Dispare un aeroport din Republica Moldova! Spînu: Va fi transformat în parcare

19 Ian. 2024, 10:00
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
19 Ian. 2024, 10:00 // Actual //  bani.md

La Aeroportul Bălți-Leadoveni va fi construită o parcare destinată transportatorilor din Ucraina care tranzitează Republica Moldova. Inițiativa vine în contextul implementării programării electronice la punctele de trecere a frontierei, dar și necesității unei parcări eficiente pentru gestionarea traficului. Anunțul a fost făcut de către Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul emisiunii de la NordNews.

„În primul rând am fost să văd cum stau lucrurile la Aeroportului Internațional Bălți-Leadoveni. Probabil vom amenaja o parcare pentru camioane care vin în tranzit în Republica Moldova ca să creăm condiții mai bune pentru șoferi, în special pentru cei care tranzitează din Ucraina. Am fost să văd cum stau lucrurile acolo, poliția, ANTA, cu toate structurile ca să vedem cum putem face o amenajare mai bună. Știți că am anunțat că vom implementa programarea electronică la punctele de trecere a frontierei și în felul dat avem nevoie de o parcare în care să gestionăm acest lucru”, a punctat Spînu.

Andrei Spînu crede că dezvoltarea infrastructurii aeroportuare trebuie să țină cont de cererea și piața existentă, iar renovarea Aeroportul Bălți-Leadoveni la moment nu este fezabilă pentru zona de nord a Republicii Moldova.

„Noi atunci când am analizat, am pornit de la ideea că Aeroportul Internațional Chișinău era în mâinile acestui grup criminal Șor și unele companii ne spuneau că ar vrea să zboare dar că nu vreau să aibă legătură cu Șor. Acum Aeroportul Internațional Chișinău este în gestiunea statului și de concentrăm pe dezvoltarea acestuia. Ce ține de zona de Nord, Sud și alte aeroporturi, din toate discuțiile și analizele care au fost făcute până acum, concluzia este următoarea: infrastructura aeroportuară în sine nu înseamnă că acolo vom începe să zboare avioanele imediat. Poți să ai cel mai bun aeroport, dar dacă nu există cerere, solicitare, suficientă piață – nimeni nu va zbura. Respectiv, noi trebuie muncim în două direcții, pe de o parte să dezvoltăm piața în care să fie cerere pentru o astfel de infrastructură și apoi să discutăm despre deschiderea aeroportului. Acest lucru înseamnă să creștem activitatea economică în zonă, să reabilităm drumuri, să dezvoltăm turismul în zona de nord, ca să fie cerere, să fie nevoie să zboare. La moment, astăzi, analizele arată că pentru Republica Moldova în următorii doi-trei ani Aeroportul Internațional Chișinău este suficient”, a mai spus ministrul Infrastructurii.

Aeroportul Internațional Bălți-Leadoveni este al doilea aeroport ca mărime din Republica Moldova și unul dintre cele două aeroporturi din orașul Bălți, situat la 15 km la nord de centrul orașului. Activitatea acestuia este sistată din vara anului 2015 în legătură cu retragerea licenței de activitate conform demersului Autorității Aeronautice Civile.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

31 Oct. 2026, 15:22
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
31 Oct. 2026, 15:22 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Compania aeriană HiSky, controlată de moldoveanul Iulian Scorpan, suspendă zborurile regulate directe dintre București și New York în sezonul de iarnă 2026–2027, la doar doi ani și jumătate de la lansarea rutei transatlantice. Decizia vine pe fondul exploziei prețurilor la combustibilul de aviație, care a depășit 1.800 de dolari pe tonă, dar și al gradului redus de ocupare a aeronavelor. În medie, aproape jumătate dintre locurile disponibile pe cursele spre Statele Unite au rămas goale.

Potrivit informațiilor publicate de AeroRoute, HiSky renunță la operarea regulată a rutei București–New York JFK pe durata sezonului rece, păstrând doar câteva zboruri punctuale în perioada sărbătorilor de iarnă.

Astfel, după cursa din 30 octombrie, următoarele zboruri sunt programate pentru 18, 21, 23 și 28 decembrie 2026, precum și pentru 4, 6 și 8 ianuarie 2027. În restul perioadei, pasagerii care vor să ajungă din București la New York vor trebui să apeleze la curse cu escală.

Principalul motiv invocat de companie este creșterea puternică a costurilor de operare. Prețul combustibilului de aviație a depășit pragul de 1.800 de dolari pe tonă, ceea ce face mult mai costisitoare operarea zborurilor transatlantice. Potrivit HiSky, menținerea frecvențelor planificate inițial ar genera cheltuieli suplimentare considerabile, care s-ar reflecta inevitabil în prețurile biletelor.

Dincolo de scumpirea kerosenului, datele privind traficul de pasageri arată că ruta București–New York se confruntă și cu probleme de ocupare. Potrivit statisticilor raportate autorităților americane, gradul mediu de ocupare a aeronavelor HiSky a fost de numai 52,2% în perioada iunie 2024 – vara anului 2026.

Compania utilizează pe această rută un Airbus A330-200, cu o capacitate de 274 de locuri, însă numărul mediu de pasageri transportați a fost de aproximativ 143 pe zbor. Asta înseamnă că, în medie, 131 de locuri au rămas neocupate la fiecare cursă.

Un asemenea grad de ocupare pune presiune asupra rentabilității zborurilor de lung-curier, unde cheltuielile cu combustibilul, echipajele, întreținerea și taxele aeroportuare sunt ridicate. Totuși, profitabilitatea unei rute depinde și de tarifele practicate, veniturile suplimentare și structura costurilor, nu doar de numărul pasagerilor.

Suspendarea temporară reprezintă un pas înapoi pentru o rută lansată în iunie 2024, când HiSky a readus zborurile directe regulate dintre România și Statele Unite după o pauză de peste două decenii.

Ultimele curse transatlantice regulate operate anterior de TAROM fuseseră suspendate în noiembrie 2003. Reluarea conexiunii directe București–New York de către HiSky a fost prezentată drept un moment important pentru aviația românească, oferind pasagerilor posibilitatea de a traversa Atlanticul fără escală.

HiSky, companie aeriană înființată în 2020, operează zboruri din România și Republica Moldova. Suspendarea curselor regulate către New York în sezonul rece arată dificultățile cu care se confruntă operatorii aerieni pe rutele lungi, în condițiile creșterii prețurilor la combustibil și ale unei cereri insuficiente pentru ocuparea aeronavelor.