, se mai precizează în reportaj.

Condițiile programului sunt stricte. Toate fondurile alocate prin mecanismul SAFE trebuie cheltuite, iar lucrările finanțate trebuie finalizate integral până la 31 decembrie 2030.

Orice depășire a acestei date ar putea însemna pierderea finanțării europene, iar diferența necesară pentru finalizarea lucrărilor ar urma să fie suportată din bugetul României.

Potrivit contractelor, constructorii au la dispoziție aproximativ 10 luni pentru etapa de proiectare, urmate de trei ani pentru execuția efectivă. În aceste condiții, fiecare lună pierdută în contestații, proceduri administrative sau obținerea autorizațiilor de construire micșorează marja disponibilă până la termenul-limită din 2030.

Autostrada Unirii este considerată o infrastructură strategică atât pentru România, cât și pentru Republica Moldova, întrucât va crea prima conexiune rutieră de mare viteză continuă dintre Transilvania, Moldova românească și frontiera de la Ungheni. În timp ce pe unele sectoare șantierele avansează, partea estică a A8 rămâne însă prinsă între contestații, proceduri și un calendar european care nu permite întârzieri.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!