Mazeiks explică ce-i cu vânzarea terenurilor către străini: Important să fie asigurat interesul național al Moldovei

03 Oct. 2024, 16:40
 // Categoria: Actual // Autor:  bani.md
03 Oct. 2024, 16:40 // Actual //  bani.md

Janis Mazeiks precizează că modificarea Codului Funciar, prin care terenurile din Moldova ar putea fi vândute străinilor după aderare la Uniunea Europeană, se va negocia expres cu autoritățile din ţara noastră. Într-o declarație pentru TVR Moldova, șeful Delegației UE în Republica Moldova a menționat că declarațiile sale anterioare, făcute la RLIVE TV, au fost intenționat denaturate de către exponenți ai propagandei ruse.

„Am văzut foarte clar mesajele doamnei preşedinte şi domnului prim-ministru că Republica Moldova va asigura interesele naţionale în procesul de negocieri. Şida, pot confirma că acesta este scopul negocierilor. Practic, toate țările care au devenit membri ai UE în ultimii 20 de ani au negociat diferite interdicții şi restricții pentru vânzarea pământului străinilor. În acest proces de negocieri şi este aceasta pentru Republica Moldova pe viitor”, a punctat Mazeiks.

Precizăm că, vineri, 27 septembrie, Janis Mazeiks, a vorbit în studioul RLIVE TV despre dezinformările referitoare la vânzarea terenurilor către cetățeni străini. Drept urmare, mai mulți politicieni controversați au manipulat și au spus expres că terenurile vor fi vândute străinilor, deși Janis Mazeiks preciza clar că subiectul urmează a fi discutat în cadrul negocierilor.

Reacții au venit de la premierul Dorin Recean, președinta Maia Sandu, dar și de la experții societății civile. Prim-ministrul a oferit asigurări că nu se va negocia vreun subiect care contravine interesului național al Republicii Moldova. Șefa statului, la fel, a infirmat informațiile precum că loturile de pământ vot putea fi vândute cetățenilor străini. De asemenea, analistul WatchDog, Andrei Curăraru a explicat că, în opinia sa, agenții de influență ai Kremlinului au pornit o campanie de dezinformare la subiect, iar state membre ale Uniunii Europene precum România, Ungaria, Letonia, Croația, Ungaria sau Polonia, fie au introdus reguli stricte pentru asemenea tranzacții, fie le-au interzis complet.

10 Aug. 2026, 16:41
 // Categoria: Bani și Afaceri // Autor:  Ursu Victor
10 Aug. 2026, 16:41 // Bani și Afaceri //  Ursu Victor

Peste 811 mii de persoane au călătorit prin Aeroportul Chișinău în luna iulie 2026, cu 107,8 mai mulți decât în iulie 2025. Creșterea anuală a constituit 15,3%.

Rezultatul a depășit cu 105.079 de pasageri prognoza inițială, stabilită la aproximativ 706.000 de persoane. Astfel, planul pentru luna iulie a fost realizat în proporție de 114,9%.

Antalya a fost cea mai solicitată destinație, concentrând 16,8% din traficul total. Aceasta a fost urmată de Istanbul, cu o cotă de 8%, Londra – 3,9%, Heraklion – 3,4% și Sharm el-Sheikh – 3,2%.

Creșteri ale numărului de pasageri au fost înregistrate și pe rutele spre Barcelona, Bruxelles, Atena, Verona, Tel Aviv, Praga, Napoli, Dublin, Hurghada, Paris și Frankfurt.

Cel mai mare avans a fost raportat pe ruta Chișinău–Erevan, care a atras cu 12.812 pasageri mai mult decât în iulie 2025. Erevanul a reprezentat aproximativ 2,1% din traficul total al aeroportului.

Destinațiile lansate recent au generat împreună 41.386 de pasageri, echivalentul a circa 5,1% din traficul lunii. Printre cele mai solicitate rute noi s-au numărat Bratislava, Napoli, Batumi, Wroclaw, Rodos, Rimini, Sofia, Corfu, Geneva și Madrid.

În luna iulie au fost înregistrate 5.402 mișcări de aeronave. Raportat la numărul total de pasageri, rezultă o medie de aproximativ 150 de călători pentru fiecare aterizare sau decolare, indicatorul incluzând ambele tipuri de mișcări.

Volumul mărfurilor transportate prin Aeroportul Chișinău a constituit 190,2 tone. Administrația aerogării afirmă că rezultatele confirmă cererea în creștere pentru zborurile directe din și spre Republica Moldova.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!