Maib și Mastercard se angajează într-un parteneriat strategic pentru a susține fotbalul la nivel național

27 Feb. 2025, 12:34
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
27 Feb. 2025, 12:34 // Actual //  bani.md

Maib, cea mai mare bancă din Moldova, și Mastercard, companie tehnologică globală din industria plăților,  își reafirmă angajamentul de a susține performanța sportivă și dezvoltarea comunității. După anunțul despre sprijinirea celui mai mare eveniment sportiv de alergare a anului – Chisinau Marathon by maib | mastercard 2025, parteneriatul dintre maib și Mastercard pe dimensiunea sport avansează la nivelul următor, prin sprijinirea fotbalului la nivel național.

Liderul sectorului bancar din Republica Moldova și Mastercard au încheiat un parteneriat strategic cu Federația Moldovenească de Fotbal (FMF). În calitate de Parteneri Principali, maib și Mastercard sprijină fotbalul la nivel național, susținând atât echipele naționale masculine și feminine de fotbal, cât și inițiativele dedicate tinerelor talente și promovării acestui sport în școli.

Giorgi Shagidze, Președintele maib:

„Suntem mândri să stabilim un parteneriat cu Federația Moldovenească de Fotbal, să sprijinim unul dintre cele mai iubite genuri de sport și să încurajăm performanța. Pentru noi, succesul nu înseamnă doar cifrele de pe tabela de marcaj, ci și oamenii, implicarea, pasiunea, încurajarea viselor mari.  De peste 20 de ani avem propria echipă de fotbal, care ne reprezintă la diverse competiții naționale și internaționale, organizăm campionatul intern de mini-fotbal, iar prin acest parteneriat anunțăm public că suntem fanii nr. 1 ai fotbalului național și îl vom susține, pentru ca amatorii și profesioniștii sportului rege să-și realizeze pe deplin potențialul și să ne reprezinte țara pe arenele internaționale. Țin să mulțumesc partenerului Mastercard pentru viziunea comună privind investiția în comunitate și să mulțumesc Federației Moldovenești de Fotbal pentru valorile pe care le împărtășim”.

Irina Untila, Country Manager Mastercard în Moldova:

„Fotbalul este mai mult decât un simplu joc; este o forță care unește milioane de oameni din întreaga lume. Mastercard susține dezvoltarea fotbalului în calitate de partener al Ligii Campionilor UEFA de mai bine de 30 de ani, creând momente de neprețuit pentru fanii din întreaga lume. Astăzi, împreună cu Federația Moldovenească de Fotbal și partenerul nostru de încredere, maib, deschidem un nou capitol, unind eforturile pentru dezvoltarea fotbalului în Moldova – de pe terenurile școlilor, unde tinerii sportivi fac primii pași, până la echipa națională care reprezintă țara pe arena internațională. Acest parteneriat este contribuția noastră comună la viitorul fotbalului din Moldova. Suntem mândri să facem parte din acest parcurs, construind fundamentul pentru noi victorii și povești inspiraționale”.

Leonid Oleinicenco, Președintele Federației Moldovenești de Fotbal:

 „Azi suntem fericiți să anunțăm că echipa fotbalului moldovenesc a crescut. Suntem bucuroși și onorați să prezentăm membrii noi ai echipei fotbalului moldovenesc: cea mai cunoscută echipă din sistemul bancar al Republicii Moldova – maib împreună cu Mastercard.

Mulțumim echipei de management a maib pentru decizia de a deveni parte a fotbalului moldovenesc și de a susține dezvoltarea fotbalului din Moldova.

La fel, mulțumim Mastercard pentru aderarea la echipa fotbalului din Moldova. Suportul dvs va ajuta fotbalul moldovenesc să facă următorul pas înainte.

Să știți că echipa FMF întotdeauna apreciază efortul partenerilor săi și la rândul nostru vom susține activ noii membri ai echipei fotbalului moldovenesc – maib și Mastercard – așa încât să reușim să creștem și să ne dezvoltăm împreună.”

Precizăm că dintotdeauna banca s-a implicat activ în promovarea sportului moldovenesc pe scară națională, pe parcursul anilor oferind suport comitetelor sportive și evenimentelor de profil, iar la finele anului 2024 a semnat un parteneriat cu Centrul Sportiv de Pregătire a Loturilor Naționale. Totuși, parteneriatul cu Federația Moldovenească de Fotbal (FMF) marchează o premieră pentru maib, fiind cea mai amplă colaborare a băncii cu instituții care dezvoltă fotbalul moldovenesc. Pe durata parteneriatului, maib și Mastercard vor contribui activ la inițiativele FMF, inclusiv programul „Fotbal în școli”, menite să inspire și să formeze noi generații de sportivi.

