LIVE Forumul economic de la Chișinău – Investiții, Dezvoltare, Integrare Europeană

22 Feb. 2023, 11:34
 // Categoria: Actual // Autor:  MD Bani
22 Feb. 2023, 11:34 // Actual //  MD Bani

În perioada 22-23 februarie are loc „Forumul economic de la Chișinău – Investiții Dezvoltare, Integrare Europeană”.

Evenimentul este dedicat dezvoltării economiei țării și atragerea de noi investiții și reunește reprezentanți ai Guvernului Republicii Moldova și României, Parlamentului și alte instituții precum și mediul de afaceri din țara noastră, investitori, etc.

În deschiderea evenimentului vor avea discursuri:

  • ES Igor Grosu, Președinte al Parlamentului Republicii Moldova
  • ES Dorin Recean, Prim-ministrul Republicii Moldova
  • ASR Principele Radu al României
  • Dumitru Alaiba, Vicepremier, Ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării
  • Uniunea Europeană – partener economic al Republicii Moldova
  • Mircea Abrudean, Ministru, Șeful Cancelariei Guvernului României
  • Adrian Oros, senator, fostul ministru al Agriculturii
  • Ovidiu Năftănăilă, Însărcinat cu afaceri a.i., Ambasada României
  • Adrian Dupu, Secretar de stat, Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova
  • Alexandru Machedon, Președinte Grup StarNet
  • Daniel Gheorghe, Deputat, Președintele Comisiei Parlamentare Comune România-Moldova
  • Marcin Krzyżanowski, Vicemareșal al Sileziei Inferioare, Polonia
  • Perioada de preaderare și aderare, experiența la nivel național și local a Poloniei
  • Istvan Vakar, Vicepreședinte Consiliu Județean Cluj 
  • Perioada de preaderare și aderare, experiența României la nivel local
  • Mihai Chirica, Primarul Municipiului Iași
  • Perioada de preaderare și aderare, experiența României la nivel local

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

23 Oct. 2026, 11:37
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
23 Oct. 2026, 11:37 // Actual //  Grîu Tatiana

A patra ședință publică despre reactualizarea Planului Urbanistic General Chișinău 2040 a avut loc miercuri, 21 octombrie, iar locuitorii capitalei mai pot trimite propuneri până pe 4 noiembrie.

Discuția face parte din runda a patra de consultări publice (CP-04), potrivit Primăriei Chișinău. Au fost prezentate trei studii de fundamentare: „Centrul Istoric și Patrimoniul Construit”, „Patrimoniul Natural” și „Protecția Mediului, Riscuri Naturale și Riscuri Antropice”.

Celelalte nouă studii, despre transport, locuire, economie, utilități publice și alte domenii, au fost discutate la primele trei runde (CP-01, CP-02 și CP-03).

Odată cu această ședință, s-a încheiat seria întâlnirilor publice dedicate celor 12 studii.

Studiile vor sta la baza concepției noului Plan Urbanistic General Chișinău 2040 (PUG). Documentul trebuie actualizat pentru că orașul s-a schimbat de la aprobarea actualului plan, în 2007. S-au schimbat zonele rezidențiale, traficul, infrastructura și nevoile locuitorilor. Actualizarea o fac experți din Republica Moldova și România.

Propunerile și observațiile pot fi transmise:

  • pe platformele pug.chisinau.md și consultari.dgaurf.md;
  • prin formularul electronic al consultării CP-04;
  • prin e-mail, la pug@dgaurf.md;
  • pe hârtie, la sediul Direcției Generale Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare, de pe bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 83.

Observațiile primite vor fi luate în calcul la etapele următoare ale procesului, potrivit Primăriei.

Primăria Chișinău pregătește un plan nou pentru dezvoltarea orașului până în 2040. Acest Plan Urbanistic General nu construiește, dar stabilește regulile după care se va construi. Mai exact, hotărăște unde pot apărea locuințe, școli, grădinițe și spitale, pe unde trec drumurile și transportul public și ce spații verzi rămân.

La noul plan, Primăria Chișinău colaborează cu o echipă de experți din Republica Moldova și din Uniunea Europeană. Este vorba de compania ARHICON din România, care coordonează întregul proces, împreună cu Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul Municipal de Proiectări „Chișinău proiect” și Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București.

Din partea Primăriei Municipiului Chișinău participă Direcția Generală Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare.


În articolul de mai jos găsești câteva metode, explicate pas cu pas, prin care poți transmite propuneri pentru Planul Urbanistic General.

Vrei să schimbi ceva în Chișinău? Iată cum poți transmite propuneri pentru Planul Urbanistic General