Guvernul Munteanu promite o resetare economică de 4 miliarde de euro și 25 000 de afaceri sprijinite

28 Oct. 2025, 15:58
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
28 Oct. 2025, 15:58 // Actual //  Ursu Victor

Premierul desemnat Alexandru Munteanu și-a structurat programul de guvernare „UE, Pace, Dezvoltare” pe un mesaj de relansare economică după șocurile ultimilor ani. Acesta mizează pe investiții, creșterea exporturilor și consolidarea mediului de afaceri autohton. Documentul subliniază că Republica Moldova are „datoria și capacitatea de a-și reconstrui potențialul de creștere”, orientând toate politicile spre integrarea economică europeană.

Executivul propus intenționează să valorifice integral Planul de Creștere al UE, în valoare de 1,9 miliarde de euro, prin măsuri directe de susținere a antreprenoriatului și investițiilor. Printre obiectivele economice majore se numără: finanțarea a circa 25.000 de întreprinderi prin programe de ajutor de stat și granturi, stimularea investițiilor totale de până la 4 miliarde de euro, inclusiv atragerea capitalului din diasporă, crearea a 20 de parcuri industriale, ecologice și tehnologice, precum și a mai multor hub-uri logistice și proiecte de infrastructură rutieră și energetică.

O altă țintă anunțată este creșterea ponderii exporturilor autohtone la minimum 50% din PIB, prin sprijin pentru modernizarea industriei și deschiderea accesului la noi piețe europene. Totodată, programul prevede protejarea producătorilor locali prin promovarea lanțurilor scurte de aprovizionare și lansarea unei etichete naționale „Produs în Moldova”.

În domeniul fiscal, Guvernul Munteanu își propune o politică predictibilă și simplificată, cu accent pe conformarea benevolă și reducerea poverii administrative pentru întreprinderi. Un capitol aparte vizează valorificarea a 1.000 de hectare de terenuri de stat și atragerea investițiilor în întreprinderile publice prin piețele de capital.

Executivul planifică și măsuri de creștere a productivității muncii în sectoarele strategice, pentru a susține competitivitatea economiei și veniturile populației. „Prosperitatea trebuie să devină palpabilă pentru fiecare familie — prin locuri de muncă mai bine plătite, infrastructură modernă și un mediu de afaceri corect”, se arată în document.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Iul. 2026, 18:01
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Iul. 2026, 18:01 // Actual //  Grîu Tatiana

Primii 100 de kilometri ai Liniei Electrice Aeriene Vulcănești–Chișinău au fost puși sub tensiune. Anunțul a fost făcut de ministrul Energiei în exercițiu, Dorin Junghietu, care a asistat la desfășurarea lucrărilor.

Potrivit ministrului, segmentul de linie va rămâne în regim de testare timp de 24–48 de ore, perioadă în care specialiștii Î.S. Moldelectrica vor verifica funcționarea acestuia.

Acesta a precizat că echipa tehnică a Moldelectrica a efectuat toate verificările și coordonările necesare înainte de energizarea segmentului, iar testele fac parte din programul complex de verificare a fiecărei componente a proiectului.

„Aceste lucrări fac parte din programul complex de testare individuală a fiecărei componente a proiectului, care vor fi finalizate odată cu punerea sub tensiune a tuturor celor trei componente împreună: Stația Vulcănești, Linia Electrică și Stația Chișinău”, a spus ministrul.

Linia Electrică Aeriană Vulcănești–Chișinău este unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură energetică realizate în Republica Moldova. Aceasta are o lungime de aproximativ 157 de kilometri, traversează 35 de localități din opt raioane și va conecta Stația Electrică Vulcănești de 400 kV cu Stația Electrică Chișinău de 330 kV. Linia va avea o capacitate de transport de până la 630 MVA, suficientă pentru a acoperi peste 50% din consumul de energie electrică al țării în perioadele de vârf.

Proiectul face parte din Programul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic al Republicii Moldova și este finanțat de Grupul Băncii Mondiale, valoarea totală ridicându-se la aproximativ 61 de milioane de euro, dintre care circa 27 de milioane de euro sunt destinate construcției liniei electrice. Lucrările au început în aprilie 2024.