Gaz la limită pentru Moldova: conducta Iași–Ungheni funcționează la capacitate maximă

Exportul de gaze către Republica Moldova, prin gazoductul Iași – Ungheni, atinge astăzi 6 milioane metri cubi, maximul absolut de capacitate al conductei, scrie economedia.ro.

Jurnaliștii români precizează că țara noastră are ca unică sursă de aprovizionare România, atât ca import de gaze de peste Prut, cât și ca oferirea de spațiu de depozitare subterană a cantităților pe care molodvenii le cumpără din alte părți, dar care ajung temporar tot la noi.

Mai mult, sistemul de transport și distribuție a gazelor de peste Prut este operat de Transgazul românesc.

Cât privește fluxurile de gaze de pe teritoriul României, consumul este asigurat, în aceste zile, cu precădere din extracția cantităților stocate în subteran, în sezonul cald. 25 de milioane de metri cubi sunt extrase azi din depozite. Abia pe locul doi este producția curentă – 23,7 milioane metri cubi și mai aducem din import – prin Bulgaria 12,6 milioane de metri cubi, din care 4,4 reprezintă tranzit către Ungaria și Ucraina.

Consumul total al României de circa 54 de milioane de metri cubi se realizează în condițiile în care și termocentralele pe gaz consumă mult, fiind chiar prima sursă de generare a electricității din țară – peste 1.800 MW.

Gazoductul Iași–Ungheni–Chișinău conectează Republica Moldova la rețeaua de gaze naturale din România, oferind Chișinăului acces direct la surse alternative și mai sigure de energie. Conducta are o lungime de aproximativ 150 de kilometri, iar investiția totală în acest proiect a fost de circa 150 de milioane de euro.

Proiectul a fost finalizat în anul 2020, având inițial o capacitate de transport de 1,5 milioane de metri cubi de gaze pe zi. Ulterior, în urma lucrărilor de extindere și modernizare, capacitatea de transport a fost majorată de 3,3 ori în direcția Republicii Moldova și de 4,6 ori pentru fluxul invers, către România.

#conducta iasi-ungheni #gaz #limita

Abonează-te la Telegram Realitatea.md pentru mai multe știri.

Anghinarea, o cultură încă rar întâlnită pe terenurile agricole din România, ar putea deveni o opțiune interesantă pentru fermierii care caută produse de nișă cu valoare adăugată ridicată. În condiții favorabile și la prețuri bune de vânzare, veniturile brute pot ajunge chiar la 60.000 de euro pe hectar, potrivit calculelor prezentate de publicația Blic.

Planta este cunoscută în special în bucătăria mediteraneană și poate fi comercializată atât în stare proaspătă, cât și către procesatori. Cultivarea ei este posibilă și în România, însă rezultatele depind în mare măsură de soiul ales, calitatea solului, accesul la apă și protejarea culturii în timpul iernii.

Producțiile diferă semnificativ. Unele cercetări au indicat randamente de aproximativ 14,6-15,7 tone de capitule comercializabile la hectar în cazul unor hibrizi, în timp ce la anumite soiuri locale producția a fost de numai 2,6-7,3 tone. În condiții bune de cultivare, randamentele pot urca însă la 13,7-24,3 tone la hectar.

Densitatea de plantare diferă și ea în funcție de tehnologie. Într-unul dintre sistemele analizate au fost cultivate aproximativ 9.200 de plante la hectar, la o distanță de 1,4 metri între rânduri și 0,8 metri între plante.

Investiția inițială poate include pregătirea terenului, materialul săditor, irigațiile, îngrășămintele, tratamentele fitosanitare, forța de muncă, recoltarea, ambalarea și transportul. Din acest motiv, costurile pot varia puternic de la un producător la altul, iar fermierii care dispun deja de teren, utilaje și infrastructură pornesc cu un avantaj.

Cea mai spectaculoasă diferență apare însă la prețul de vânzare. La o producție de 15 tone la hectar și un preț de 2 euro pe kilogram, valoarea recoltei ar fi de aproximativ 30.000 de euro. La 3 euro/kg, venitul brut ar ajunge la 45.000 de euro, iar la 4 euro/kg ar putea urca până la 60.000 de euro.

Este vorba însă despre venit brut, nu despre profit. Din această sumă trebuie scăzute toate costurile de producție, iar calculul presupune că întreaga recoltă poate fi vândută la prețul respectiv.

Un alt factor esențial este irigarea. Anghinarea are nevoie de suficientă apă, iar lipsa unui sistem de irigații stabil poate afecta semnificativ producția. La fel de importantă este alegerea unui soi adaptat condițiilor locale.

Cea mai mare provocare rămâne însă desfacerea. Piața anghinarei este mult mai puțin dezvoltată în România decât în țările mediteraneene, unde produsul este consumat pe scară largă.

Printre potențialii cumpărători se numără restaurantele, supermarketurile, magazinele specializate și procesatorii agricoli. Pentru fermieri, riscul apare atunci când producția este mare, dar piața de desfacere nu este suficient de dezvoltată.