Mega-tranzacție pe piața bancară! Ce se întâmplă cu banca ungurilor din Moldova

15 Ian. 2024, 09:55
 // Categoria: Bănci şi Finanţe // Autor:  bani.md
15 Ian. 2024, 09:55 // Bănci şi Finanţe //  bani.md

Directorii executivi ai BT și OTP Bank intenționează să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a încheia o înțelegere cu privire la vânzarea unității OTP din România, scrie Bloomberg citând surse avizate.

Președintele-director general al OTP, Sandor Csanyi, și directorul general al Băncii Transilvania, Omer Tetik, intenționează să se întâlnească pe 17 ianuarie.

Negociatorii plănuiesc să pună la punct detaliile ofertei Băncii Transilvania înaintea întâlnirii, deși este puțin probabil ca prețul propus să se schimbe, a spus una dintre ele.

n vara anului trecut, patru bănci şi-au exprimat interesul pentru preluarea OTP Bank România, subsidiara locală a grupului ungar OTP Group, au declarat pentru Bloomberg surse din apropierea acestui dosar.

Este vorba despre grupul bancar italian UniCredit SpA, două bănci din Austria (Raiffeisen Bank International AG şi Erste Group Bank AG), precum şi Banca Transilvania SA.

Potrivit surselor, cele patru bănci au depus oferte indicative în cadrul unei tranzacţii care ar putea evalua operaţiunile OTP din România la cel puţin 300 de milioane de euro.

Tranzacţia ar putea include şi afacerile OTP din Republica Moldova, au precizat sursele care au adăugat că procesul de vânzare va intra acum într-o nouă fază.

Grupul ungar este interesat să iasă din România, unde are o cotă de piaţă relativ mică, după mai multe încercări de a face achiziţii. În paralel, băncile din întreaga Europă îşi eficientizează portofoliile şi ies de pe pieţele unde au o prezenţă redusă.

Potrivit datelor BNR, la finele anului 2022, OTP Bank România avea active în valoare de cinci miliarde de dolari şi o cotă de piaţă de 2,9% la finele lui 2021.

În primăvara anului trecut, mai multe surse din piața bancară anunțau că grupul maghiar OTP a scos la vânzare banca din România.

Motivaţia oferită pentru scoaterea la vânzare a băncii a fost „lipsa pe piaţa din România a potenţialului de creştere prin achiziţii”. De asemenea, vânzarea OTP Bank ţine şi de actualul context geopolitic, preciza Ziarul Financiar.

Sursa citată menționa că banca este evaluată între 300 şi 400 milioane euro, la care s-ar adăuga rambursarea liniilor de finanţare către Budapesta.

„Ca urmare a unei strategii bune de creștere, a muncii devotate și de înaltă calitate și a încrederii clienților, OTP Bank România a obținut în ultimii ani o creștere semnificativă. Astfel, în ultimii patru ani și-a dublat dimensiunea, și-a sporit cu 50% numărul de clienți, a implementat numeroase inițiative, cu precădere în zona de digitalizare și a creat o cultură agilă, orientată spre client. În paralel cu strategia de creștere organică a băncii, Grupul OTP a decis extinderea gamei de opțiuni strategice ale OTP Bank România prin testarea pieței în vederea unei posibile vânzări a băncii. Acest proces este estimat să dureze câteva luni și, în cazul succesului licitației, posibilul acord de vânzare ar fi semnat în aproximativ un an. Acest demers nu influențează operațiunile curente, inclusiv atribuțiile și activitatea zilnică a angajaților băncii și nici obiectivele de vânzări ale OTP Bank România”, arăta un răspuns al OTP Bank România, transmis „Adevărul”.

Grupul bancar ungar OTP şi-a vândut subsidiara din Slovacia către grupul belgian KBC Group NV în 2020.

Pentru mai multe știri urmărește-ne pe TELEGRAM!

15 Oct. 2026, 14:08
 // Categoria: Actual // Autor:  Ursu Victor
15 Oct. 2026, 14:08 // Actual //  Ursu Victor

Ministrul Educației, Dan Perciun, nu consideră că rezultatele slabe înregistrate la Marea Dictare Națională trebuie tratate ca un indicator al nivelului de cunoaștere a limbii române. Întrebat cum apreciază faptul că doar 26 dintre cei 3 500 de participanți, adică 0,74%, au reușit să obțină nota 10, oficialul a insistat că evenimentul nu este un examen, ci o sărbătoare dedicată limbii române.

„Marea Dictare nu este un examen. Marea Dictare este o sărbătoare. Nu este obiectivul Marii Dictări să testăm cunoștințele de gramatică. Este să petrecem timpul împreună, în comunitate, celebrând limba română”, a declarat Dan Perciun.

Ministrul a explicat că evenimentul este deschis tuturor, indiferent de nivelul de pregătire sau de competențele lingvistice, iar scopul principal este încurajarea participării și promovarea limbii române.

„Încurajăm pe toată lumea, indiferent de nivelul lor de competențe lingvistice, să vină să participe și să facă parte din această mare sărbătoare a limbii române. Iar cei care demonstrează competențe înalte sunt premiați”, a precizat oficialul.

Întrebat direct dacă un rezultat de numai 0,7% de note maxime poate fi considerat unul bun, ministrul a evitat să ofere o apreciere categorică, argumentând că participanții provin din categorii foarte diferite.

„Depinde foarte mult de cei care au participat. Noi avem în fiecare an copii de diferite vârste, avem vorbitori de limba rusă, avem copii cu dizabilități de vedere care au participat anul acesta”, a explicat Perciun.

Ministrul a subliniat că rezultatele de la Marea Dictare nu pot fi comparate cu cele ale unor examene școlare, întrucât evenimentul nu este conceput ca o evaluare academică.

„Acesta nu este un exercițiu academic și nu are niciun sens să îl tratăm ca pe un exercițiu academic. Putem vorbi despre rezultatele la examenul de clasa a IX-a sau de clasa a XII-a. Marea Dictare este, în primul rând, o sărbătoare”, a insistat ministrul Educației.

Datele prezentate de Ministerul Educației arată însă că notele maxime au fost o raritate. Din totalul celor 3.500 de participanți, doar 26 au obținut nota 10, echivalentul a 0,74%. Alți 105 participanți au primit nota 9, ceea ce ridică numărul celor cu rezultate de 9 și 10 la 131 de persoane, sau 3,74% din total.

Cu alte cuvinte, aproximativ unul din 135 de participanți a reușit să scrie dictarea de nota 10, iar unul din 27 a obținut cel puțin nota 9. În același timp, 3.369 de persoane, reprezentând 96,26% dintre participanți, nu au obținut niciuna dintre cele două note de vârf.

La ediția din acest an, participanții au avut de transcris un fragment din piesa „Testamentul”, semnată de umoristul și dramaturgul Gheorghe Urschi. Textul provine dintr-o comedie satirică scrisă în urmă cu aproximativ patru decenii.