Asistentele medicale de la stat, şoferii de ambulanţă, vameşii, poştaşii, angajaţii din trans­portul public, inclusiv cel fero­viar, din companiile de ener­gie, toţi se pregătesc de o săptămână de proteste pentru salarii mai mari în ceea ce riscă să devină cel mai mare val de greve cu care s-a confruntat Marea Britanie după iarna ne­mulţumirii din 1978-79.

Atunci, angajaţii din diverse industrii au încetat lucrul şi au ieşit în stradă pe fondul unei inflaţii ridicate şi a unei crize acute a costului traiului. Rezultatul au fost, pe de o parte, majorări salariale, iar pe de alta îngrădirea şi mai mult a dreptului la grevă şi reducerea puterilor sindicatelor.

Iarna nemulţumirii a marcat venirea în funcţia de premier a Doamnei de fier, Margaret Thatcher, care a reformat economia britanică în sensul dezindustrializării şi încu­rajării sectorului financiar. De atunci în Marea Britanie grevele sunt adesea demonizate ca fiind neetice şi demodate, iar sindicatele şi-au pierdut şi mai mult din influenţă, după cum scrie site-ul de ştiri şi analiză The Conversa­tion. De aceea, acţiunile sindicale din prezent, prin amploarea lor, sunt un semn că ceva este foarte stricat în sistemul economic britanic.

Inflaţia este de aproape 11%, ratele la bănci şi facturile cresc, iar numărul de cetă­ţeni care apelează la serviciile bănci­lor de alimente se înmulţeşte. Gu­vernul a decis majorarea salariu­lui minim pe economie cu a­proa­pe 10%, dar abia din apri­lie. Iar în faţa avertismentelor cu greva a ales să folosească soldaţi pentru a-i înlocui, spre exemplu, pe şoferii de am­bulanţă.

Acestora, comisia care le stabi­leş­te salariile a recomadat o majorare de nu­mai 4,75%. În iarna 1978-79, grevele ale anga­jaţilor din sectorul public şi privat au paralizat ţara şi au creat senzaţia că premierul de atunci a scăpat situaţia de sub control. În cele din ur­mă, guvernul condus de acel premier a căzut.
Şeful de acum al executivului, Rishi Sunak, a încercat să dea senzaţia că este în control anunţând în The Daily Mail că intenţionează să introducă luna viitoare legis­laţie anti-grevă pentru a se evita situaţii în care vieţile cetăţenilor sunt perturbate de sărbători de acţiunile sindica­telor. El mizează astfel pe faptul că opinia publică va fi contra liderilor sindicali.

Capital Economics estimează că actua­lul val de proteste va duce la pierderea a 1,5 mi­lioane de zile de muncă în decembrie. Însă sondajele de opinie arată un nivel ridicat de sprijin pentru angajaţi, mai ales pentru asistentele medicale, care fac grevă pentru prima dată în istoria de peste 100 de ani a sindicatului lor.

După cum remarcă Martin Kettle, comen­tator la The Guardian, acţiunile sindicale din această săptămână şi, de fapt, din toată luna decembrie sunt mai mult decât despre salarii mici. Sunt şi un semn de protest contra unui sistem politic şi economic defect. De aceea, spune Kettle, a venit vremea ca sindicatele să primească un loc la masa discuţiilor despre cum trebuie guvernată Marea Britanie.

El vorbeşte despre politici guvernamen­tale care împing afacerile şi salariaţii până la limită şi de faptul că ideile de politică econo­mică dominante nu sunt adecvate pentru schimbările din aceste vremuri.

Britanicii se confruntă cu o criză a costului vieţii fără egal în lumea occidentală, iar rădăcinile ei sunt atânci. Criza de energie şi inflaţia doar au accelerat tendinţa.

Între 2010 şi 2019, salariile brute ale asistentelor medicale au crescut cu 10% în termeni nominali, dar în termeni reali, adică ajustate la inflaţie, au scăzut cu 6%, potrivit datelor OCDE. În termeni reali, în aceeaşi perioadă salariile din Franţa au stagnat, în Spania au crescut cu 7%, iar în Ungaria au sărit în sus cu 84%. Asistentele sunt doar un exemplu. Salariile mici sunt o politică deliberată a guvernului, aşa cum au fost şi inflaţia, dobânzile şi taxele pe venit reduse, care are ca scop crearea unui spaţiu care să permită anumitor grupuri să prospere. Este vorba de patroni, antreprenori, acţionari, proprietarii de locuinţe şi consumatorii. Prosperitatea lor ar fi trebuit să dea impuls creşterii ecomomice. În schimb, au crescut inegalităţile, nemulţumirea şi preferinţa alegătorilor pentru populism. Marea Britanie a ajuns una dintre cele mai sărace ţări cu economie mare.