Consilier al administrației ruse din Harkov a instruit moldoveni în Serbia pentru destabilizări

09 Oct. 2025, 12:37
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Oct. 2025, 12:37 // Actual //  bani.md

Doi bărbați – un cetățean al Federației Ruse și altul al Belarusului – au instruit moldoveni într-o tabără de lângă localitatea Loznica din Serbia pentru destabilizări în contextul alegerilor parlamentare din Republica Moldova. Potrivit publicației din Muntenegru „Vijesti”, cetățeanul rus Serghei Andreenkov este membru al partidului de guvernământ din Rusia, „Rusia Unită”, și consilier în cadrul administrației de ocupație ruse din regiunea ucraineană Harkov, transmite IPN.

Conform datelor serviciilor locale de securitate citate de Vijesti, Serghei Andreenkov, în vârstă de 41 de ani, a intrat în Muntenegru de două ori de la începutul lunii august, împreună cu cetățeanul belarus Aliaksandr Hontarau, în vârstă de 54 de ani, din motiv că rușii și belarușii nu pot staționa mai mult de 30 de zile consecutive pe teritoriul Serbiei.

Ivan Miletic, expert, Serbia: „Persoanele arestate au legături cu acest Nenad Popojić, care a fost și el în guvern și care este implicat în aceste relații de afaceri ruso-sârbe. Am auzit despre el că ar avea și o fabrică de arme în Rusia, în principal drone. Și deci, este legat de acea securitate din sectorul militar, pentru că nu poți deschide o fabrică de arme în Rusia fără a fi legat de sistemul lor militar, în special de GRU (n.r. serviciul de informații militare al Federației Ruse). Deci, este foarte clar din ce rețea, provine. Tabăra în sine este foarte asemănătoare cu cea pe care am văzut-o la începutul anilor ’90”.

Sarcina celor doi indivizi a fost să instruiască în perioada iulie-septembrie peste 150 de persoane pentru recunoașterea țintelor de luptă și tragerea la poligon. Antrenamentul a fost organizat cu scopul de a pregăti participanții pentru organizarea de perturbări a scrutinului parlamentar din Moldova, în cazul unui rezultat „nefavorabil” pentru formațiunile pro-ruse.

În perioada premergătoare alegerilor parlamentare, forțele de ordine din Moldova au desfășurat mai multe percheziții, în urma cărora au fost reținute 74 de persoane, fiind suspectate că au fost instruite în Serbia, sub coordonarea unor exponenți ai serviciilor speciale ruse, cu scopul de a provoca violențe și dezordini în masă. Este vorba despre un dosar ce vizează tentative de destabilizare în contextul scrutinului electoral din 28 septembrie. Informațiile au fost investigate și de către jurnaliții din Serbia.

Goredana Andric, BIRN (Rețeaua Balcanică de Jurnalism de Investigație): “Ani de zile, au fost aduse grupuri de cetățeni moldoveni și români, care au fost antrenați aici pentru diverse lucruri. Lupte fizice, spargerea cordonului, folosirea bastoanelor, dar și folosirea armelor de foc. Acum, există de fapt un context pentru această poveste, și anume că aceste lagăre care au fost descoperite acum și pentru care au avut loc arestări în Moldova, nu sunt primele lagăre care au fost organizate în Serbia și cu siguranță nu sunt primele lagăre despre care știu atât autoritățile de securitate moldovenești, cât și cele sârbe”.

Atunci, șeful PCCOCS, Victor Furtuna, declarase că dosarul vizează, în total, 111 persoane. Potrivit acestuia, un grup de indivizi se deplasa sistematic în Serbia, unde era supus unor instruiri specializate. Participanții erau plătiți cu câte 400 de euro și învățați tactici de destructurare a cordoanelor de poliție, metode de opunere a rezistenței, utilizarea bastoanelor din cauciuc, precum și tehnici de mânuire a armelor de foc. Potrivit lui, în urma perchezițiilor au fost ridicate arme și muniții, corturi și haine de camuflaj.

Goredana Andric, BIRN (Rețeaua Balcanică de Jurnalism de Investigație): “Anul trecut, știm de la participanți că au primit aproximativ 300-400 de euro pentru instruire, 5, 6, 7 zile, 10, pe durata instruirii. Unii dintre ei au fost chiar plătiți în criptomonede”.

La câteva zile, Ministerul sârb de Interne a anunțat că a reținut doi bărbați, fiind acuzați că au antrenat până la 170 de cetățeni moldoveni și români, lângă orașul sârb Loznica, înainte de scrutinul parlamentar, dar nu a precizat naționalitatea acestora.

