EDIH of Moldova lansează „Start Digital 360°”: 40 de locuri pentru IMM-uri și instituții publice

01 Sept. 2026, 10:15
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
01 Sept. 2026, 10:15 // Actual //  Ursu Victor

EDIH of Moldova, primul și unicul hub european din Republica Moldova lansează, începând cu 1 septembrie 2026, primul apel pentru IMM-uri și instituții publice din țară care doresc să acceseze pachetul integrat de servicii „Start Digital 360°”.

În cadrul primului apel sunt disponibile 40 de locuri la nivel național: 30 pentru IMM-uri și 10 pentru instituții publice.

„Start Digital 360°” este un parcurs de transformare digitală cu o durată de până la 12 luni și include 164 de ore de servicii, de la evaluarea situației digitale a organizației și identificarea nevoilor până la dezvoltarea competențelor, mentorat, conectarea cu experți și soluții tehnologice și consiliere privind accesarea finanțărilor.

Printre serviciile incluse se numără evaluarea digitală, elaborarea unui traseu de digitalizare, dezvoltarea competențelor digitale, pregătirea pentru utilizarea responsabilă a inteligenței artificiale, mentoratul și sprijinul pentru identificarea oportunităților de finanțare.

Valoarea integrală a pachetului este de 8.357 de euro, dintre care 50% sunt cofinanțați de Uniunea Europeană. Astfel, contribuția beneficiarului este de 4.178,5 euro.

La nivel național sunt analizate în continuare mecanisme prin care contribuția beneficiarilor ar putea fi susținută prin instrumente publice. La data lansării apelului nu există însă un mecanism guvernamental operațional pentru această cofinanțare. Prin urmare, beneficiarii selectați în cadrul primului apel trebuie să prevadă contribuția proprie de 4.178,5 euro.

Înscrierea în One-Stop Shop este gratuită și nu obligă organizația să contracteze serviciile. După înscriere, EDIH of Moldova va verifica eligibilitatea și nevoile organizației, iar beneficiarii selectați vor trece ulterior la etapa de contractare.

EDIH of Moldova este primul și unicul hub european din Republica Moldova, cofinanțat de Uniunea Europeană, care oferă IMM-urilor și instituțiilor publice acces la servicii de evaluare, testare a tehnologiilor, dezvoltare a competențelor digitale, expertiză și sprijin pentru pregătirea investițiilor în digitalizare.

17 Oct. 2026, 11:02
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
17 Oct. 2026, 11:02 // Actual //  Ursu Victor

Președintele american Donald Trump a decis să suspende aplicarea unui nou pachet de sancțiuni economice împotriva Rusiei, inclusiv taxele vamale punitive pentru statele care cumpără petrol și gaze rusești. Decizia, luată cu doar două zile înainte ca restricțiile să intre în vigoare, a fost justificată de Casa Albă prin interesele naționale ale Statelor Unite, pe fondul îngrijorărilor privind creșterea prețurilor la energie, relatează Reuters.

Ordinul executiv, semnat vineri, 16 octombrie, suspendă aplicarea unor măsuri prevăzute de legea „Lindsey O. Graham Sanctioning Russia and Iran Act of 2026”, promulgată chiar de Trump la 18 septembrie. Legislația fusese concepută pentru a intensifica presiunea economică asupra Moscovei și a limita veniturile utilizate de Rusia pentru finanțarea războiului împotriva Ucrainei.

Noile prevederi vizau inclusiv majorarea cu 500% a taxelor vamale pentru mărfurile provenite din Rusia și introducerea unor tarife suplimentare de 100% pentru produsele importate în SUA din cele cinci state care cumpără cele mai mari cantități de petrol și gaze rusești. Aceleași penalități urmau să fie aplicate și principalelor țări implicate în facilitarea eludării sancțiunilor petroliere.

În documentul publicat de Casa Albă, Trump precizează că a informat Congresul despre decizia sa, invocând o prevedere a legii care îi permite președintelui să suspende sancțiunile atunci când consideră că acest lucru servește intereselor americane.

„Am transmis Congresului o certificare potrivit căreia acordarea unei asemenea derogări în acest moment este în interesul național al Statelor Unite”, se arată în ordinul prezidențial.

Suspendarea va rămâne în vigoare până când Trump sau oficialii competenți ai administrației vor decide că sunt necesare alte măsuri. Decizia nu elimină automat sancțiunile americane deja existente împotriva Rusiei, ci blochează aplicarea noilor restricții prevăzute de lege.

Măsura vine într-un moment sensibil pentru economia americană, cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor parlamentare de la mijlocul mandatului, în care republicanii încearcă să-și mențină controlul asupra Congresului.

Potrivit analiștilor citați de Reuters, introducerea unor sancțiuni comerciale atât de dure ar fi putut provoca noi scumpiri ale petrolului, într-o perioadă în care prețurile carburanților sunt deja afectate de războiul purtat de Statele Unite și Israel împotriva Iranului.

China și India, doi dintre cei mai mari cumpărători de petrol rusesc, și-au exprimat anterior îngrijorarea față de noile măsuri americane. Beijingul a criticat aplicarea extraterritorială a sancțiunilor, iar New Delhi a avertizat că tarifele suplimentare ar putea afecta relațiile comerciale bilaterale.

Decizia lui Trump a provocat reacții dure în Congres. Congresmanul democrat Don Beyer l-a acuzat pe președintele american că face concesii liderului rus Vladimir Putin și subminează obiectivele legislației adoptate pentru sancționarea agresiunii împotriva Ucrainei.

Beyer a declarat că gestul administrației americane reprezintă o nouă cedare în fața Moscovei și o încălcare a intenției Congresului de a intensifica presiunea asupra Rusiei.

Criticile vin după ce administrația Trump a încheiat recent și un acord privind motorina rusească. În baza înțelegerii, Washingtonul a acceptat relaxarea unor sancțiuni asupra exporturilor rusești, în schimbul livrării de motorină pe piețele internaționale, în încercarea de a reduce prețurile carburanților.

Acordul a provocat nemulțumiri inclusiv în rândul republicanilor. Un grup de 12 senatori americani, dintre care șase republicani, a cerut administrației să renunțe la înțelegere, argumentând că veniturile suplimentare din exporturile energetice ar putea contribui la finanțarea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

La Moscova, decizia a fost salutată de Kirill Dmitriev, reprezentantul special al președintelui Vladimir Putin pentru investiții și cooperare economică internațională.

Acesta a calificat suspendarea sancțiunilor drept „un moment cu adevărat istoric”, susținând că aplicarea legislației ar fi putut bloca practic întreaga cooperare economică dintre Rusia și Statele Unite.

Prin suspendarea noilor restricții, administrația Trump evită, cel puțin temporar, o confruntare comercială cu principalii cumpărători de energie rusească. Totodată, măsura reduce presiunea economică suplimentară pe care Washingtonul intenționa să o exercite asupra Moscovei prin intermediul comerțului internațional cu petrol și gaze.