Foame de bani! Rusia pregătește reduceri ale exporturilor de petrol în decembrie

18 Dec. 2023, 09:45
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
18 Dec. 2023, 09:45 // Actual //  bani.md

Rusia a anunţat duminică că va mări reducerile exporturilor de petrol în decembrie, posibil cu 50.000 de barili pe zi sau mai mult, mai devreme decât a promis, în timp ce cei mai mari exportatori ai lumii încearcă să susţină preţurile globale ale ţiţeiului, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.

Arabia Saudită şi Rusia, cei mai mari doi exportatori de petrol din lume, au cerut în decembrie ca toţi membrii OPEC+ să se alăture unui acord privind reducerile de producţie, după o întâlnire agitată a clubului producătorilor.

Preşedintele rus Vladimir Putin a vizitat Riadul la scurt timp după întâlnirea OPEC+, care reuneşte Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), Rusia şi alţi aliaţi.

Viceprim-ministrul rus Alexander Novak, cel mai important om din domeniul petrolului şi gazelor al lui Putin, a fost citat de cele trei principale agenţii de presă ale Rusiei spunând că Rusia va mări reducerile dincolo de cantitatea de 300.000 de barili pe zi deja convenită pentru acest an.

”Deja în decembrie vom adăuga volume suplimentare. Cât de mult, vom vedea pe baza rezultatelor din decembrie – ar putea fi încă 50.000 bpd, poate mai mult”, a declarat Novak, citat de agenţia de ştiri Interfax.

Rusia s-a angajat la o reducere de 300.000 bpd comparativ cu exporturile mai-iunie – şi să o menţină la acest nivel până la sfârşitul anului.

În decembrie, Rusia a fost de acord să mărească aceste reduceri la 500.000 bpd în primul trimestru al anului 2024, au declarat agenţiile ruse.

Datorită promisiunilor făcute OPEC+, exporturile de petrol ale Rusiei în 2023 vor totaliza mai puţin decât cele 247 de milioane de tone utilizate în principalele previziuni macroeconomice ale Rusiei, a spus Novak.

Novak a spus că speră că Gazprom şi producătorul chinez CNPC ar putea conveni în curând asupra condiţiilor contractuale pentru vânzarea de gaze prin conducta Power of Siberia-2.

Rusia a purtat discuţii de ani de zile cu privire la construirea Power of Siberia-2, care va transporta aproximativ 50 de miliarde de metri cubi de gaz pe an de la Yamal, în nordul Rusiei, până în China, prin Mongolia.

”Ne aşteptăm ca compania (Gazprom) să ajungă la un acord cât mai curând posibil”, a spus Novak.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

03 Oct. 2026, 20:48
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  Ursu Victor
03 Oct. 2026, 20:48 // Bănci şi Finanţe //  Ursu Victor

Economistul Veaceslav Ioniță cere Guvernului să facă publice datele cu privire la achizițiile de valori mobiliare de stat de către întreprinderile de stat, după creșterea volumului plasamentelor în VMS din ultimul an.

Ioniță susține, în cadrul emisiunii „Contrasens” a publicației ZIUA, că o parte importantă a valorilor mobiliare de stat a ajuns să fie cumpărată de investitori nebancari și spune că autoritățile ar trebui să precizeze cât din aceste plasamente revine companiilor controlate de stat.

„Întrebarea mea este: câte întreprinderi de stat au cumpărat valori mobiliare? (…) Vreau să văd câte întreprinderi de stat creditează statul”, a declarat economistul.

Potrivit lui, problema apare în situația în care o întreprindere de stat dispune de lichidități, dar în loc ca o parte a acestor bani să ajungă la buget sub formă de dividende, compania îi investește în titluri emise chiar de stat.

„Dacă are bani, acestea sunt venituri ale lui, din care plătești dividende la bugetul de stat. Și tu nu dai dividendele, dar îi dai statului cu împrumut”, a explicat Ioniță.

Economistul admite că întreprinderile pot avea temporar lichidități excedentare care trebuie administrate, însă consideră necesară o imagine clară asupra dimensiunii acestor plasamente.

„Dacă ne trezim că întreprinderile de stat creditează Guvernul cu 2-3 miliarde de lei, ce înseamnă asta?”, a întrebat Ioniță.

În discuție a fost menționat și Energocom. Ioniță a făcut referire la informații potrivit cărora compania ar fi deținut valori mobiliare, dar a precizat că Energocom a negat că ar fi utilizat finanțarea BERD pentru achiziția VMS. Economistul a insistat că este nevoie de date detaliate privind originea banilor și tipul plasamentelor efectuate.

Datele Băncii Naționale arată că piața valorilor mobiliare de stat a cunoscut o extindere în 2025. Doar în trimestrul IV, Ministerul Finanțelor a pus în circulație VMS în valoare de 14,6 miliarde de lei, iar volumul VMS emise pe piața primară a crescut cu 30% față de perioada comparabilă.