Creșterea daunelor lovește piața asigurărilor: despăgubirile au depășit 1 miliard de lei, profitul cade cu 48%

26 Nov. 2025, 16:42
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Grîu Tatiana
26 Nov. 2025, 16:42 // Bănci şi Finanţe //  Grîu Tatiana

Piața asigurărilor din Republica Moldova a înregistrat o evoluție modestă în perioada ianuarie–septembrie 2025, arată datele publicate de Biroul Național de Statistică (BNS). În cele nouă luni analizate, societățile de asigurări au subscris prime brute în valoare de 2,44 miliarde lei, o creștere de doar 0,9% față de aceeași perioadă din 2024. În schimb, despăgubirile și indemnizațiile achitate au avansat puternic, ajungând la 1,05 miliarde lei, adică cu 16,1% mai mult.

Cele mai dinamice segmente au fost asigurările de incendiu, calamități naturale și bunuri, unde volumul primelor a crescut cu 23,1%, precum și polițele CASCO, cu un avans de 12,7%. În schimb, categoria „alte asigurări generale” a scăzut cu 11,7%, iar RCA care reprezintă aproape jumătate din piață a înregistrat o reducere a primelor de 6,9%, până la 1,17 miliarde lei.

Creșterea daunelor a adâncit presiunea financiară asupra companiilor. Doar în segmentul RCA, despăgubirile au urcat cu 24,3%, totalizând 562,8 milioane lei. La nivel agregat, indemnizațiile achitate au ajuns la cel mai înalt nivel din ultimii ani.

Veniturile totale ale asigurătorilor au crescut puțin, ajungând la 4,18 miliarde lei (+0,3%), însă cheltuielile s-au majorat într-un ritm mai rapid, de 3,7%, depășind 4,04 miliarde lei. În aceste condiții, profitul înainte de impozitare s-a redus cu aproape 48%, coborând la 139,8 milioane lei.

În primele luni ale anului, pe piață activau nouă companii de asigurare: opt specializate în asigurări generale și una cu activitate compozită, care oferă atât asigurări generale, cât și de viață.

Potrivit BNS, datele nu includ informațiile din raioanele din stânga Nistrului și din municipiul Bender.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!

 

19 Iul. 2026, 15:05
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
19 Iul. 2026, 15:05 // Actual //  Ursu Victor

Traficul aerian european continuă să atingă niveluri fără precedent în această vară. Pe 10 iulie 2026, rețeaua EUROCONTROL a înregistrat un nou record absolut, cu 37.640 de zboruri operate într-o singură zi, pe fondul cererii ridicate pentru călătoriile aeriene.

Republica Moldova se numără printre cele 11 state care au stabilit noi recorduri naționale de trafic aerian. În aceeași zi au fost înregistrate 179 de zboruri de sosire și plecare, depășind precedentul maxim de 176 de zboruri, consemnat pe 27 august 2025.

Alături de Republica Moldova, noi recorduri au fost raportate în Georgia, Macedonia de Nord, Albania, Serbia și Muntenegru, Portugalia, Polonia, Italia, Spania, Slovacia și Irlanda.

Cele mai aglomerate piețe au fost Spania, cu 6.609 zboruri într-o singură zi, Italia, cu 5.432 de zboruri, și Polonia, cu 1.882 de zboruri.

În schimb, România nu figurează printre statele care au stabilit noi recorduri zilnice de trafic în această vară. Potrivit EUROCONTROL, fluxurile aeriene către și prin România au fost afectate de modificările rutelor de zbor generate de situația din Orientul Mijlociu, ceea ce a redus traficul comparativ cu alte regiuni ale Europei.