Economia sângerează pe șosele! Moldova pierde anual 450 de milioane de dolari din cauza accidentelor rutiere!

08 Iun. 2025, 08:46
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Iun. 2025, 08:46 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

În ciuda eforturilor de reducere a numărului de accidente rutiere, Republica Moldova continuă să plătească un preț uriaș pentru fiecare coliziune de pe drumurile sale. Potrivit estimărilor oficiale, consecințele sociale și economice ale accidentelor rutiere din 2023 s-au ridicat la aproape 450 de milioane de dolari, ceea ce reprezintă 2,7% din PIB-ul național – o pierdere masivă pentru o economie în dezvoltare.

Datele apar în noul Program Național de Siguranță Rutieră 2025–2030, care subliniază faptul că Republica Moldova pierde anual echivalentul investițiilor în infrastructură, educație sau sănătate, doar din cauza traumelor și deceselor rutiere.

Accidentele rutiere au provocat, anul trecut, 209 decese și peste 2.300 de persoane rănite, iar costul unui singur deces a fost estimat la aproape 95.000 de dolari, în timp ce rănile grave au adăugat alte sute de milioane la factura plătită din buzunarele contribuabililor. Cea mai mare parte a acestor pierderi revine statului sub formă de cheltuieli medicale, prestații sociale, pierderi de productivitate și reabilitare.

Raportul avertizează că, în ciuda scăderii treptate a numărului total de accidente în ultimul deceniu, în 2023 s-a înregistrat o creștere de peste 5,5% a numărului de persoane decedate, comparativ cu anul precedent. Principala cauză: viteza excesivă, responsabilă pentru peste un sfert din totalul coliziunilor fatale.

În lipsa unor investiții majore și a unei strategii coerente, Moldova riscă să piardă în continuare resurse uriașe în fiecare an. Potrivit unui model economic citat în document, dacă statul ar investi anual doar 0,2% din PIB în siguranța rutieră – aproximativ 33 de milioane de dolari –, s-ar putea salva 93 de vieți anual și s-ar evita pierderi de peste 168 de milioane de dolari, obținându-se un raport cost-beneficiu de 6,9 ori.

În ciuda acestor perspective, autoritățile recunosc că doar 0,25% din finanțarea actuală pentru siguranță rutieră provine din surse guvernamentale, iar fonduri dedicate pentru prevenție, educație rutieră și tratament post-accident lipsesc aproape cu desăvârșire.

Programul național adoptat recent de Guvernul Recean vizează, până în 2030, reducerea cu cel puțin 50% a deceselor rutiere, în conformitate cu obiectivele ONU. Însă fără finanțare consistentă și aplicarea fermă a legilor, drumul spre siguranță rămâne anevoios și plin de victime.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

Realitatea Live

09 Mart. 2026, 16:49
 // Categoria: Au Bani // Autor:  Grîu Tatiana
09 Mart. 2026, 16:49 // Au Bani //  Grîu Tatiana

Ministerul Energiei propune modificarea legislației privind gazele naturale, pentru a consolida securitatea energetică a Republicii Moldova și pentru a asigura aprovizionarea stabilă cu gaze a regiunii transnistrene. Proiectul de lege vizează modificarea articolului 85¹ din Legea privind gazele naturale și introduce reguli mai clare privind crearea și utilizarea stocurilor de gaze.

Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Energiei, entitatea responsabilă de aprovizionarea cu gaze a regiunii transnistrene va fi obligată să creeze și să mențină stocuri care să acopere cel puțin 15% din consumul mediu anual al consumatorilor finali din regiune, calculat pentru ultimii cinci ani. În calcul va fi inclus doar consumul destinat necesităților interne ale regiunii, fără gazele utilizate pentru producerea energiei electrice livrate în afara acesteia.

În nota informativă se menționează că inițiativa legislativă a fost elaborată „întru diminuarea riscurilor privind securitatea aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova, inclusiv a regiunii transnistrene”. Autorii proiectului susțin că măsurile propuse urmăresc „instituirea și implementarea unor reglementări menite să consolideze securitatea energetică a statului”.

În prezent, entitatea responsabilă de aprovizionarea cu gaze a regiunii transnistrene este compania Moldovagaz, desemnată de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică pentru perioada 1 septembrie 2025 – 31 martie 2026. Potrivit datelor din document, ANRE a stabilit anterior că până la 1 noiembrie 2025 compania trebuie să creeze stocuri de aproximativ 57 milioane de metri cubi de gaze pentru regiune.

Proiectul mai prevede că gazele stocate vor putea fi utilizate începând cu 1 noiembrie, pentru a asigura continuitatea livrărilor în sezonul rece. În perioada 1 noiembrie – 31 martie, cantitatea care poate fi folosită lunar va fi limitată astfel încât rezervele să fie distribuite pe toată durata sezonului de încălzire. Depășirea limitei lunare va fi permisă doar în situații justificate, cu aprobarea ANRE și a autorității centrale în domeniul energetic.

Documentul explică necesitatea acestor măsuri prin vulnerabilitatea energetică a țării. „Republica Moldova este totalmente dependentă de importul gazelor naturale”, iar lipsa unor depozite proprii de stocare face ca securitatea energetică să depindă de fluxurile continue de import. În acest context, gazele pot fi stocate în instalații din statele vecine, precum Ucraina sau România.

În nota informativă se mai arată că sistarea livrărilor de gaze către regiunea transnistreană la 1 ianuarie 2025 a generat „o situație critică în regiune și riscuri majore pentru stabilitatea sectorului electroenergetic pe întreg teritoriul Republicii Moldova”. Autoritățile consideră că noile reguli ar putea reduce riscul unor eventuale crize energetice și ar asigura continuitatea livrărilor pentru consumatorii de pe ambele maluri ale Nistrului.

Potrivit proiectului, legea ar urma să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, iar ANRE va avea la dispoziție 30 de zile pentru a stabili cantitatea totală de gaze care va trebui stocată pentru sezonul rece 2026–2027 și calendarul constituirii acestor rezerve.

Pentru mai multe știri urmărește-ne

pe TELEGRAM!