În timpul percheziției la apartamentul suspecților, poliția a confiscat laptopuri, telefoane, un dispozitiv pentru detectarea și monitorizarea semnalelor de radiofrecvență, în timp ce suspectului i-a fost confiscat un pistol. Prin urmare, bănuitul este cercetat și pentru infracțiunea de producere, deținere, port și trafic neautorizat de arme și explozibili.

Ministrul Afacerilor Externe al Serbiei spune ferm că țara sa susține Republica Moldova și nu poate fi gazda unor acțiuni de destabilizare.

Marko Djuric, ministrul Afacerilor Externe al Serbiei: “Moldova susține integritatea teritorială a Serbiei. Serbia susține integritatea teritorială a Moldovei. Suntem legați prin legături spirituale și diverse alte legături. Așadar, cred că prietenii noștri moldoveni pot fi mulțumiți că activitățile unor astfel de grupuri au fost împiedicate în două ocazii, nu doar acum, ci și anul trecut, un grup similar a fost împiedicat să opereze de către autoritățile noastre. Serbia va continua să transmită un mesaj clar că nu poate fi un loc din care se întreprind acțiuni ostile împotriva altor țări europene, din orice parte”.

Precizăm că în ziua alegerilor, polițiștii moldoveni au reținut trei persoane în cadrul unei cauze penale pornită pe faptul pregătirii destabilizărilor și dezordinilor în masă, imediat după încheierea scrutinului și din a doua zi de alegeri. Potrivit datelor IPN, doi dintre ei sunt frații Maximciuc, angajați ai structurilor de forță din stânga Nistrului.

Acest material este realizat cu suportul și în parteneriat cu ORF Austria, postul public național de televiziune și radio din Austria.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

04 Dec. 2025, 17:12
 // Categoria: Slider // Autor:  Grîu Tatiana
04 Dec. 2025, 17:12 // Slider //  Grîu Tatiana

Bulgaria, Grecia și România au semnat la Bruxelles, un Memorandum de Înțelegere care pune în mișcare unul dintre cele mai mari proiecte de infrastructură regională ale ultimilor ani: dezvoltarea unei axe de transport care să conecteze Marea Egee cu Marea Neagră. Documentul stabilește cooperarea celor trei state în cadrul Platformei pentru Coridorul Marea Neagră – Marea Egee și creează baza pentru investiții majore în domeniul rutier, feroviar și fluvial. Comisarul european pentru transporturi și turism, Apostolos Tzitzikostas, a anunțat sprijinul instituțional al Comisiei Europene, calificând proiectul drept un pas decisiv spre o conectivitate mai rapidă și rezilientă în sud-estul Europei, scrie digi24.ro.

Planul include construirea a trei noi poduri peste Dunăre, văzute ca element strategic pentru conectivitatea dintre România și Bulgaria. Va fi edificat un al doilea pod mixt între Ruse și Giurgiu, urmat de un pod Silistra–Călărași și un altul la Nikopol–Turnu Măgurele. Autoritățile din regiune afirmă că aceste proiecte vor reduce congestionările de frontieră, vor crea opțiuni logistice suplimentare și vor asigura infrastructură adaptată inclusiv pentru mobilitate militară, dacă situația o va impune. În paralel, vor fi modernizate liniile de feribot existente, pentru a permite utilizarea lor duală, atât civilă, cât și strategică.

Planul atașat memorandumului descrie trei orientări majore ale coridorului sud–nord, având ca puncte de plecare Atena, Salonic și Alexandroupolis și ca destinații Sofia, Vidin, Ruse și București, cu extensii spre Europa Centrală, Ucraina și Republica Moldova. Astfel, porturile din regiune ar putea beneficia de noi fluxuri comerciale, iar țări precum Republica Moldova ar obține o conectivitate îmbunătățită către rețeaua europeană, ceea ce ar favoriza transportul de mărfuri și posibile proiecte logistice regionale.

Cele trei state au anunțat că vor utiliza fondurile europene disponibile prin Mecanismul pentru Interconectarea Europei și vor include investițiile în următorul buget multianual 2028–2034.

 
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | IGSU ÎN ACȚIUNE: SIMULARE DE ÎNEC PENTRU PREVENIREA TRAGEDIILOR DE VARĂ
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | AGRICULTURA MOLDOVEI, MAI PREGĂTITĂ PENTRU SCHIMBĂRILE CLIMATICE
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | 31 DE SPORTIVI MOLDOVENI LA JOCURILE MONDIALE UNIVERSITARE DE VARĂ 2025
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | PREȘEDINTA MAIA SANDU, ÎN VIZITĂ OFICIALĂ LA VARȘOVIA
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | CEREMONIA DE ABSOLVIRE A PROMOȚIEI 2025 A ACADEMIEI „ȘTEFAN CEL MARE”
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII
NO COMMENT | PRIMUL SUMMIT MOLDOVA-UNIUNEA EUROPEANĂ, ÎN IMAGINI ŞI DECLARAŢII