Cum au supravieţuit companiile europene războiului din Ucraina şi şocului scumpirii fără precedent a energiei

Când Rusia a invadat Ucraina, Vladimir Putin a pariat că scumpirea dramatică a energiei şi scăderea încrederii vor duce la prăbuşirea multor companii europene. După un an, însă, multe companii europene au reuşit să facă faţă şocului reducându-şi consumul de energie şi îndreptându-şi atenţia asupra pieţei americane, scrie The Wall Street Journal.

În Germania, cea mai mare economie europeană, una dintre supravieţuitoare este Claas KGaA, mbH, un producător de utiliaje pentru agricultură cu venituri anuale de 5 miliarde de euro şi aproximativ 12.000 de angajaţi.

În loc să-şi restrângă operaţiunile, compania şi-a redus producţia din Rusia şi China, crescând-o în schimb la fabrica locală. Aceasta şi-a redus consumul de gaze cu aproape o treime şi şi-a reorientat vânzările dinspre Rusia către America.

Executivii companiei au fost nevoiţi să dezvolte un plan de urgenţă care să permită companiei să supravieţuiască unui declin de 30% al livrărilor de gaze. Claas a dezvoltat de asemenea software pentru a face faţă problemelor întâmpinate de sutele de furnizori pe care-i are.

În pofida tuturor schimbărilor, Claas nu a scăpat în întregime neafectată. Unele dintre procesele sale sunt acum mai costisitoare, erodându-i profitabilitatea şi competitivitatea, spun executivii. O lecţie învăţată de companie: evitarea dependenţei de o singură ţară, scrie ZF.

Financial Times a urmărit de asemenea eforturile a trei companii europene mari consumatoare de energie de a face faţă iernii trecute. În noiembrie, David Fernandez-Valladares, managing director al producătorului spaniol de plăci ceramice Realonda, a trebuit să aleagă între un nou contract pentru gaze şi a-şi pune încrederea în capriciile pieţelor energiei.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Acesta a ales a doua opţiune, iar acum se bucură după ce ieftinirea semnificativă a gazelor i-a redus factura la energie.

Pentru New Murano Gallery din Italia, decizia luată în criză de a fabrica produse high-end a ajutat în susţinerea vânzărilor. Compania caută acum să facă noi angajări, însă întâmpină dificultăţi în a acoperi unele poziţii din cauza şomajului ridicat din nordul Italiei.

Andrea Perotta, fondatorul companiei este încrezător că nu vor mai apărea surprize legate de preţul gazelor.

Însă optimismul acestuia nu este împărtăşit de Henrik Follmann, CEO al Follmann Chemie, din sectorul produselor chimice. Acesta se teme în continuare că costurile ar putea urca din nou.

Atât Follmann, cât şi Realonda se chinuie să rămân competitive în pofida scăderii costurilor legate de energie.

#soc #Energie #companii #scumpiri

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

La începutul anilor 1990, odată cu încheierea Războiului Rece, ţările europene au profitat de aşa-numitele dividende al păcii(beneficiile economice ale reducerii bugetelor pentru apărare – n.r). Acestea au redus bugetele de apărare şi au casat sau au vândut cantităţi mari de echipamente, convinse că un război terestru major pe continent nu mai reprezenta un scenariu plauzibil. Invazia pe scară largă a Rusiei în Ucraina la începutul anului 2022 a pus capăt acestei iluzii, scrie Bloomberg

Acum, guvernele din întreaga Europă s-au angajat să crească semnificativ cheltuielile militare pentru a se pregăti pentru tipul de conflict prelungit şi de mare intensitate pe care îl duce Ucraina. Cu toate acestea, rezultatele au fost inegale, ridicând întrebarea dacă şi când va fi Europa pregătită pentru viitoarele provocări de securitate.

În 1989, cheltuielile militare ale membrilor NATO au depăşit în medie 4% din PIB, deoarece statele membre au căutat să menţină şi să consolideze propriile linii de apărare pentru a fi gata în eventualitatea unui război deschis de URSS şi aliaţii săi.

După prăbuşirea URSS, guvernele s-au grăbit să profite de relaxarea tensiunilor dintre superputeri. Acestea au redus cheltuielile pentru apărare, redirecţionând resursele către domenii mai productive şi mai populare, cum ar fi asistenţa medicală şi socială.

