Loteria a devenit o găinuşă ce face ouă de aur pentru bugetul Moldovei

18 Dec. 2023, 14:21
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Dec. 2023, 14:21 // Actual //  bani.md

Un audit al Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM) a constatat, în baza anumitor date statistice şi analize ale Loteriei Naționale a Moldovei, că potențialul pieței jocurilor de noroc din Republica Moldova reprezintă un rulaj anual de aproape un miliard de dolari, scrie mold-strett.com.

„Estimările efectuate raportate la rulajul financiar al jocurilor de noroc înregistrate pentru anul 2021, relevă că statul Republica Moldova utilizează cca 40% din potențialul acestui rulaj ceea ce prezumă că restul resurselor pot fi concentrate în jocurile de noroc neautorizate”, susţin auditorii Curţii de Conturi.

Taxe și dividende de circa 553,7 milioane lei din jocuri de noroc

În opinia auditorilor acest fapt afectează situația financiară a Loteriei Moldovei și condiționează neachitarea la bugetul de stat a eventualelor impozite și taxe.

Pe de altă parte auditul a scos în evidenţă faptul că în aproape 5 ani de implementare a parteneriatelor public-private (PPP) din sectorul loteriilor și a pariurilor la competiții sportive, precum și din sectorul automatelor de joc cu câștiguri bănești, Loteria Națională a Moldovei a achitat în bugetul de stat impozite, taxe și dividende de circa 553,7 milioane lei, în timp ce în anii precedenţi (2012-2017) de 100 ori mai puţin.

Potrivit Curţii de Conturi doar în trei trimestre din anul 2023, Loteria Națională a Moldovei a contribuit la bugetul de stat cu circa 230 milioane lei, în timp ce în anul 2021 de aproape patru ori mai puţin – circa 65,5 milioane lei.

În acelaşi timp controlorii de la Curtea de Conturi au constat o serie de deficienţe în desfăşurarea parteneriatelor public-private din sectorul loteriilor și a pariurilor  sportive, precum și din sectorul automatelor de joc.

Nu este clar cine controlează fluxurile financiare

Aceştia au menţionat faptul că la momentul actual nu există o bază de date unică, administrată de o instituție a statului care ar fi responsabilă de controlul asupra activității în domeniul jocurilor de noroc, inclusiv asupra fluxului de numerar, obținând informații complete și exacte cu privire la activitatea organizatorilor jocurilor de noroc, precum și la câștigurile obținute de jucători.

Totodată Loteria „nu deține integral informații cu privire la tipurile de loterii și pariuri online puse în circulație, valoarea acestora, valoarea fondului de câștiguri achitate per fiecare tip de joc, tirajul, ș.a. ceea ce nu asigură că partenerul public controlează și obține beneficiile corespunzătoare”.

„Se evidențiază faptul că anume acest program este cel mai profitabil, înregistrând un rulaj total în valoare de 19.620,8 milioane lei din vânzarea biletelor de loterie și a pariurilor online, pentru anii 2019-9 luni ale anului 2023”, constată Curtea de Conturi.

Potrivit auditului aceste date sunt furnizate de către partenerul privat, iar partenerul public nu deține acces și metode de control aferente.

S-a mai constatat lipsa unor reglementări clare și viabile cu privire la modul de blocare, accesare, depunere a mizei, eliberare și primire a câștigurilor în mediul online şi faptul că piața jocurilor de noroc este compromisă cu activități neautorizate.

În plus Curtea de Conturi susţine că din cauza carențelor admise la argumentarea economică și tehnică a studiului de fezabilitate, inclusiv analiza insuficientă a tuturor elementelor și riscurilor relevante domeniului, la 5 ani de desfășurare a PPP, indicatorii economici prestabiliți de circa 140 milioane euro doar din dividende au fost atinși în proporție de circa 15%, iar investițiile de 9,5 milioane lei realizate în 18 săli de joc au fost ineficiente, generând pierderi.

Monitoringul financiar al activității economico-financiare al întreprinderilor de stat și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat arată că Loteria Națională a Moldovei este cea mai profitabilă entitate pentru anul 2022, înregistrând un profit net în valoare de 170,3 milioane lei, achitând în bugetul de stat dividende în valoare de 85,1 milioane lei.

Cine sunt partenerii privaţi

Menționăm că organizarea de loterii și pariuri în Republica Moldova este un parteneriat public-privat, încheiat în primăvara 2018, de Agenţia Proprietăţii Publice (APP) şi Loteria Moldovei cu NGM Company SRL, deținută de NGM SPC Limited din Dubai, pe un termen de 15 ani (până în 2033) și prevede investiții de circa 6 milioane de euro, care au fost deja realizate.

În cazul automatelor de joc cu câștiguri bănești, partenerul privat este Novo Gaming M Technologies GmbH din Austria, care a promis investiţii de 32 milioane de euro.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM

 

31 Aug. 2026, 15:33
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
31 Aug. 2026, 15:33 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Italia își confirmă statutul de una dintre cele mai spectaculoase piețe imobiliare de lux din Europa, cu peste 150 de proprietăți evaluate la mai mult de 10 milioane de euro. În fruntea clasamentului se află o vilă de pe Coasta Amalfitană, scoasă la vânzare pentru 58 de milioane de euro, echivalentul a 0,33% din PIB-ul Republicii Moldova, care în 20205 a fost de 353, 5 miliar de lei.

Proprietatea este situată în Vietri sul Mare și impresionează prin dimensiuni: aproximativ 1.700 de metri pătrați, 48 de camere, 20 de băi și un teren terasat de circa 2.800 de metri pătrați.

Vila domină clasamentul celor mai scumpe locuințe scoase la vânzare în Italia și beneficiază de amplasarea într-una dintre cele mai exclusiviste și căutate zone de pe litoralul italian.

Pe locurile următoare se află un complex format din patru vile în Porto Cervo, celebra destinație de lux din Sardinia, precum și o proprietate din Capri evaluată la aproximativ 33 de milioane de euro.

Toscana este însă regiunea cu cea mai mare concentrare de proprietăți de ultra-lux din Italia, având cele mai multe locuințe evaluate la peste 10 milioane de euro.

Piața italiană a reședințelor de lux rămâne dominată de vile istorice, proprietăți cu vedere la mare și domenii amplasate în destinații consacrate precum Toscana, Capri, Sardinia și Coasta Amalfitană.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!