Maib și Mastercard – susținem fotbalul la nivel național!

Despre maib

Maib este cea mai mare bancă din Republica Moldova și liderul sectorului bancar din țară. Echipa maib este formată din peste 2400 de angajați, reprezentând puţin peste un sfert din angajaţii sectorului bancar din Moldova.

Prin intermediul politicii sale de responsabilitate social corporativă, banca se implică activ în proiecte care susțin dezvoltarea economică și socială a țării, care contribuie la prosperitatea comunității prin soluții financiare inovatoare și parteneriate strategice.

Despre Mastercard

Mastercard contribuie la dezvoltarea economiilor și oferă oportunități oamenilor din peste 200 de țări și teritorii din întreaga lume. Împreună cu partenerii noștri, construim o economie sustenabilă în care fiecare are perspective de creștere. Oferim o gamă largă de soluții de plăți digitale, făcând tranzacțiile sigure, simple, convenabile și accesibile. Combinația dintre tehnologiile și inovațiile noastre, parteneriatele și rețeaua extinsă creează un ecosistem unic de produse și servicii care ajută oamenii, afacerile și instituțiile guvernamentale să își realizeze potențialul maxim.

www.mastercard.com

Despre FMF

Federația Moldovenească de Fotbal este instituția de conducere a fotbalului în Republica Moldova, având misiunea de a dezvolta și promova acest sport la toate nivelurile. FMF sprijină echipele naționale, cluburile de fotbal și proiectele destinate tinerilor jucători, implementând strategii menite să îmbunătățească infrastructura sportivă, formarea antrenorilor și creșterea performanțelor echipelor naționale.

Prin inițiative precum „Fotbal în școli”, FMF contribuie activ la educația sportivă a tinerei generații și la consolidarea unei culturi a fotbalului în Republica Moldova.

29 Oct. 2026, 16:36
 // Categoria: Actual // Autor:  Grîu Tatiana
29 Oct. 2026, 16:36 // Actual //  Grîu Tatiana

Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene (BCE), a anunțat că va demisiona pe 7 februarie 2027, cu aproape nouă luni înainte de expirarea mandatului său. Decizia, făcută publică joi, 29 octombrie, vine într-o perioadă complicată pentru economia europeană și deschide negocierile pentru desemnarea unui nou lider al instituției care stabilește dobânzile în zona euro.

Potrivit unui comunicat oficial al BCE, Christine Lagarde a informat Consiliul Guvernatorilor și pe președintele Consiliului European, António Costa, despre intenția sa de a părăsi funcția. Instituția nu a precizat motivele demisiei și nici planurile acesteia după retragere.

Lagarde, în vârstă de 70 de ani, conduce Banca Centrală Europeană din noiembrie 2019, iar mandatul său de opt ani urma să expire la 31 octombrie 2027. În această perioadă, instituția a traversat mai multe crize majore, inclusiv pandemia de COVID-19, creșterea puternică a inflației și șocurile energetice provocate de conflictele internaționale.

Plecarea anticipată are și implicații politice importante. Aceasta le-ar permite liderilor europeni să desemneze un nou președinte al BCE înaintea alegerilor prezidențiale din Franța, programate pentru primăvara anului 2027. Astfel, actualul președinte francez, Emmanuel Macron, ar putea participa la negocierile privind viitoarea conducere a instituției.

În ultimele luni, presa internațională a relatat despre posibilitatea ca Lagarde să preia conducerea Forumului Economic Mondial, organizația care desfășoară anual reuniunea de la Davos. Deocamdată, informația nu a fost confirmată oficial.

Președintele Consiliului European, António Costa, a anunțat că procedura de desemnare a succesorului va începe imediat, pentru a asigura o tranziție fără probleme.

„Pentru a asigura o tranziție fără probleme către viitoarea conducere a BCE, procesul de numire a succesorului său va fi inițiat astăzi și se va desfășura fără întârziere”, a declarat Costa.

Schimbarea conducerii BCE are loc într-un moment în care Europa se confruntă cu presiuni inflaționiste, incertitudini economice și tensiuni geopolitice. Deciziile instituției privind dobânzile influențează costurile creditelor, investițiile și evoluția economiei în cele 21 de state care utilizează moneda euro.

Înainte de a ajunge la conducerea Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde a fost director general al Fondului Monetar Internațional, între 2011 și 2019, și ministru al Finanțelor în Franța.