Tancurile, artileria şi alte tipuri de armament greu au fost casate sau vândute. Această tendinţă s-a accelerat după atacurile din 11 septembrie 2001 asupra SUA, deoarece forţele concepute pentru războiul terestru au fost reconfigurate în unităţi mobile, mai puţin înarmate, pentru misiuni de combatere a terorismului în întreaga lume.

Până în 2014, membrii europeni ai Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord au alocat în medie 1,4% din PIB pentru apărare. Germania avea mai puţin de 1.000 de tancuri şi vehicule de luptă de infanterie combinate, faţă de 7.000 (numai în Germania de Vest) în timpul Războiului Rece.

În cazul SUA, marele câştigător al Războiului Rece, beneficiile economice au fost de scurtă durată. Cheltuielile pentru apărare au scăzut de la 6% din PIB în 1989 la un minim de 3% în 2001, dar au inversat cursul după ce atacurile din 11 septembrie au precipitat războaiele americane majore din Afganistan şi Irak. Aceste angajamente au dus la o creştere a cheltuielilor până la 5% din PIB în 2010, înainte de a se stabiliza la aproximativ 3,5% în ultimii ani.

Scăderea cheltuielilor pentru apărare în rândul membrilor europeni ai NATO a început să se inverseze în 2014, după ce Rusia a anexat peninsula ucraineană Crimeea. În acel an, alianţa a stabilit un termen limită de 2024 pentru ca membrii să atingă un obiectiv de cheltuieli de 2%, ignorat anterior. Puţini erau pe cale să reuşească acest lucru în momentul în care invazia în toată regula a Ucrainei a schimbat radical percepţiile cu privire la cât de multă apărare are nevoie Europa.

Mulţi oficiali europeni şi americani consideră că preşedintele rus Vladimir Putin este hotărât să subordoneze naţiuni care au făcut parte cândva din Uniunea Sovietică. La doar câteva luni după începerea războiului, NATO a adoptat o strategie actualizată care a identificat Rusia ca fiind „cea mai semnificativă şi directă ameninţare a alianţei”. Versiunea anterioară, din 2010, viza un „parteneriat strategic” cu Rusia.

Unele guverne au ajuns să reexamineze doctrinele de apărare care definesc tipurile de războaie pentru care continentul ar trebui să se pregătească. Cei mai mulţi analizează – într-o măsură mai mare sau mai mică – cum să refacă stocurile de tancuri, sisteme antitanc şi antiaeriene, rachete ghidate de precizie, baterii de artilerie şi muniţie, precum şi dronele care s-au dovedit esenţiale în războiul din Ucraina. Compania de consultanţă McKinsey & Co a estimat că, fără război, cheltuielile europene pentru apărare din 2021 până în 2026 ar fi crescut cu 14%, iar conflictul va împinge această creştere la cel puţin 53%, de la 296 miliarde de euro (317 miliarde de dolari) la 453 miliarde de euro, conform estimărilor sale.

Decizia Germaniei în contexul războiului a fost poate cea mai spectaculoasă. Dintre statele NATO, cea mai mare economie a Europei a alocat una dintre cele mai mici părţi din PIB pentru apărare. Dar, la câteva zile după ce Rusia a invadat Ucraina, cancelarul Olaf Scholz a anunţat o creştere de 100 de miliarde de euro a cheltuielilor militare. Franţa şi-a majorat cu o treime alocarea bugetară pe şase ani pentru apărare.

Polonia a întocmit o listă de cumpărături care include sute de lansatoare de rachete HIMARS, care au avut un impact semnificativ în Ucraina, precum şi de trei ori mai multe tancuri decât au Franţa şi Marea Britanie împreună şi de şase ori mai multe piese de artilerie autopropulsate decât posedă Germania.

Dacă guvernele vor fi capabile să plătească pentru modernizările ambiţioase în domeniul apărării rămâne o întrebare deschisă. Apelurile pentru mai multe cheltuieli vin într-o perioadă de inflaţie ridicată şi de cerere mare de creşteri salariale în sectorul public, precum şi de subvenţii şi investiţii necesare pentru a îndeplini obiectivele de combatere a schimbărilor climatice. În plus, costul reconstrucţiei Ucrainei, în cele din urmă, va fi ridicat, acesta fiind estimat la câtva sute de miliarde de euro.