Cutremurul din Turcia: Banca Mondială va oferi 1,78 miliarde de dolari

10 Feb. 2023, 10:12
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
10 Feb. 2023, 10:12 // Actual //  MD Bani

Banca Mondială a anunţat joi că va acorda un ajutor de 1,78 miliarde de dolari Turciei, după cutremurul violent care a zguduit luni sudul acestei ţări şi Siria şi în care şi-au pierdut viaţa cel puţin 20.000 de persoane, relatează AFP.

„Acordăm o asistenţă imediată şi pregătim o evaluare rapidă a nevoilor urgente şi masive de pe teren. Acest lucru va ajuta la identificarea domeniilor prioritare pentru redresarea şi reconstrucţia ţării, pe măsură ce pregătim operaţiuni pentru a răspunde acestor nevoi”, a indicat preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, potrivit unui comunicat.

Cutremurul de luni dimineața din Turcia, a avut o magnitudine de moment de 7,8 grade pe scare Richter și a fost urmat în decurs de câteva ore de peste 100 de replici, între care una aproape la fel de puternică precum seismul inițial, având magnitudinea 7,5, ceea ce este mai puţin obișnuit.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 16:59
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
23 Oct. 2026, 16:59 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Republica Moldova continuă să dețină un pachet de 62.500 de acțiuni la producătorul rus de camioane KAMAZ, cu sediul în Republica Tatarstan, Federația Rusă. Titlurile, evaluate contabil la aproximativ 1,45 milioane de lei, figurează în evidența Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, deși ar fi trebuit transmise Agenției Proprietății Publice. Carența a fost semnalată din nou de Curtea de Conturi în cadrul auditului financiar pentru anul 2025, prezentat pe 21 octombrie în Parlament.

Potrivit auditorilor, netransmiterea celor 62.500 de valori mobiliare către Agenția Proprietății Publice a determinat supraevaluarea cu aproximativ 1,4 milioane de lei a conturilor ministerului aferente acțiunilor și altor participații deținute peste hotarele țării.

Acțiunile au o istorie de peste trei decenii. Acestea au fost procurate în 1991 din mijloacele bugetului republican, însă reorganizările succesive ale instituțiilor publice au complicat stabilirea și înregistrarea corespunzătoare a drepturilor patrimoniale.

Pachetul deținut de Republica Moldova reprezintă 0,00883% din capitalul social al KAMAZ, una dintre cele mai cunoscute companii producătoare de camioane din Federația Rusă.

Deși participația este una minoritară, situația juridică a acțiunilor a atras în mod repetat atenția auditorilor. Încă în rapoartele precedente, Curtea de Conturi constata că autoritățile moldovenești nu au notificat corespunzător compania rusă despre modificările privind succesiunea drepturilor asupra acțiunilor și nu au participat la adunările generale ale acționarilor.