Foștii conducători ai celor trei bănci falimentate, împreună cu administratorul special al BEM trimiși în judecată

20 Apr. 2021, 16:50
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
20 Apr. 2021, 16:50 // Actual //  MD Bani

Un alt episod din dosarul ”frauda bancară” a fost trimis în judecată, de această dată, în calitate de inculpați figurează numele foștilor conducători ai celor trei bănci falimentate (Banca de Economii, Unibank și Banca Socială), precum și un șef de Direcție din cadrul Băncii Naționale a Moldovei (fost administrator special al Băncii de Economii).
Conform unui comunicat al Procuraturii Generale, în acest episod,  în instanța de judecată au fost expediate 49 volume în care se conțin probe pertinente, concludente care dovedesc vinovăția persoanelor acuzate.

Foștii conducători sunt învinuiți de comiterea ”escrocheriei în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale”, iar unul dintre ei este suplimentar acuzat și de ”spălarea banilor în interesul organizației criminale, în proporții deosebit de mari”.

Obiectul cauzei penale diferite justiției îl constituie fapte penale săvârșite în intervalul octombrie – noiembrie 2014, exprimate prin sustragerea mijloacelor bănești prin intermediul efectuării plasamentelor bancare ce au fost puse la dispoziția membrilor asociației criminale, cu ulterioara prejudiciere a bugetului public național în sumă de peste 2,2 miliarde de lei.

Pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin comiterea infracțiunilor, procurorii au instituit sechestre pe bunurile inculpaților estimate la circa 2 miliarde de lei.

Urmărirea penală în dosarul ”Frauda Bancară” continuă pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în această schemă ilegală și recuperarea prejudiciului cauzat prin infracțiuni.

06 Oct. 2026, 17:29
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
06 Oct. 2026, 17:29 // Actual //  Grîu Tatiana

Prețurile petrolului ar putea rămâne ridicate și în 2027, iar refacerea stocurilor mondiale consumate în timpul războiului din Iran ar putea dura până la doi ani. Avertismentul vine de la conducătorii marilor companii petroliere, reuniți pe 5 octombrie la o conferință la Londra, relatează Reuters. Blocajele din transportul maritim, reducerea producției rafinăriilor și retragerile din rezerve continuă să pună presiune pe piață.

Directorul general al Saudi Aramco, Amin Nasser, a declarat că, de la începutul conflictului, piața a pierdut aproximativ trei miliarde de barili din aprovizionare, iar un miliard de barili a fost retras din stocurile mondiale pentru a compensa deficitul.

„Până când strâmtoarea Ormuz se va redeschide complet și încrederea va reveni, presiunea asupra țițeiului și produselor rafinate se va intensifica. Chiar și atunci, refacerea stocurilor, concomitent cu acoperirea cererii, ar putea dura până la doi ani”, a spus Nasser la Energy Intelligence Forum.

Șeful companiei Petronas, Tengku Muhammad Taufik, a avertizat că turbulențele ar putea continua în cea mai mare parte a perioadei rămase până la sfârșitul anului și, posibil, în 2027.

La rândul său, directorul general al Kuwait Petroleum Corporation, Shaikh Nawaf Al-Sabah, a estimat că piața mondială se confruntă cu un deficit de aproximativ șase milioane de barili pe zi de produse petroliere rafinate, inclusiv motorină și combustibil pentru avioane. Potrivit acestuia, rafinăriile din alte regiuni nu au suficientă capacitate pentru a compensa producția oprită în zona Golfului.

În Kuweit, producția de petrol a scăzut de la aproximativ 2,6 milioane la două milioane de barili pe zi. Exporturile de țiței s-au menținut însă la circa un milion de barili pe zi, în pofida perturbărilor provocate de război.

Criza afectează și consumul. Președintele executiv al ConocoPhillips, Ryan Lance, a declarat că cererea mondială de petrol ar putea reveni după scăderea din acest an abia în 2028 sau 2029. El a adăugat că, dacă prețurile rămân suficient de ridicate, producția Statelor Unite ar putea depăși 14–14,5 milioane de barili pe zi.