Harta disperării economice! Moldova și Ucraina în zona roșie a sărăciei

10 Nov. 2025, 12:09
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
10 Nov. 2025, 12:09 // Actual //  Ursu Victor

Un nou clasament privind PIB-ul pe cap de locuitor în Europa evidențiază diferențe majore între țările din Vest și statele din Europa de Est, inclusiv Republica Moldova și Ucraina. Potrivit datelor prezentate pentru anul 2025, Republica Moldova înregistrează un PIB de doar 8.300 de dolari, în timp ce Ucraina coboară la 6.300 de dolari, unul dintre cele mai mici niveluri din regiune, potrivit datelor FMI.

Rusia se situează la un nivel intermediar, cu 14.300 de dolari, în timp ce România își consolidează poziția de lider regional, ajungând la 21,4 mii de dolari per capita — de peste două ori mai mult decât Republica Moldova și de peste trei ori mai mult decât Ucraina.

În Europa de Vest, decalajele devin și mai vizibile. Liechtenstein conduce detașat, cu un PIB pe cap de locuitor de 169 de mii de dolari, urmat de Elveția, cu 105 mii de dolari. Țări precum Danemarca (74,8 mii de dolari) și Țările de Jos (70 de mii de dolari) confirmă avansul Europei occidentale în materie bunăstare și creștere economică.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

28 Aug. 2026, 14:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
28 Aug. 2026, 14:37 // Actual //  Grîu Tatiana

Federația Sindicală a Educației și Științei (FSEȘ) a decis să suspende acțiunile de protest anunțate pentru 1 septembrie, pentru a acorda prioritate dialogului social și negocierilor cu autoritățile. Decizia a fost luată la ședința lărgită a Biroului Executiv al FSEȘ, cu participarea liderilor sindicali din teritoriu și în urma consultării organizațiilor afiliate.

Sindicaliștii spun că hotărârea vine după protestul din 19 august, prin care angajații din educație și știință au cerut majorarea salariilor și soluționarea problemelor salariale din ramură.

Un argument important pentru suspendarea protestelor este angajamentul exprimat de prim-ministrul Vasile Tofan privind majorarea salariilor angajaților din sectorul bugetar, inclusiv din educație, începând cu 1 ianuarie 2027.

Primele negocieri vor avea loc pe 1 septembrie, în cadrul Comisiei pentru consultări și negocieri colective la nivel de ramură FSEȘ–MEC. La ședință va participa și premierul Vasile Tofan.

FSEȘ subliniază însă că suspendarea protestelor nu înseamnă renunțarea la revendicări. Federația anunță că va monitoriza respectarea angajamentelor asumate de autorități și va cere ca discuțiile cu Ministerul Educației și Cercetării și celelalte instituții responsabile să ducă la soluții concrete privind salariile angajaților din educație și știință.