Lovitură sub centură pentru propaganda lui Putin în Moldova! România va ajuta Chișinăul să o stăvilească

09 Iul. 2022, 08:25
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
09 Iul. 2022, 08:25 // Actual //  bani.md

Preşedintele interimar al Senatului României, Alina Gorghiu afirmă, după întâlnirea cu Igor Grosu, preşedintele legislativului din Republica Moldova, că cele două state vor consolida cooperarea parlamentară în vederea combaterii dezinformării şi a propagandei ruseşti, în vederea ajutării refugiaţilor ucraineni şi a condamnării ferme a atrocităţilor comise de Federaţia Rusă în Ucraina.

”O bucurie să îl revăd pe preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, domnul Igor Grosu! Mesajul meu în calitate de preşedinte interimar al Senatului României a fost că vom continua să susţinem Republica Moldova pe calea sa spre integrare europeană . Ţările noastre trebuie să fie unite în Uniunea Europeană!”, scrie Alina Gorghiu pe Facebook.

”Vom consolida cooperarea noastră parlamentară în vederea combaterii dezinformării şi a propagandei ruseşti, în vederea ajutării refugiaţilor ucraineni şi a condamnării ferme a atrocităţilor comise de Federaţia Rusă în Ucraina, precum şi în vederea promovării valorilor europene comune! România va fi mereu alături de Republica Moldova!”, mai spune preşedintele interimar al Senatului.

Pentru mai multă diversitate și comoditate, urmărește contul nostru de INSTAGRAM!

08 Aug. 2026, 11:08
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
08 Aug. 2026, 11:08 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Serviciile funerare și întreprinderile care confecționează sicrie, coroane și alte articole funerare ar putea pierde scutirea de la plata taxei locale pentru unitățile comerciale și prestările de servicii. Modificarea este inclusă în proiectul de simplificare a legislației fiscale și vamale.

Documentul propune abrogarea literei g) din articolul 295 al Codului fiscal, care scutește în prezent de această taxă „serviciile funerare și serviciile de confecționare a sicrielor, coroanelor, florilor artificiale, ghirlandelor”.

Dacă proiectul va fi adoptat în forma actuală, întreprinderile din industria funerară vor putea fi obligate să achite taxa locală pentru unitățile comerciale și de prestări servicii, în aceleași condiții ca alte categorii de afaceri.

Valoarea taxei nu este stabilită uniform la nivel național, ci este aprobată de fiecare autoritate publică locală. Prin urmare, povara fiscală pentru firmele funerare ar putea varia de la o localitate la alta.

Eliminarea scutirii ar putea majora cheltuielile firmelor din domeniu, însă proiectul nu stabilește că acestea vor fi transferate automat în prețurile achitate de familiile îndoliate.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!