Lefuri tăiate la Spitalul Republican. Conducerea confirmă reducerea bonusurilor și invocă probleme financiare

15 Iul. 2026, 09:33
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Iul. 2026, 09:33 // Actual //  Grîu Tatiana

Conducerea IMSP Spitalul Clinic Republican „Timofei Moșneaga” confirmă că a redus o parte din remunerațiile angajaților, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora medicii și asistentele au primit pentru luna trecută salarii cu aproximativ 10% mai mici.

Administrația susține însă că nu este vorba despre reducerea salariilor de bază, ci despre diminuarea componentei variabile a remunerației – plățile acordate în funcție de indicatorii de performanță.

„Salariile de bază ale angajaților nu au fost reduse. Toți angajații beneficiază în continuare de salariile de funcție stabilite conform legislației în vigoare”, se arată în reacția instituției.

Totodată, spitalul admite că a intervenit asupra bonusurilor de performanță, invocând dificultăți financiare.

„Modificările operate au vizat exclusiv componenta variabilă a remunerației, reprezentată de indicatorii suplimentari de performanță. Reevaluarea acestor indicatori a fost realizată în urma analizei situației financiare a instituției și a avut drept scop încadrarea în resursele financiare disponibile, prevenirea acumulării de datorii și menținerea unui management financiar responsabil”, precizează administrația.

Conducerea mai afirmă că măsura „nu afectează salariul de bază și nici celelalte drepturi salariale prevăzute de legislație”.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

 

 

 

15 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
15 Oct. 2026, 09:23 // Actual //  Grîu Tatiana

Grădinițele, școlile și instituțiile medicale și sociale municipale din Chișinău pot solicita pornirea încălzirii, în condițiile scăderii temperaturilor de afară. Termoelectrica anunță că este pregătită să înceapă furnizarea căldurii, fără să fie necesară așteptarea dispoziției Primăriei privind începutul sezonului de încălzire.

Conectarea se face la solicitarea gestionarului imobilului, care trebuie să depună la sediile teritoriale ale întreprinderii o cerere în formă liberă și fișa tehnică de pregătire a instalațiilor de utilizare a energiei termice.

Potrivit Termoelectrica, după prezentarea documentelor necesare, specialiștii vor asigura conectarea imediată a imobilului la încălzire.

Aceeași posibilitate este disponibilă și pentru blocurile locative și agenții economici. În cazul blocurilor, solicitarea trebuie depusă de administrator, în calitate de reprezentant oficial al locatarilor.